Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a transmis un mesaj cu ocazia comemorări celei de-a 80-a aniversare a Zilei Victoriei în Europa.
Suveranul susține că lumea are datoria de a se angaja în căutarea unei păci durabile şi în prevenirea războaielor.
Monarhul britanic a citat cuvintele bunicului său, George al VI-lea, rostite cu 80 de ani în urmă, subliniind că cei care au murit pentru libertate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial nu trebuie uitați niciodată.
„Pe măsură ce ne apropiem de încheierea comemorărilor celei de-a 80-a aniversări, ar trebui să ne reamintim cuvintele marelui nostru lider din timpul războiului, Sir Winston Churchill, care a spus: «Meeting jaw to jaw is better than war» (Negocierea este mai bună decât războiul)”, a spus Charles, potrivit g4media.ro.
„Făcând acest lucru, ar trebui, de asemenea, să ne dedicăm din nou nu numai cauzei libertăţii, ci şi reînnoirii angajamentelor globale pentru restabilirea unei păci juste acolo unde există război, pentru diplomaţie şi pentru prevenirea conflictelor”, a adăugat el.