Radu Motișan este fondatorul rețelei globale de monitorizare a mediului uRADMonitor. Născut în 1982, el a fost pasionat de calculatoare de la 8 ani, când lucra la clubul elevilor din oraș pe celebrul calculator românesc HC-85. Universitatea a făcut-o în Timișoara și a terminat un master în informatică la Universitatea de Vest. Radu este căsătorit, are două fiice și locuiește în Timișoara.
În 2012, a construit un aparat cu senzori, care raporta datele măsurate prin Internet, direct, fără să folosească un calculator, cum se făcea în mod tradițional. Radu a văzut un mare potențial în aceste sisteme, îl impresiona capacitatea componentelor de a funcționa într-o rețea la cost redus. Acest prim aparat s-a numit „uRADMonitor”, pentru că măsura în mod automat fondul de radiații gama și centraliza datele pe un server.
Proiectul a crescut și a fost lărgită piața cu sisteme care măsoară calitatea aerului în toată țara și în străinătate (peste 40 de țări). Datele măsurate sunt de o foarte bună calitate și pot fi folosite în scop legal, dar și științific.
Am stat de vorbă cu Radu, pentru a afla e crede despre situația actuală din domeniul monitorizării calității aerului.
Spuneai că oamenii nu sunt suficient de instruiți pe problemele de mediu și le ignoră. Ce ar trebui făcut în România pentru o conștientizare mai mare în domeniu? Cum stăm la nivel de educație de mediu față de țările din UE și din lume?
Generația actuală nu conștientizează suficient felul în care relația cu mediul ne afectează, dovada cea mai bună fiind mormanele de gunoaie de pe câmpuri și de lângă păduri, grămezile de gunoaie aprinse constant de cetățeni zeloși, multele comune neasfaltate unde nici primarii nu scapă de o notă de corigent la mediu, până la comunități extinse de locuitori care trăiesc cu poluarea în pace, cum e cazul Ploieștiului sau al Craiovei.
Nu văd cum îi putem schimba pe toți. Am pus senzori că să demonstrăm negru pe alb că există o corelație și să facem invizibilul vizibil. Nu e destul. Am început să cred că singura șansă reală e educarea generației tinere și sprijinirea de programe de educație de mediu în școli, corelate cu demonstrații practice sau asamblarea de senzori la cercurile de robotică. Am sprijinit astfel de activități cu un număr de școli pilot și rezultatele au fost foarte bune: tinerii nu doar că au „dotat” comunitățile lor cu senzori, dar au devenit mesageri pentru aparatele construite de ei, contribuind la popularizarea mesajelor în comunitățile lor. E ceea ce în lume se numește „citizen science” și cred că e foarte bine dacă încercăm să facem asta și aici.
Foto: arhiva personală Radu Motișan, cu permisiune