Site icon Editia de Dimineata

Putin îl felicită pe Biden și este pregătit de colaborări. Care este mesajul liderului de la Kremlin către președintele ales american

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a recunoscut victoria peședintelui american ales Joe Biden doar după ce aceasta a fost confirmată, luni, de Colegiul Electoral al SUA, potrivit The Moscow Times.

În acest context, Putin l-a felicitat Joe Biden pentru victoria în alegerile prezidenţiale din Statele Unite şi s-a declarat ”pregătit pentru o colaborare” cu acesta, a informat Kremlinul într-un comunicat.

”În ce mă priveşte, sunt pregătit pentru o colaborare şi contacte cu dumneavoastră”, a scris Putin în telegrama de felicitare destinată lui Joe Biden.

Reacția vine după ce Kremlinul afirmase că va aştepta rezultatele oficiale ale alegerilor înainte de a comenta pe marginea acestora, chiar dacă alte state l-au felicitat pe Biden pentru victorie în zilele care au urmat scrutinului de la 3 noiembrie.

”V. Putin i-a urat preşedintelui-ales succes şi şi-a exprimat încrederea că Rusia şi Statele Unite, care au o responsabilitate specială pentru securitatea şi stabilitatea globale, ar putea, în pofida diferenţelor lor, ajută cu adevărat la rezolvarea multor probleme şi provocări cu care se confruntă lumea”, afirmă Kremlinul în comunicatul publicat marţi.

Sursă foto: digi24.ro

Exit mobile version