Site icon Editia de Dimineata

Record pentru actrița Judi Dench, cea mai vârstnică vedetă prezentă pe coperta revistei Vogue

Revista britanică Vogue a reușit să stabilească astăzi un nou record. Pe coperta celei mai recente ediții apare Judi Dench, cea mai vârstnică vedetă care figurează pe coperta celebrei publicații, reușind această la vârsta de 85 de ani, relatează Agerpres. 

Celebra actriță, câștigătoare de Premiu Oacar, a fost fotografiată pentru coperta numărului ce va apărea în luna iunie. Ședința foto a fost desfășurată cu puțin timp înaintea izbucnirii epidemiei de coronavirus și de implementare a restricțiilor pentru prevenirea extinderii virusului COVID-19. Cu toate acestea, în interviul acordat revistei Vogue, actrița povestește și despre experiențele sale pe care le-a trăit în autoizolare, în locuința sa din Surrey.

„Sunt sigură că mă simt ca toţi ceilalţi, astfel de vremuri fără precedent sunt destul de greu de înţeles”, a declarat actriţa. „Un lucru bun este că i-a făcut pe oameni conştienţi de situaţia dificilă a altora care sunt complet singuri. Dacă din aceasta rezultă multă bunătate, atunci va fi un câştig”, a adăugat vedeta, potrivit Agerpres. 

Mai multe dintre înregistrările sale au deveit virale pe internet, în timpul crizei de COVID-19. Dench a fost filmată de membrii familiei sale, iar impactul a fost unul covârșitor, în ciuda faptului că actrița nu a folosit vreodată personal rețelele de socializare.

De exemplu, luna trecută fiica sa , Finty Williams, a publicat pe Twitter o înregistrare video în care Dench, purtând o căciulă cu urechi de câine mobile, a transmis mesajul: „Continuaţi să râdeţi, e tot ce putem face”. Înregistrarea video a fost vizionată de 5,4 milioane de ori, mai arată Agerpres. 

Totodată, la începutul lunii mai, Dench şi nepotul său, Sam Williams, au apărut într-un mesaj publicat pe TikTok dansând pe melodia „Cheryl” a rapperului american Yung Gravy, clip care a avut de asemenea o mulțime de reacții.

Unul dintre cele mai cunoscute înregistrăi ale sale este și cea în care recita o poezie, în timp ce se spăla pe mânini alături de comediantul Gyles Brandreth.

Pe coperta revistei care va fi lansată la 7 mai, Dench apare într-o bluză roz din organza înflorată Dolce & Gabbana. În alte imagini vedeta poartă o tunică din mătase crem Armani Prive.

Sursă Foto: metro.co.uk

Exit mobile version