13 iulie 2020, 14:04

Regele a dat, regele a luat. Biserica fortificată din Sebeș și poveștile ei de veacuri

„Orașul Sebeș se află la o mică depărtare de Alba Iulia pe un loc de șes și e apărat de o vale adâncă cu ape foarte bogate în pești, deși nu e întărit de lucrări de fortificații așa de puternice. Înăuntru e împodobit de clădiri frumoase și se spune că a fost prima așezare a sașilor. […] Aici se aduce pe râul Mureș sarea regească pe luntre anumite pregătite și de aci se transportă în Ungaria. […] Acesta oraș are șaptespreze sate regești”, scria Georg von Reichersdorff  în Chorographia Transilvaniae, lucrare publicată în 1550.

De la venirea sașilor în Transilvania și până în secolul al XIX-lea, teritoriile lor au fost repartizate în unități administrative, numite scaune. Acestea au apărut în secolul al XIII-lea ca forme de organizare politico-administrative și primele mențiuni despre scaune datează din secolul următor. Au existat Șapte Scaune, unul dintre acestea fiind și Sebeș ce avea în administrare orașul și 11 (17, după alte însemnări) sate. Scaunul Sebeșului a fost atestat documentar prima dată în anul 1303, la un an după ce a fost amintit cel de la Sibiu. Din 1349 există un document unde pentru prima dată se menționa despre existența celor șapte scaune, pe lângă cel principal de la Sibiu.

„Orășelul are numai 195 de case, dar împreună cu suburbiile poate avea în jur de 700 de case. Mi s-a spus că acolo locuiesc mai mult de 4000 de oameni. […] Dintre biserici, cea luterană este o clădire gotică remarcabilă, înconjurată de un zid. Odinioară ea pare să fi fost foarte bine fortificată, dar descoperirea prafului de pușcă a însemnat sfârșitul unor astfel de fortificații. În interior, biserica este lungă de 98 de pași (n: aproximativ 33 de metri, în realitate are peste 40 de metri lungime), are multe trepte și coridoare laterale și este conservată destul de bine. Ea pare să fi fost construită în anul 1314, în timpul lui Carol I (n. Carol Robert de Anjou, rege al Ungariei). Alții socotesc că ea ar fi fost ridicată încă în anul 1210, în timpul regelui Andrei al II-lea (n. rege al Ungariei), care i-a favorizat mult pe sași și le-a acordat privilegii deosebite”, nota topograful austriac Joseph Krickel Adalbert în jurnalul lui de călătorie prin Transilvania, publicat sub titlul Drumeție prin majoritatea țărilor aparținând Austriei în anii 1827, 1828 până la sfârșitul lunii mai 1829.

Când italianul Giovanni Andrea Gromo a venit în Transilvania în 1564 și a lăsat însemnări din perioada respectivă, nota că Sebeșul săsesc, „altădată oraș de seamă al sașilor”,  ajunsese „doar un târg mai mare”.

Sebeșul de altădată, imagini din cartea Sebeșul, o istorie în imagini

Sebeșul de altădată, imagini din cartea Sebeșul, o istorie în imagini

De la înflorire la decădere sau regele a dat, regele a luat

Tradițional, fără să existe un document în acest sens, coloniștii sași considerau anul 1150 ca moment al fondării acestei așezări din Transilvania. Documentar, prima mențiune a existenței unei „țări a Sebeșului” – terra Siculorum terrae Sebus – apare în Diploma Andreeană din anul 1224.

„Prima mențiune documentară sigură a localității datează din anul 1245 când, în contextul invaziei mongole din anul 1241, este amintit și Sebeșul, cu numele Malembach, într-un document emis de papa Inocențiu al IV-lea, la Lugdunum (Lyon)”, scriu autorii lucrării Sebeșul, o istorie în imagini.

Aflată la intersecția unor drumuri de legătură cu Sibiu, Cluj și Orăștie, în secolul al XIV-lea, așezarea a înflorit prin activitățile comerciale, iar în 1341 primise deja statutul de oraș, civitas, cum apare într-un document din acel an. Ca oraș, se bucura de o serie de privilegii, printre care dreptul de a percepe vamă și de a organiza târg în fiecare săptămână. Pe măsură ce orașul se dezvolta economic, au apărut și clădiri tot mai frumoase și maiestuoase.

Activitățile meșteșugărești s-au dezvoltat din ce în ce mai mult. Într-un document din anul 1376, prin care erau înnoite statutele breslelor din Sibiu, Sighișoara, Orăștie și Sebeș, în acesta din urmă figurau 19 bresle cu 25 de branșe.

Nu peste mult timp, la 23 noiembrie 1387, orașul a primit din partea regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, abia instalat pe tron, și dreptul de a se înconjura cu ziduri de apărare din piatră, lucrări pe care locuitorii le-au început repede. Cu toată forfota economică ce l-a animat câteva veacuri bune, pe la începutul secolului al XV-lea, Sebeșul a pierdut statutul de oraș și a apărut menționat în acte ca oppidum, adică târg.

Porțiuni din fortificația orașului; Sus: Un fost turn tranformat în locuință | Foto: Mira Kaliani

Porțiuni din fortificația orașului; Sus: Un fost turn tranformat în locuință | Foto: Mira Kaliani

În Sebeșul, o istorie în imagini, autorii explică ce anume a determinat, în prima fază, această schimbare. Același rege, Sigismund de Luxemburg, a făcut ca orașul să-și piardă prosperitatea și să ajungă la nivelul unui târg provincial. Astfel, după bătălia din 1396 de la Nicopole, regele Sigismund de Luxemburg a donat orașul fraților Mihai și Solomon din Sighișoara ca răsplată pentru vitejia pe care cei doi se pare că au dovedit-o pe câmpul de bătălie. Ceea ce i-a luat Sebeșului definitiv șansa de a se revigora a fost momentul când otomanii au asediat și cucerit așezarea, în 1438. Cu toate că, de la jumătatea secolului al XV-lea, s-a încercat o revenire la faima de odinioară, nu și-a mai putut dobândi titlul de civitas.

Ca urmare a decăderii vieții economice, tot mai mulți locuitori, cândva prosperi, au părăsit Sebeșul; astfel de la 2500 de locuitori, în anul 1347, populația a ajuns la 900, în 1550.

În vremea principelui Transilvaniei Gheorghe Rákóczi II privilegiile orașului au fost reînnoite, însă orașul tot nu s-a mai putut redresa nici economic, nici demografic. Epidemia de ciumă din 1738 – 1739 a făcut 227 de victime și astfel numărul contribuabililor a scăzut atât de mult încât Sebeșul a ajuns în imposibilitatea de a-și plăti dările impuse. Pentru a repopula orașul, au fost aduși noi coloniști, iar „până în 1749, s-au stabilit în Sebeș mai multe grupuri de coloniști, în total 593 de suflete, majoritatea venind din comitatul de marcă Baden-Durlach”, menționează autorii studiului Sebeșul, o istorie în imagini.

Despre suburbia românească a orașului, atestată documentar la începutul secolului al XVIII-lea, s-au făcut puține însemnări în perioada respectivă.

Splendorile din biserica evanghelică de la Sebeș și poveștile lui moșu Ion

Cel mai important și maiestuos monument din Sebeș este Biserica evanghelică. A fost construită și refăcută în mai multe etape, începând cu secolul al XIII-lea, când a început de fapt construirea ei, și până în veacul al XIX-lea. Pe locul unde se afla cimitirul așezării, s-a construit inițial o bazilică romanică.

Biserica evanghelică din Sebeș | Foto: Mira Kaliani

Biserica evanghelică din Sebeș | Foto: Mira Kaliani

„La începutul secolului al XIII-lea, în centrul aşezării, într-un cimitir preexistent, s-au demarat lucrările de construcţie a unei biserici romanice de tip bazilical, cu două turnuri-clopotniţă pe latura de vest. Cimitirul data – potrivit lui Radu Heitel (n. arheolog) – din a doua jumătate a secolului al XII-lea şi începutul celui de al XIII-lea. Acest fapt este dovedit de descoperirea unor morminte tăiate sau acoperite de construcţia bisericii. În trei dintre morminte, defuncţii au fost aşezaţi în câte o «cutie» lungă de piatră. Acest rit de înmormântare, se pare, este originar din regiunile de baştină ale coloniştilor germani”, scrie istoricul Călin Anghel în lucrarea Evoluția urbanistică a orașului Sebeș.

Ca multe alte așezări din sudul Transilvaniei, Sebeșul a fost atacat și devastat în 1241 de tătari. După invazia mongolă din 1241, sub influența arhitecturii cisterciene, lucrările la biserică au continuat, însă edificiul a început să capete un nou aspect, mai simplu și mai auster. Prosperitatea orașului din secolul următor i-a motivat pe locuitori să aibă o biserică nouă și măreață. S-a construit atunci un impozant cor de tip hală, în stilul goticului târziu, primul de acest fel din Transilvania, cum se notează în Sebeșul, o istorie în imagini.

Inițial, s-a dorit ca, odată cu avansarea lucrărilor, corpul bazilicii romanice să fie demolat, însă dificultățile financiare au dus ulterior la legarea celor două corpuri și ajustarea lor pentru a forma un edificiu unitar.

În această biserică, se poate admira un decor sculptural de tip gotic, „cel mai bogat din Transilvania, atât în ceea ce privește numărul statuilor, cât și al tematicii iconografice”, spun istoricii. Altarul poliptic datat între 1524–1526, din corul bisericii, este printre cele mai frumoase și valoroase piese de acest gen din bisericile evanghelice ale Transilvaniei.

Vechea capelă | Foto: Mira Kaliani

Vechea capelă | Foto: Mira Kaliani

Lângă biserică, este o capelă construită în secolul al XV-lea și dedicată, se pare, sfântului Jacobus Major, Iacob cel Mare sau cel Bătrân, patron al pelerinului.

Întregul ansamblu avea și o fortificație prevăzută cu turnuri de apărare. Nu se știe exact când a fost făcută, însă în secolul al XVIII-lea, avea o formă „aproape ovală” și cinci turnuri. Din fortificație, se mai păstrează azi doar o porțiune. Aici este și Casa Clopotarului, un turn tranformat de mai multe ori iar la începutul secolului al XVIII-lea era amenajat pentru a adăposti administrația locală.

Imagini din interiorul bisericii; Sus: în curte, moșu Ion jucând table cu un prieten | Foto: Mira Kaliani

Imagini din interiorul bisericii; Sus: în curte, moșu Ion jucând table cu un prieten | Foto: Mira Kaliani

 În timpul săptămânii și în extra-sezon turistic e plăcut să stai în curtea acestui ansamblu și să explorezi în tihnă interiorul bisericii. Cel care are în grijă acum această biserică și îi întâmpină pe vizitatori este moșu Ion, cum s-a prezentat și cum îl alintă lumea din Sebeș. L-am găsit în curtea bisericii, pe o băncuță, sub umbra unui castan, jucând table cu un prieten. Și-a întrerupt un pic jocul pentru că, zicea el, pur și simplu îi face plăcere să mai spună câte o poveste despre biserică celor pe care îi vede curioși din fire.

Mi-a prezentat orga veche a bisericii, datată în 1791, cel puțin acesta e anul care apare scris pe ea. Funcționează și astăzi perfect și nu doar atât – chiar se folosește o dată pe an, de Paște. Nimeni nu are voie să se apropie de orgă, dar ceva l-a făcut pe moșu Ion să-mi dea voie să ating puțin clapele, suficient pentru a scoate câteva sunete ce s-au dus, mi-am imaginat eu, spre înălțimi divine.

Biserica evanghelică din Sebeș, interior | Foto: Mira Kaliani

Biserica evanghelică din Sebeș, interior | Foto: Mira Kaliani

În bisericile evanghelice, fiecare are locul lui, iar așezarea în bănci este în funcție de vârstă. Cum zicea moșu Ion, în timpul slujbelor, se poate ghici vârsta fiecărui om din biserică după locul pe care îl ocupă – cei tineri stau pe băncile din spate, iar cu cât înaintează în vârstă cu atât înaintează și în bănci și ajung tot mai în față.

La sfârșit, nu a putut să nu-mi prezinte și bucata de piatră pe care oamenii veacurilor trecute au inventat-o se pare cu un scop bine definit. „Știi ce-i piatra asta?”, m-a întrebat moșu Ion, cu o privire șireată. În piatră sunt sculptate trei fețe triste de femei și de ea atârnă un lanț gros. Datează, după cum scrie într-un ghid, din 1760 și are nu mai puțin de 15 kilograme.

Piatra penitenței de la Biserica evanghelică din Sebeș, Alba | Foto: Mira Kaliani

Piatra penitenței de la Biserica evanghelică din Sebeș, Alba | Foto: Mira Kaliani

Este așa-numita piatră a penitenței și rostul ei era, povestea moșu Ion, foarte clar: „Femeile prinse că își înșelau bărbații erau aduse duminica la biserică și obligate să stea la intrare, ca să le știe toată comunitatea, cu piatra asta agățată de gât. O oră și un sfert, cât ținea slujba, nu aveau voie să se miște de acolo, dar nici nu puteau, săracele, cu piatra atârnată după gât”.

Numai ele? Numai ele. Doar nici sașilor, care aveau reguli pentru aproape orice, nu le-ar fi putut scăpa tocmai vorba asta: dacă n-ar fi femeia, ar mai cădea bietul bărbat în păcate?…


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.