Rămășițele „reeducaților” dezgropate la Periprava

Articole realizat de Cristian Țene

A treia campanie de investigații arheologice a început astăzi, 16 iulie, în județul Tulcea, la fostul lagăr comunist de muncă de la Periprava. Camapania a fost organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc și are ca obiect de cercetare recuperarea osemintelor foștilor deținuți politici.

În istoria României, prima perioadă a comunismului când la cârma statului se afla Gheorghe Gheorghiu Dej este cunoscută ca una pătată cu mult sânge al cetățenilor care erau împotriva regimului proaspăt instaurat. O practică bine-cunoscută a regimului comunist se axa pe represiunea disidenților politici prin hărțuiri  ale membrilor familiilor celor suspectați de o activitate deranjantă pentru Partid, o supraveghere continuă a tuturor acțiunilor pe care aceștia le întreprindeau, „procese spectacol”, care se soluționau cu condamnări fără drept de recurs și trimiterea acestor în lagăre de muncă sau în pușcării, unde să fie torturați pentru a fi „reeducați”.

În anii 2013 și 2015-2017 IICCMER a organizat mai multe săpături pentru a recupera rămășițelor celor înhumați  în perioada anilor 1959-1964 în fosta colonie de muncă. Printre cei înhumați, conform informațiilor strânse, se numără disidenți politici, localnicii mai în vârstă ai satului, dar și câţiva foşti angajaţi ai penitenciarului. Istoria penitenciarului de la Periprava începe la 1 iulie 1957 când a fost dat în folosință spre „găzduirea” deținuților care urmau să desfășoare muncă pentru construirea unui dig între localităţile Periprava şi Sfiştofca, dar și pentru înălţarea şoselei din Periprava pe o distanță de mai mulți kilometri.

Există și deținuți care au supraviețuit torturii și muncii extenuante și au povestit ororile la care au fost supuși, și unele cauze care au adus decesele celor mai mulți dintre cei încarcerați. Cele mai practicate metode pentru „euprarea populației” din penitenciar printre care se numără înfometarea, lipsa apei potabile, proastă asistență medicală, bătăi excesive, comportament abuziv şi violent al personalului coloniei, dar și execuții pentru încercări de evadere.

Cei răspunzători pentru toate aceste orori sunt toți cei din penintenciar, de la simplii gardieni, până la comandanții, ba chiar și conducerea Ministerului Afacerilor Interne, care era dirijată de durul Alexandru Drăghici și care a tolerat totate aceste practici abuzive, încălcând numeroase drepturi ale omului.

În anii anteriori au fost descoperite 31 de morminte ale deținuților, ele fiind recuperate și trimise la Serviciul de Medicină Legală din Tulcea, iar mai departe la Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti, pentru realizarea unor teste ADN și stabilirea identității acestora. În campania demarată anul acesta se dorește continuarea săpăturilor și decopertaerea mai multo suprafețe pentru descoperirea de noi morminte.

Conform jurnalul.antena3.ro care a adunat într-un reportaj mai multe declarații ale unor deținuți care au reușit să supraviețuiască torturii, putem enumera câteva detalii șocante și care par desprinse în cărțile redactate de George Orwell.

Tomici Gheorghe (condamnat la 7 ani de închisoare pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei) a declarat procurorilor că “Lucram de dimineaţa de la 5 până seara la 6. Toată lumea suferea de foame, iar seara când făceam de planton (fiecare deţinut pe rând) se auzeau deţinuţii cum mestecau în gol, în vis, de foame. Mâncarea era puţină şi slabă. Ceea ce nu se vindea în ţară, la aprozare, varză, ceapă, erau preparate şi ne dădeau nouă să mâncăm. După ce au văzut că eram toţi slăbiţi ne-au dat şi carne de cal, astfel încât ne-am mai întremat. După ce serveam masa, mâncarea fiind adusă în butoaie, după golirea acestora, 7-8 deţinuţi sau chiar mai mulţi încercau să mai şteargă marginile butoiului, aşa de mare era foamea. Cunosc faptul că în rândul deţinuţilor erau şi judecători, diplomaţi”.

Bjoza Octav (condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru uneltire contra ordinei sociale)”Am fost în lagăre de Muncă. În Delta Dunării am fost la recoltat stuf şi la alte munci agricole şi de construcţii, în perioada anilor 1960-1962. În această perioadă comandant era Ficior. (…) Am tăiat stuf în Delta Dunării şi de foame, mâncam şerpi cruzi. Foamea era cumplită, groaznică. Am diguit Balta Brăilei, construind digul. Norma pe zi era la pământ: 3,2 m cubi de pământ îmbibat în apă trebuiau săpaţi la o distanţă medie de 50 de metri de baza digului, pământul trebuia încărcat în roabă cu vârf, nu trebuia să fie mai goală, dusă roaba la dig, răsturnată şi în pas alergător înapoi la bază. Dacă roaba nu era cu vârf, erai bătut cu bâtele şi primeai o ploaie de înjurături şi trimis înapoi la muncă.”