Site icon Editia de Dimineata

Regina Maria, promovată ASTĂZI în seria ICR Londra „Who is Romania”

„Who is Romania”, seria unică de filme care promovează la nivel internațional România prin personalități cu destine remarcabile, continuă vineri, 16 octombrie, cu prezentarea Reginei Maria a României.

Episodul este difuzat simultan pe canalele de socializare ale ICR Londra și ale Familiei Regale a României, preluat, printre altele, și de celebra publicație Daily Mail.

Născută prințesă în Marea Britanie, Regina Maria a României a devenit punte de legătură între culturile celor două țări.

Salutând împlinirea a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Marea Britanie și a 145 de ani de la nașterea Reginei Maria, cel de-al doilea episod al seriei reamintește contribuția Reginei la consolidarea dimensiunii interumane și a legăturilor dintre cele două popoare.

Who is Romania & Tessa Dunlop

Seria „Who is Romania“ este scrisă și prezentată de Tessa Dunlop, doctor în istorie și personalitate media britanică.

Pasionată de România și specialistă în relațiile româno-britanice ale începutului de secol XX, Tessa vorbește românește și este autoarea lucrărilor de succes „The Bletchley Girls” și „The Century Girls” și câștigătoare a numeroase premii pentru producția BBC „Coast”.

A venit pentru prima dată în România în 1992, ca voluntar într-un orfelinat și acum are propria sa familie română. Este considerată o adevărată ambasadoare informală a României.

Ce urmează?

Episoadele seriei „Who is Romania“ vor fi prezentate pe rețelele de socializare ale ICR Londra, în parteneriate cu organizații prestigioase britanice, românești sau internaționale, în fiecare zi de vineri, în perioada 9 octombrie – 20 noiembrie 2020, fiecare episod având o durată de 6/7 minute.

Prima parte, dedicată lui Ștefan cel Mare, a strâns până acum peste 100.000 de vizualizări. Seria figurează deja sau urmează să fie preluată în curând, printre altele, de Clarence House – The Prince of Wales and The Duchess of Cornwall, Daily Mail, BBC Kent, Royalty TV și History Hit.

Episodul va fi disponibil AICI

Exit mobile version