Site icon Editia de Dimineata

“Putin își va dubla atacurile și nu va ține cont de victimele civile”, crede directorul CIA

Într-o întrevedere anuală a Comisiei de Informații a Camerei Reprezentanților, șefii diferitelor structuri de informații ale Statelor Unite au răspuns la mai multe întrebări privind securitatea mondială. Evident că situația din Ucraina s-a aflat în centrul discuțiilor. Directorul CIA, William Burns, a făcut câteva declarații cu privire la situația din Ucraina și la modul în care va acționa Vladimir Putin.

„Cred că Putin este supărat și frustrat în acest moment. Este probabil să dubleze atacurile și să încerce să distrugă armata ucraineană fără a ține seama de victimele civile”, a mărturisit Burns în fața Comisiei de Informații a Camerei, anunță ABC News.

„Planificarea și presupunerile sale militare s-au bazat pe o victorie rapidă și decisivă”, a spus acesta menționînd că întreaga campanie s-a bazat pe presupuneri false.

Cele patru presupuneri false:

Putin credea că Ucraina este slabă,

Putin credea că Europa este distrasă și nu va oferi un răspuns puternic,

Putin credea că economia Rusiei este pregătită să reziste sancțiunilor,

Putin credea că armata Rusiei a fost modernizată și ar lupta eficient.

„S-a dovedit că se înșeală din toate punctele de vedere”, a spus Burns, care are și avantajul de a fi fost ambasadorul SUA în Rusia în perioada 2005-2008.

Intensificarea operațiunilor militare

Directorul CIA spune că acum se așteaptă ca Putin să intensifice operațiunile militare, în timp ce ucrainenii vor continua să reziste cu înverșunare.

Rezultatul probabil, spune el, este reprezentat de „următoarele săptămâni” de luptă pentru controlul orașelor Ucrainei, inclusiv capitala Kiev.

Planul lui Putin după o posibilă ocupare a Ucrainei

Cifrele sigure ale victimelor au fost greu de găsit. Ministerul rus al Apărării a anunțat săptămâna trecută că 498 de soldați ruși au fost uciși și aproape 1.600 răniți.

Șeful Agenției de Informații pentru Apărare din SUA, generalul de armată Scott Berrier, a declarat că cea mai bună estimare a sa este că decesele rușilor au crescut acum între 2.000 și 4.000.

Între timp, directorul de Informații Naționale, Avril Haines, a declarat că planurile pe termen lung ale lui Putin pentru Ucraina sunt încă incerte.

„Ceea ce nu este clar în această etapă este dacă Rusia va continua să urmărească un plan maximalist de a captura toată Ucraina sau cea mai mare parte a Ucrainei, despre care considerăm că ar necesita mai multe resurse”, a spus Haines. „Dacă vor urma planul maximalist, considerăm că va fi deosebit de dificil pentru ruși să dețină și să controleze teritoriul ucrainean și să instaleze un regim durabil pro-rus la Kiev”, adăugat ea.

Oficialii și analiștii americani care urmăresc Rusia spun că armata rusă ar avea nevoie de o forță de câteva ori mai mare decât cea actuală pentru a menține o ocupație susținută a Ucrainei.

Exit mobile version