16 octombrie 2021, 11:01

Ramurile înflorite de salcie și Floriile. Reînvierea naturii, protecția magică și alungarea spiritelor malefice

„Se numește Duminica Floriilor pentru că în această zi se scot la toate bisericile sălcii de se sfințesc și fiindcă, din ziua aceasta, încep toți pomii și toate florile a înmuguri și a înflori.”

Timpul deschis de Duminica Floriilor, închis de Duminica Tomii și intersectat de noaptea de Înviere „este, din punct de vedere etnologic, un scenariu ritual de înnoire anuală a timpului”, scria Ion Ghinoiu în Zile și mituri.

De la Floralia la Florii

Zeița romană a florilor, holdelor, pomilor și tuturor plantelor din grădini, Flora, devenise, menționa etnologul Ion Ghinoiu, „foarte cunoscută în Dacia romană”. În cinstea ei, la 28 aprilie, în calendarul iulian, se organizau vestitele serbări de primăvară – Floralia.

Creștinii au înlocuit această sărbătoare cu Intrarea Domnului în Ierusalim. Numită în popor Florii sau Duminica Floriilor, ziua este celebrată în toată România, nota Ion Ghinoiu.

Importanța sărbătorii este sporită de interdicțiile de muncă și sacrificiul ritual al peștelui numit Dezlegarea la pește. La semnificația veche, de reînviere a naturii, când înfloresc florile, salcia și pomii fructiferi, s-au adăugat funcții și semnificații noi, legate de cultul moșilor și strămoșilor, explica Ion Ghinoiu.

Flora (1894), Evelyn de Morgan

Astfel, în sâmbăta dinainte de Florii, denumită în popor Sâmbăta lui Lazăr, Moșii de Florii sau Sâmbăta Morților, se dau pomeni, se curăță mormintele și cimitirele, se pun pe morminte ramuri de salcie, se invocă spiritele morţilor în acte de divinație.

Aceasta e „ziua florilor”

Simboluri ale vegetației de primăvară, ramurile de salcie sunt „la loc de cinste” de Florii și se duc la biserică pentru a fi sfinţite. Oamenii iau apoi două, trei ramuri și le păstrează – pe vremuri, împodobeau cu ele icoanele din casă, uşile şi ferestrele.

Acestea erau ținute și pentru a fi folosite ca protecție „în momente de grea cumpănă, în vreme de grindină, furtuni, inundații, secetă, dar și în boli”.

Etnograful Simion Florea Marian a adunat și relatat numeroase credințe și obiceiuri din popor legate de sărbătoarea Floriilor. Câteva dintre acestea:

În ziua de Florii e bine să se culeagă tot felul de flori de primăvară și să se ducă la biserică, pentru că aceasta e ziua florilor.

[…]

În unele părți din Muntenia, nici un om nu se spală pe cap de Florii, nici nu se rade, de frică că înfloare (albește) ca pomii.

[…]

În Muntenia, în Duminica Floriilor se începe și scrânciobul sau dulapul pe la locuri cu verdeață și ține în fiecare duminică cu cele trei zile ale Sf. Paști până la Înălțare (Ispas) și se face horă mare, mese întinse și cu ciocnire de ouă roșii.

În fine, merită a fi amintit și aceea că în ziua de Florii e pretutindenea datină ca să se mănânce pește.

Sfințirea ramurilor de salcie, Catedrala Încoronării din Alba Iulia, Aprilie 2019 | Credit foto: Mira Kaliani

Protecție magică și alungarea spiritelor malefice

Ramurile înflorite de salcie, culese și sfințite în Duminica Floriilor, aveau diverse întrebuințări, după cum amintea și Ion Ghinoiu în Dicționar de mitologie română. Cu aceste ramuri de salcie se împodobeau mormintele și crucile, troițele, dar și ferestrele, ușile și porțile caselor pentru protecția magică și alungarea spiritelor malefice.

Mlădițele de lozie luate de la biserică în ziua de Florii „se lasă afară, sub streașina casei, pentru protecția gospodăriei”, consemna etnograful Arthur Gorovei la începutul secolului al XX-lea.

Tot cu nuiele de salcie sfințite la biserică de Florii își mânau oamenii turmele de animale pentru „a fi frumoase și a se înmulți”. Ca să dea rod bogat, lângă holde, pomi și butuci de vie, se înfigeau în pământ nuiele de salcie. Podgorenii legau câteva vițe de vie cu salcie de la Florii pentru a le fi ferită via de „piatră” (grindină).

În popor se spunea că femeile și bărbații care își legau peste mijloc o nuia de salcie luată de la biserică în ziua de Florii nu aveau „dureri de șale” în timpul secerișului.

Vijeliile și ploile cu grindină din timpul verilor erau oprite, în satul de altădată, prin practici magice. Arthur Gorovei scria că oamenii de la țară păstrau mățișoarele – „sub acest cuvânt înțeleg românii din Bucovina floarea salciei”, preciza folcloristul Simion Florea Marian – și peste vară, iar „când ploua cu tunete și dădea grindină, puneau pe foc o crenguță de salcie din ziua de Florii și afumau casa pentru ca fumul lor să împrăștie trăsnetele și grindina” și „fulgerul să nu se atingă de casă”.

În anumite zone, exista obiceiul ca, în ziua de Florii, mărțișorul primit de femei cadou la 1 martie, să fie agățat într-un măceș sau într-un pom înflorit. (Ion Ghinoiu) | Credit foto: Mira Kaliani

Pentru leacuri, farmece și descântece

Ramurile de salcie sfințite la biserică mai erau folosite ca leac pentru vindecarea bolilor oamenilor, animalelor şi păsările de curte, dar și în farmece şi descântece.

„La Florii, copiii din Oltenia colindau cu ramuri verzi de salcie, iar femeile, la Circovii de Vară, făceau din ele un cerc prin care treceau bolnavii.

Coroniţele din salcie erau obiecte sacre prin care se sărutau fetele în practica magică de Însurăţit şi, uneori, purtate pe cap de Paparude. În descântecele de deochi Maica Domnului o blestemă pentru că refuză să-i spună unde se ascund deochetorii: – Bună ziua Salcie! / – Mai şezi, Maica Domnului, jos. / – N-am venit să şez, / Am venit să te întreb, De deochetori / … / – N-am văzut, n-am auzit! – Dar-ar Dumnezeu să înfrunzeşti, | Să nu rodeşti, | Poame din tine nimeni să nu mănânce, Salcie!”, scria etnograful Ion Ghinoiu în Dicționar de mitologie română.

În preajma Floriilor, tradițional, oamenii de la sate scoteau în curte, la aer și la soare de primăvară hainele și „zestrea fetei de măritat”. Fetele, în unele sate, obișnuiau să culeagă în această zi Năvalnicul, plantă pe care o foloseau în descântecele de dragoste.

Ramurile de salcie sfințite la biserică mai erau folosite ca leac. (Ion Ghinoiu) | Sfințirea ramurilor de salcie, Catedrala Încoronării din Alba Iulia, Aprilie 2019 | Credit foto: Mira Kaliani


Cele trei generații. În Panteonul românesc, divinitățile feminine au fost grupate în „trei generații”, în funcție de anotimpuri și perioada din an. Între echinocțiul de primăvară și solstițiul de vară erau zeițele fecioare – Floriile, Sânzienele, Drăgaicele, Ielele. După solstițiul de vară, urmau zeițele mumă, Maica Domnului, Muma Caloianului, Muma Pădurii etc, iar în preajma solstițiului de iarnă și până la echinocțiul de primăvară se celebrau zeițele bătrâne – Sfânta Vineri, Sfânta Varvara, Dochia. (Ion Ghinoiu)


Un simbol al vieții, regenerării, eternității

La locuitorii diferitelor regiuni ale Tibetului, salcia este identificată cu Arborele Vieții, consemna etnograful Ivan Evseev. Pentru străvechea populație a insulei Hokkaido din Japonia salcia reprezenta un arbore totemic. În miturile acestora, se spune că primii oameni au fost creați din nuiele de salcie amestecate cu lut.

La chinezi, salcia este un simbol al eternității. Cultul pentru salcie a existat la multe popoare europene. O semnificație simbolică esențială a fost asocierea ei cu principiul indestructibil al vieții, al creșterii, al fecundității.

La Primavera (1481 – 1482), Sandro Botticelli | Uffizi Gallery


Pelerinajele practicate până în zilele noastre de către grupuri de tineri sau vârstnici, în primele zile ale primăverii, spre a aduce în casă nuiele de salcie ornate cu gingașele «mâțișoare» din crânguri situate la marginea orașelor și satelor sunt rămășițe ale vechii venerații de care se bucura salcia pe meleagurile noastre.

În cadrul sărbătorii creștine a Duminicii Floriilor, la noi, ramurile de salcie sau răchită au luat locul celor de palmier sau măslin, iar sărbătoarea însăși e considerată a «înfloririi sălciei». În vechile religii ale lumii, salcia era copacul consacrat divinităților vegetației.

– Ivan Evseev, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale


Venerarea salciei e explicată prin „vitalitatea extraordinară a acestei plante care se încăpățânează să crească în locuri mai puțin prielnice altor specii – un par de salcie necojit, înfipt în pământ, prinde în chip miraculos viață”, comenta Ivan Evseev. Simbol al regenerării, salcia a fost asociată cu femeia.

În tradiția românească, în timpul sărbătorilor de primăvară, era obiceiul ca adulți și copii să se atingă reciproc cu nuiele de salcie. De altfel, preciza Ivan Evseev, în cultura tradițională românească, ramurile verzi de salcie (și nu numai) „figurează aproape la toate sărbătorile de renovare a anului, atât la cele religioase (Duminica Floriilor, Sf. Treime), cât şi la cele cu substrat păgân, printre care Armindenul și Rusaliile”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.