8 iunie 2022, 14:36

Putere și frumusețe: „Rar ființă care să arate mai convingător legătura până la ultima clipă cu viața”

În bălțile Dunării, sălciile își arată întreaga „putere și frumusețe”, scria naturalistul Ion Simionescu. „Mai sus”, sălciile cresc „schilodite” „prin trebuițele omului”: „Cu cât le taie mlădițele în primăvară, cu atât trunchiul se îngroașă, de ajunge cu o înfățișare de-i poți da orice asemănare”. Ion Simionescu descria spectacolul aparte oferit de sălcii:

Ici, stâlp drept, cu măzănaia umflată în vârf, rană mereu citratrizată; dincolo, strâmb, ramificat, de pare în amurg altă arătare.

Pe lunca Siretului… poți urmări toate fazele chinuirii, de la stâlpul drept, la cel scorburos, cu pernița de mușchi la vârf, unde a prins rădăcini un buchet de floricele, dintre care o campanulă contrastează prin delicatețea florilor sale cu gazda schilodită, îmbătrânită, în vârf abia având câteva mlădițe tinere.

Mai încolo, trunchiul cade de oboseală, ros pe dinăuntru de tot soiul de larve, ori ars de copiii care păzesc vitele. E de ajuns însă ca o parte din trunchiul scorburos să fie în continuitate cu rădăcina, să primească seva dătătoare de putere ca, până la ultima suflare, să dea semne de viață măcar printr-o mlădiță cu câteva frunzulițe.

Rar ființă care să arate mai convingător groaza de viață și legătura până la ultima clipă cu viața.

Sursa foto: Wikipedia, Creative Commons Attribution-Share Alike 2.5 Generic license / Willow

 

„Iar cât trăiesc, cunosc huzurul vieții din plin”

Împărăția lor, nota omul de știință, este în bălțile Dunării:

Întreaga răsfirare a trupului aici se vede, unde apa, alimentul trebuitor vieții, este din belșug. Mor de bătrânețe, iar cât trăiesc, cunosc huzurul vieții din plin. Ramificate cum sunt, desișul lor din balta Brăilei aduce aminte de livezile de măslini, cu care se aseamănă la port și frunze.

[…]

Pe vreme liniștită, în drum prin canalul Filipoiului, treci printr-un tunel de verdeață format din bolta sălciilor ce-și împreună ramurile, abia lăsând o șușniță din cer și reflexul lor în apa ca oglinda de lucie. Mai în susul Dunării, pe Ostrovul Mare de lângă Turnu-Severin, sălciile în putere nasc păduri dese. Privite de sus, de pe Stîrmina, par niște nori ușor lăsați la fața apei. Rar arbori mai decorativi.

„Salcia a ascultat și s-a prefăcut în punte”

Spre sfârșitul secolului al XX-lea, etnograful Simion Florea Marian a adunat de la oameni mărturii legate de denumirea și tradiția zilei de Florii. Pentru toți, Floriile „se numesc așa pentru că locuitorii din Ierusalim l-au întâmpinat pe Domnul nostru Iisus Hristos când a intrat în acest oraș cu crenguțe înflorite”. Acestea erau ramuri de curmal.

„Deoarece în părțile noastre nu cresc finici, românii întrebuințează, în loc de ramuri de finic, rămurele verzi de salcie, în latină Salix alba, care înflorește tocmai pe timpul acesta și ale cărei flori se numesc mâțișoare”, explica Simion Florea Marian și amintea o legendă în care se spune de ce a fost aleasă salcia.

Când Iisus Hristos era răstignit pe cruce, se povestește că Maica Domnului „a auzit și a încălțat opinci de fier, a luat în mână toiag de oțel și a plecat plângând ca să-l găsească”. Pe drum, a dat peste o apă, la marginea căreia era o salcie. Și i-a zis salciei să se facă punte peste apă.

„Salcia a ascultat”, zice legenda, „s-a prefăcut în punte, și Maica Domnului, trecând peste dânsa, a binecuvântat-o ca să nu se poată face cărbuni din ea și să se ducă în toți anii în ziua de Florii la biserică. Și de atunci se duc în ziua de Florii rămurele înflorite de salcie la biserică”.

Salix alba, salcia | Ilustrație din Flora von Deutschland, Österreich und der Schweiz, 1885, de Prof. Dr. Otto Wilhelm Thomé

Serbările vechi și noi ale primăverii

La sfârșitul lunii aprilie, romanii o celebrau pe Flora, zeița florilor, pomilor și tuturor plantelor din grădini. În cinstea ei, se organizau serbări de primăvară.

„Oamenii duc în ziua de Florii la biserică mâțișoare, pe care preotul le sfințește și apoi le împărțește iar oamenilor”, consemnase folcloristul. După o altă credință a poporului, „ziua aceasta se numește Florii, pentru că fiecare pom mugurește”, înflorește „bărbănocul” și se ivesc și alte plante de primăvără.

„Ca să fie ușori și sănătoși ca florile peste an”

După ce se întorceau de la biserică în ziua de Florii, unii puneau o ramură de salcie pe straturi, „ca să nu mănânce viermii legumele”, pe stupi, „în credință că, făcând aceasta, stupii se sfințesc, le merge mai bine și strâng mai multă miere peste an”, iar alții înghițeau „trei mâțișoare sfințite ca să nu se prindă nici un fel de boală de grumaz, drept aceea, mai cu seamă tinerii și tinerele care voiesc să nu-i doară gâtul peste an, cum ies în Duminica Floriilor din biserică, sau nemijlocit după ce au ajuns acasă înghit câte un mâțișor întreg”, cum menționa Simion Florea Marian. Oamenii mai credeau că astfel vor fi „ușori și sănătoși ca florile peste an”.

„Tocmai după cum se îngrămădesc oamenii în ziua de Florii…”

Aceste mâțișoare mai erau folosite de oameni și „la negoț”, amintea Simion Florea Marian:

Așa, bunăoară, dacă duce cineva la târg un porc, un cal, o vacă, o păreche de boi sau vreo câteva oi de vândut și atinge cu mâțișoarele vitele ce voiește să le vândă, atunci neguțătorii se îngrămădesc la dânsele, tocmai după cum se îngrămădesc oamenii în ziua de Florii ca să ia mâțișoare.

„Cum îi părul când îi înflorit de frumos, așa să fiu și eu de frumoasă; cum se uită oamenii la un păr înflorit, așa să se uite și la mine!” (Simion Florea Marian) | Credit foto: Mira Kaliani

„Cum îi părul când îi înflorit de frumos…”

La miezul nopții spre Florii, fetele fierbeau apă cu busuioc în care puneau câteva fire de la „canafurile ce se află la prapuri și pe care le fură la vreo înmormântare a unei tinere necăsătorite”. Ritualul a fost povestit de folcloristul Simion Florea Marian:

După aceea, în ziua de Florii, iau ele și se spală cu această apă pe cap, ca să aibă păr frumos și să strălucească ca firele de la prapuri și să fie plăcute ca și cum se bat feciorii după busuioc.

După ce au făcut aceasta, toarnă apa ce a rămas la rădăcinile unui păr, rostind următoarele cuvinte: «Cum îi părul când îi înflorit de frumos, așa să fiu și eu de frumoasă; cum se uită oamenii la un păr înflorit, așa să se uite și la mine!»

„Pește se mănâncă numai la Bunavestire și la Florii”

La masa de Florii, țăranul mânca pește: „Pește se mănâncă numai la Bunavestire și la Florii, încolo nici măcar scrumbiile nu sunt permise”, scria dr. Gheorghe Crăiniceanu în Igiena țăranului român, volum publicat în 1895.

Imagine Cover: Carrie Critchley (stânga) | Agata / Pixabay


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol