Proiectul a fost înregistrat în data de 3 martie și modifică Legea nr.53/2003 – Codul Muncii. Este semnat atât de senatori, cât și de deputați ai PNL și USR, inițiator principal fiind senatorul PNL Daniel Fenechiu, potrivit G4Media.
Proiectul propune o durată a timpului de lucru și de 10 ore pe zi, cu respectarea a 40 de ore pe săptămână, astfel încât angajații să lucreze doar 4 zile pe săptămână și să aibă un weekend de trei zile.
În prezent, Codul Muncii prevede că, pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus, potrivit legislației actuale.
Inițiatorii propun că această repartizare să poată fi și de 10 ore pe zi timp de patru zile, cu trei zile de repaus.