7 martie 2021, 23:37

Putere, avuție, glorie. „Astfel vor merge lucrurile până ce nu se va răspândi în nație luminele”

„În timpul de care vorbim, nu se făcea nimic pentru binele public. De mulți ani, țara plătea pentru șosele, poduri, și nu avea nimic. Se mâncau mulți bani cu funcționari și contracte stricate.”

Om politic și diplomat, amintit în special ca poet, Dimitrie Bolintineanu (ianuarie 1819 – 20 august 1872) a scris și drame – „nule și bizare”, cum le-a definit în două cuvinte G. Călinescu – și a lăsat o serie de monografii în proză, de genul „viața lui…”, incluse în ceea ce s-a numit „biografie romanțată”. Printre acestea, Viața lui Traian August fundatoriul neamului românesc, Viața lui Vlad Țepeș vodă ori Viața și faptele lui Ștefan vodă cel Mare – „azi cu neputință de citit”, conchidea istoricul literar.

Lucrarea Viața lui Cuza vodă a fost publicată prima dată în 1869, după trei ani de la detronarea lui Alexandru Ioan Cuza. Martor al evenimentelor pe care le-a prezentat în volum, Dimitrie Bolintineanu a avut, în timpul domniei lui Cuza, diferite funcții publice.

„Politica lui Cuza […] îl nemulțumea, rămânând cu toate acestea un devotat al domnului”, preciza G. Călinescu.

În memoriul lui istoric despre Cuza și perioada domniei lui, Bolintineanu a inclus opinii și reflecții despre viața socială, economică, politică, culturală, amintind pe alocuri și de perioada anterioară alegerii lui Cuza ca domnitor al Principatelor Române. Printre acestea, s-ar putea distinge observațiunile lui legate de guvernare, popor, educație și principiile ce stau la baza unei societăți libere și civilizate.

București, în jurul anului 1854 | Cromolitografie după Michel Bouquet / Sursa: Bucureștii vechi

„O națiune are guvernele pe care le merită…”

„Spiritul public trebuie îmbunătățit, și atunci vom avea guverne bune, o națiune are guvernele pe care le merită…”, scria Bolintineanu.

Fanarioții, liberalii și turmele

După ce războiul Crimeii a luat sfârșit, s-a decis ca Principatele române să rămână mai departe „sub suveranitatea Porții și sub garanția puterilor europene”, consemna Dimitrie Bolintineanu. În această situație, se impunea alegerea a doi domni români și două guverne, în Moldova și în Țara Românească.

Moldova însă a proclamat domn străin – ceea ce, menționa Bolintineanu, puterile europene nu puteau accepta. Și explica:

Ideea domnului străin era o idee nouă. Două feluri de oameni voiau domn străin: boierii fanarioți din Moldova care vedeau în aceasta reîntoarcerea către epoca fanarioților și adepți ai ideilor liberale care vedeau în ideea de domn străin ideea de neatârnare a românilor.

După aceștia, a concluzionat Bolintineanu, „veneau turmele care admit orice idee, fără a o cerceta.”

București, anul 1866 | Litografie de J.R.Huber / Sursa: Bucureștii vechi

Insuportabila „ușurătate”

Când „puterile europene” au refuzat să susțină aducerea unui domn străin, politicienii vremii „se lepădară de idee cu același entuziasm cu care primiseră mai înainte ideea de domn străin”.

Bolintineanu observa și comenta:

Nimic nu ucide o nație ca această ușurătate asupra principiilor. Când o nație nu sacrifică nimic pentru principii, nu ține la nici un principiu.
[…]
Partidele nu au principii. Luptele sunt numai pentru putere între cei cărora le datorăm starea noastră de astăzi, între capii cetelor acelor oameni perduți care nu mai pot trăi decât punându-se în serviciul tiranilor, și adoptând crima, nerușinarea ca zeități ce dau viața, avuția și gloria.
[…]
În astfel de stare se naște anarhia și atunci totul se încurcă, guverne și guvernați, legi nu mai sunt, garanții nu mai sunt, meritul este premiat de ura sau simpatia celor puternici, adevărul se ascunde, ceea ce legea oprește, ce pudoarea o învelește cu rose, se dă pe față, căci nimeni nu mai roșește.

Școală primară „în aer liber” la București, în jurul anului 1842 | Gravură în lemn făcută după desenul lui Ch. Doussault, publicată în 1853 în revista L’Illustration | Sursa: Bucureștii vechi

Nația și educația

Om de litere, era firesc pentru Bolintineanu să se declare susținător al educației poporului:

Instrucția și educația maselor formează datine bune, formează principii, formează legele, formează statul.

Toate guvernele au oprit zborul instrucției publice. Toate aceste guverne făceau astfel, căci noi voiam astfel; făceau rău, căci noi nu voiam bine; astfel vor merge lucrurile până ce nu se va răspândi în nație luminele, până ce guvernul va crede că misia sa este de proprietar și nația va crede că misia sa este de a fi proprietatea guvernelor sale.

Nu vom avea niciodată justiție, religie, pe cât ele vor fi proprietatea ministrului. Ideea de stat român nu se va forma cu robi și tirani. Statul, fără principii, va fi voința după înrâuririle de afară, nu după interesele nației; funcțiile nu vor fi date pentru interesul serviciului public, ci se vor da oamenilor de partidă, de zestre favoriților.

Între principii și putere

Despre luptele permanente purtate între partide, el nota:

Lupta între partide nu era pentru principii, ci numai pentru putere. […] Orice nou ministru venea, strica ceea ce făcuse bine sau rău predecesorul său. […] Guvernul ne mai având principii, nu găsea nici un ajutor în opinia publică. […] Consecințele acestui sistem fuseră grave.

Legile nu se mai puteau executa. Abuzatorii cei adevărați nu se mai puteau judeca. Erau protejați de partide, de favoriți. Cei inocenți erau persecutați; abuzatorii se uneau contra celor onești și căutau a-i zdrobi ca oameni ce le stricau meseria; cei care strigau mai tare pentru moralitate, erau aceia cari mai înainte se înavuțiseră cu palate și moșii din pradă; tiranul apăra libertatea și hoțul, onoarea.

Nu mai era pudoare. Oameni ce-și făceau palate și moșii din despoierile publice, strigau chiar la tribună contra despoierilor publice. Partidul era tot.

Conflicte între generații

Amintea cum „fii divorsau de părinți”, din cauza diferențelor în modul de a vedea evoluția; tinerii „se formează la soarele ideii de unire și de libertate”, în timp ce vârstnicii, părinții, sunt „întârziați pe calea de degradare și de robie create de străini cu secole în urmă”.

Podul Mogoșoaiei, azi Calea Victoriei, 1862, cortegiul domnitorului Alexandru Ioan Cuza | Gravură în lemn publicată în 1862 în revista L’Illustration | Sursa: Bucureștii vechi

Țara plătea și tot nu avea

Impozitele – „de câte ori creșteau, se dă o nouă armă în mâinile opoziției” – erau „dese, în timpuri vechi”, spre nemulțumirea poporului care se revolta. Bolintineanu explica:

Acele revolte aveau cuvânt de a fi și iacă pentru ce. Impozitele nu se puneau spre a veni a împăca trebuințele publice.

O nație pe cât simte trebuința de a fi, de a se dezvolta în starea materială pe atât cată să sacrifice, în interesul public. Sacrificiile astfel înțelese, adecă să isvorescă înzecit de unde s-au dat, prin mijloace ce oferă de dezvoltare, sunt binecuvântate de Dumnezeu.

Când însă impozitele plătite sunt spre a nu se da intereselor publice nimic în schimb, spre a se risipi sau a se devora de cei puternici, impozitele sunt o tâlhărie și popoarele cari se revoltă contra lor fac bine.

Și continua:

Astfel în vechime vedem revoltându-se poporul român când puneau impozite ca să strângă bani și să-i dea domnul vizirului sau creditorilor de la cari luase bani spre a-i da la Poartă atunci când el cumpăra domnia; când se puneau impozite ca să mărite fetele domnului sau ale boierilor, când se puneau impozite ca să hrănească nemăsurata lăcomie a celor cari administrau țara.

În timpul de care vorbim, nu se făcea nimic pentru binele public. De mulți ani, țara plătea pentru șosele, poduri, și nu avea nimic. Se mâncau mulți bani cu funcționari și contracte stricate.

„Omul onest, inamicul numărul 1”

De ce nu s-au putut îndrepta multe lucruri care nu erau bune pentru societate, unde era cauza „răului”, Bolintineanu scria acum un veac și jumătate:

Acolo unde societatea prin datini, prin călcarea legilor, face din ea însăși un obiect de pradă pentru tiranii ei, pe lângă ea se introduce totdeauna calomnia prădătorilor opriți în abuzurile lor de oameni integri. Acele calomnii se varsă pe cei onești.
[…]
Nici un guvern nu se poate susține prin toleranța vițiurilor. Curând sau mai târziu cată a plăti tributul său legii morale. Acelei divinități care este viața, lumina, dreptatea, adevărul, totdeauna triumfătoare.
[…]
Cel ce pradă țara sa și ajunge, prin jupuială, la o poziție de avuție, este bine văzut de societate, înconjurat de stimă și de amor, chemat a lua parte la lucrurile publice. Și ceea ce este trist este că e bine văzut de cei care cârmuiesc. Sunt sărbătoriți ca eroi și salvatori ai patriei. […]
Omul onest, rămas pur, este disprețuit, este calomniat de furi ca fur. Orice om onest pare un inamic al societății. Unde omul onest este disprețuit, nația nu este onestă, a zis un mare scriitor. Adevărul este că toate națiile cari crezură că pot să trăiască fără morală, periră, și acesta e un bine.
[…]
De unde vine că acest abuz nu are îndreptare? Au fost miniștri cari au voit a lovi acest rău. Ei au căzut în luptă. Opinia publică nu i-a sprijinit. Aici este cauza răului.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.