Site icon Editia de Dimineata

„RAMANENJANA”, docu-ficțiune performativă despre “epidemia de dans” din Madagascar, premieră în 14 aprilie

„RAMANENJANA”, o docu-ficțiune performativă bazată pe evenimentele care au ajuns să definească „epidemia de dans” din 1863 din Madagascar, contribuind la răsturnarea regimului politic ce favoriza colonialismul, va avea premiera națională pe 14 aprilie, de la 19:30, la Centrul Național al Dansului din București (CNDB), urmată de o nouă reprezentație pe 15 aprilie, la aceeași oră. Evenimentul este precedat de premiera internațională din 9 aprilie, de la radialsystem, în Berlin, unul dintre cele mai titrate spații de artă contemporană din Europa. 

Spectacolul docu-ficțiune este realizat de coregrafa Simona Deaconescu în colaborare cu coregrafa și activista culturală malgașă Gaby Saranouffi, având în distribuție performerii Haja Saranouffi, Simona Dabija și Maria Luiza Dimulescu. 

„RAMANENJANA” abordează una dintre cele mai mari “epidemii de dans” din lume, care a avut loc în 1863 în Madagascar, când colonialismul european își făcea simțită prezența pe insulă, iar Radama al II-lea, fiul reginei reginei Ranavalona I care a domnit 33 de ani, o succeda la tron și anula majoritatea reglementărilor stricte ale mamei sale împotriva ocupației străine și a creștinismului.  Evenimentul, descris ca un fenomen în care mii de oameni au dansat ca într-o transă din februarie până în mai, s-a încheiat brusc a doua zi după asasinarea de către nobili a regelui Radama al II-lea. Sufocat în somn, moartea acestuia a fost prezentată poporului ca o sinucidere, iar soția sa, care a preluat tronul, a încheiat o înțelegere cu nobilii și miniștrii malgași pentru a conduce țara prin colaborare cu guvernul.

Subiect tabu în Madagascar chiar și în zilele noastre, „RAMANENJANA” este considerat în studiile științifice o coreomanie sau o isterie de masă, gest politic sau act de rebeliune prin dans împotriva colonialismului francez. 

Spectacolul RAMANENJANA are o atmosferă futuristă, prin costumele concepute de scenografa română Cristina Milea, create prin tehnica de upcycling, în timp ce limbajul coregrafic, bazat pe o combinație între gesturi politice și dans african, pune sub semnul întrebării receptarea fenomenului Ramanenjana de către cultura vestică, de la un ritual de vindecare la un dans în masă care s-a răspândit ca o epidemie.

BILETE:

14 aprilie – https://www.kompostor.ro/evenimente/11778-ramanenjana 

15 aprilie – https://www.kompostor.ro/evenimente/11779-ramanenjana

Două conferințe vor avea loc în București:

Spectacolul RAMANENJANA va mai fi prezentat în luna august în Durban (Africa de Sud) și Maputo (Mozambique) ca parte a selecției JOMBA! Contemporary Dance Experience și în lunile septembrie și octombrie în Antananarivo, Majunga și Diego Suarez (Madagascar), ca parte a selecției I’TROTA International Dance Festival.

Exit mobile version