13 august 2020, 2:38

Reformatorul. Un primar de altădată

„Nu vă pot spune cu certitudine daca capitala noastră a ieşit dintr-o colibă de cioban sau dintr-un palat domnesc; dacă Bucur era Rad sau Ilar‚ împărat, domn sau simplu muritor, dacă acest oraş datoreşte importanţa ce a dobândit lui Radu cel Frumos sau văilor care duc Colintina, Sabaru, Ciorogîrla şi Ilfovu, cu Dîmboviţa cu tot, în Argeş, formând în grindul lor un fel de pâlnie în care se scurg productele şi mărfurile împreună cu patimile bune şi rele ale populaţiunilor; în care inteligenţa, activitatea şi virtutea dau piept cu prostia, cu lenea şi cu viţiul; o poziţiune geografică de acelea care fac oraşele cele mari şi capitalele de state”, scria Ion Ghica în 1876 în Convorbiri economice în Bucureștii acum o sută de ani.

Un București cu sunete de armonie.

Povestit de Ion Ghica (1816–1897), acel București arăta astfel:

„Dacă un adormit din timpul lui Pasvantoglu s-ar deştepta astăzi în grădina de la Sfântu Gheorghe sau în Piaţa Teatrului, anevoie ar putea spune în ce punct al globului se află. […]

Priviţi din Dealul Mitropoliei, Bucureştii semăna mai mult o dumbravă decât un oraş: copaci înalţi şi pletoşi, printre care străluceau crucile poleite a o sută de biserici mari şi mici. Privind pe dasupra grămada verde, se ghiceau pe alocurea câteva ochiuri; acele spaţiuri desemnau în projecţiune locurile ocupate de hanurile cele mari şi de curţile boiereşti. […]

Când, după Dealul Mitropoliei, într-o seară de denie, în liniştea melancolică a apusului începea toaca la o sută de biserici, cu milioanele de sunete pe toate tonurile, care se vărsau în aer din miile de clopote mari şi mici ale oraşului, note care alergau din toate turlele ca să se confunde într-un huiet general şi se suiau împreună la cer, lăţindu-şi neîncetat vibraţiunile, aruncându-se în cadenţă ca nişte talazuri împinse unele peste altele către malul nevăzut, atmosfera întreagă părea transformată într-un vârtej de armonie şi sufletul coprins de o senzaţiune plină de pietate se simţea atras către rugă. […]

Acum gălăgia populaţiunei şi urletul a miilor de trăsuri care lovesc pietrile ascuţite ale caldarâmului şi fluierile gardiştilor taie tot farmecul acelei armonii sublime…”

Acest „nenorocit oraș, trecut și petrecut de o sută de ori în sus și în jos prin sabie, foc, apă, cutremur, turci, tătari, cârjalii și domni vitregi” a avut momentele lui. De răgaz,  de înfrumusețări. 

De la stânga: Emanoil Protopopescu-Pake / Sursa imagine: Wikipedia, domeniu public | Monumentul ridicat în cinstea acelui primar / Sursa: Jurnal spiritual

Acest Haussmann al Bucureștiului. Primarul capabil și muncitor.

În aprilie 1888, Pake Protopopescu (Emanoil Protopopescu-Pake, 1845–1892) a renunțat la activitatea didactică – timp de nouă ani a fost profesor de drept la Școala Comercială (înființată în 1864, astăzi Școala Superioară Comercială “Nicolae Kretzulescu”) – pentru a prelua funcția de primar al Bucureștiului. 

„Fără nici o exagerare, Em. Pake Protopopescu a fost cel mai capabil și muncitor primar din câți i-a avut Capitala României”, scria Constantin Bacalbașa în Bucureștii de altădată despre acest vrednic primar care a reușit, în timp scurt – în nici trei ani –, să facă multe și apreciate schimbări în oraș, ce i-au adus numeroase laude în epocă, alături de critici, în special pentru desăvârșita lui „lipsă a gustului artistic”. 

Într-un articol publicat de istoricul Georgeta Filitti în paginile revistei Biblioteca Bucureștilor, se află o serie de informații interesante despre acest personaj providențial.

Fiu de protopop, după liceul urmat la Sf. Sava, Em. Pake Protopopescu a plecat la Paris unde, în 1867, a obținut licența în drept, „cu o lucrare insolită despre acțiunile cauzate de frică”. Din Paris, a mers la Bruxelles unde, vreme de doi ani, a urmat Școala de științe politice și administrative.  

Tânărul Pake știa că doar o pregătire profesională nu e suficientă pentru a deschide ușile cele importante. Și-a asigurat accesul prin intrarea în loja Marelui Orient și prin căsătoria cu fiica unui negustor avut. 

„În cei trei ani de primariat (1888–1891), favorizat neîndoios şi de un climat politico-economic propice, Pake Protopopescu realizează un program edilitar esenţial. Urmaşii săi n-au avut decât să-l urmeze şi să-l consolideze. Din acest punct de vedere poate fi comparat fără şovăire cu baronul parizian Haussmann”, scria istoricul Georgeta Filitti.

București la 1868 văzut din Turnul Colței; acuarelă de Amedeo Preziosi | Sursa: Biblioteca Metropolitană Bucureşti, via Wikipedia, domeniu public

Bulevardele lui Pake.

Din momentul în care s-a instalat la primărie, nu a pierdut timpul. A preluat proiectul de canalizare început de predecesorul său și, avându-l alături pe inginerul Anghel Saligny, a susținut și s-a putut astfel finaliza prima conductă cu apă potabilă din București.

A sistematizat cartiere întregi – pentru acest lucru a dărâmat, scria C. Bacalbașa, câteva biserici. Tot el nota că Bucureștiul a avut biserici peste tot: „aproape pe fiecare stradă era o biserică; însă multe dintre ele au fost dărâmate”. 

A deschis piețe, a amenajat străzi, dar și Cișmigiul – unde a introdus fântânile ce luminau –, marile bulevarde aveau lumină electrică. Opera lui capitală, cum scria C. Bacalbașa, a rămas prelungirea marilor bulevarde.

După realizarea cadastrului urban și inventarierea bunurilor, s-a apucat de bulevarde. Cei în jur de 200.000 de locuitori din Bucureștiul, din vremea când a fost primar, au fost și ei nerăbdători să vadă orașul modernizat, iar când administrația a lansat un împrumut de 16 milioane de lei prin subscripție publică, în cinci ore, nota istoricul Georgeta Filitti, „au acoperit de 28 de ori suma”.

Pentru modernizarea bulevardelor – lărgiri și alinieri – a fost nevoie și de exproprieri. Istoricul Georgeta Filitti scria: „Se povestește că pentru realizarea bulevardului dintre Spitalul Colţea şi Gara Obor a aşteptat ca unii proprietari îndărătnici să plece la băi. Le-a dărâmat casele într-o singură noapte şi apoi i-a despăgubit generos”.

„Pake Protopopescu a fost un om de o mare activitate și foarte pasionat pentru opera lui. Cestiunea înfrumusețării orașului îl preocupa foarte mult. […]

Bulevardul de la strada Colței la Obor l-a deschis într-o noapte. Seara era încă în temelii o casă… muncitori numeroși au lucrat cu torțele toată noaptea, unii au pavat, alții au dărâmat ultimul perete al casei care masca bulavardul. Pake Protopopescu a vegheat toată noaptea. A doua zi, alt tablou: bulevardul era deschis”, relata C. Bacalbașa.

Piața de pește; acuarelă de Amedeo Preziosi | Sursa: Wikipedia, domeniu public

Cum să obții ceea ce vrei. Lecția de la Pake Protopopescu.

Institutul Medico-Legal, Hala de peşte, Palatul Justiţiei, Grădina Botanică, sunt câteva clădiri realizate în timpul lui, la care se adaugă azile de noapte, capele de cimitire, grajdurile comunale.

În iarna anului 1888, primarul Pake Protopopescu a inaugurat Azilul de noapte și Ospătăria populară. 

„Este o dată pe care trebuie să o ținem minte atât era de binefăcătoare”, scria Constantin Bacalbașa și a mai amintit un alt fapt petrecut atunci: 

„…în iarna aceluiași an și-a făcut apariția cu o rară virulență «influența», boală care ataca pe toată lumea. În luna lui decembrie, influența a fost pustiitoare și a provocat multe decese. La Azilul de noapte, o cameră era destinată ca să primească pe numeroșii bolnavi. La timp s-a constatat un fapt care nu și-a găsit explicarea; de cum și-a făcut apariția influența, ciorile au dispărut din București; de îndată ce boala a încetat, ciorile au revenit. Oamenii de știință să se pronunțe.”

„A căutat şi a găsit în permanenţă soluţii, a ignorat adeseori o lege prea rigidă, a fost suplu, şiret, a măgulit orgolii şi a reuşit. Astfel, la sistematizarea Dâmboviţei a adăugat canalizarea pe 50 străzi şi racorduri în casele unor particular bogaţi, dar a găsit şi formula pompelor la colţ de stradă pentru ca sărăcimea oraşului să nu mai fie silită să scoată apă din vadul sacagiilor, plin de mortăciuni. Pentru salubrizarea oraşului a amenajat groapa de gunoi din Valea Plângerii folosind vagonete la care gunoierii ajungeau noaptea cu cotige pe arcuri (ca să nu facă zgomot). […]

Bucureştenii s-au obişnuit atunci să-şi facă abonament (bătut pe poartă) pentru ridicarea gunoaielor”, scria istoricul Georgeta Filitti.

Turnul Colței, din „Istoria Fondărei Orașului București”, 1891, Dimitrie Papazoglu

Nimeni nu are numai calități.

El a decis dărâmarea Turnului Colței, „ceea ce a produs o puternică protestare din partea arhitecților”, pentru că „a voit să alinieze strada, s-a împiedicat de turn și l-a pus jos”, povestea C. Bacalbașa și preciza: „Fiindcă Pake Protopopescu, care avea atâtea calități de bun administrator, era lipsit de simțul artistic”.

Tot Pake Protopopescu a introdus în București chioșcurile de ziare, numerotarea clădirilor, obligația ca oamenii să-și curețe zăpada din fața proprietăților, iar bărbierii, prin noile reguli stabilite de administrația primăriei, s-au văzut nevoiți să dezinfecteze bricele după fiecare client.  

Fosta clădire a Institutului Medico-Legal | Sursa: idei urbane

Reformatorul. 

„A fost un mare reformator”, recunoștea Constantin Bacalbașa, iar istoricul Georgeta Filitti amintea: 

„Figura lui Pake Protopopescu aparţine galeriei de oameni implicaţi plenar, cu dăruire şi pricepere, în edificarea României moderne. A contribuit mai mult decât contemporanii săi la modernizarea oraşului, la civilizarea lui şi implicit la schimbarea mentalităţilor. Oraşul a încetat a mai fi un sat mare, s-a personalizat în sensul unei restructurări continui. În 1892, când Pake Protopopescu închidea ochii, la doar 48 ani, sentimentul că a binemeritat toată admiraţia de la concetăţenii săi a fost unanim”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.