Site icon Editia de Dimineata

Reducerea vârstei de pensionare: vor conta și perioadele scurte lucrate în condiții speciale, nu doar anii întregi

Cei care lucrează în condiții deosebite sau speciale de muncă beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare. Însă, la reducerea vârstei de pensionare, acum sunt luați în calcul doar anii întregi lucrați în astfel de condiții. Printr-un proiect aflat în dezbaterea senatorilor, se dorește schimbarea acestei situații și aplicarea reducerii vârstei de pensionare și în cazurile în care s-a muncit în condiții grele fracțiuni de an, respectiv zile sau luni.

Reducerea despre care se vorbește este cea stabilită de Legea pensiilor pentru cei ce au lucrat în condiții deosebite de muncă, în grupa I de muncă sau în condiții speciale.

Vârsta standard de pensionare este acum de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei, iar stagiul complet de cotizare, adică perioada în care o persoană a lucrat legal, este, indiferent de sex, de 35 de ani.

O altă prevedere cuprinsă în proiectul legislativ va obliga autoritățile, atunci când calculează valoarea pensiei, să ia în considerare toate veniturile pentru care s-a plătit contribuţia la asigurările sociale, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, nu doar sporurile cu caracter permanent, așa cum stabilește acum Legea pensiilor.

Măsurile cuprinse în proiect se vor aplica, dacă acesta va parcurge întreg traseul legislativ până atunci, începând cu 1 ianuarie 2022.

Exit mobile version