Site icon Editia de Dimineata

Rareș Avram, elevul din Ploiești admis la Harvard. Ce ar schimba el în sistemul de învățământ?

Are 18 ani și a devenit o mică vedetă, o dată cu dezvăluirea informației că a fost admis la prestigioasa Universitate Harvard.

Doar 91 de elevi din afara Statelor Unite au reușit să corespundă selecției și să fie admiși în decembrie. Doi dintre ei sunt din România. Unul este rareș Avrem din Ploiești.

Ce ar schimba el în sistemul de învățământ?

Într-un interviu acordat Hotnews el a fost întrebat care ar fi primele măsuri pe care le-ar lua dacă ar fi ministru al Educației?

El a răspuns:

Primul cred că ar fi un fel de, să îi spun o normalizare a programei, nu știu dacă este un cuvânt bun, poate mai degrabă abilitatea programei de a se plia pe dorințele elevilor, de a nu exista această uniformizare a elevilor, pentru că fiecare are dorințe diferite și ar trebui să le dăm ocazia să se dezvolte cum vor ei și în ce direcție vor, mai ales la liceu. La gimnaziu nu, sunt de părere că orice elev trebuie să aibă o bază extrem de bună în majoritatea domeniilor. În schimb în liceu cred ca trebuie să începi să individualizezi un pic și să te gândești ce vrei să faci mai departe.

Al doilea lucru ar fi infrastructură școlară, pentru că la majoritatea materiilor este nevoie de extrem de multe dotări pe care în momentul acesta scoala romaneasca nu le oferă. De exemplu la informatică, laboratoare dotate cu calculatoare cât de cât performante, laboratoarele de biologie, fizică, chimie, să fie dotate, în care profesorii sa exemplifice materia, să nu fie doar predare teoretică. Mai ales că avem elevi extrem de pasionați, care vor să facă, dar nu prea pot pentru că infrastructura nu le oferă acest drept.

Interviul integral AICI

Exit mobile version