Un reportaj realizat de Sabina Dumitru și Simona Costea
Stația de troleu „Baba Novac”, București, noiembrie 2018. Atmosfera de afară nu este atât de plăcută, astfel că după o jumătate de oră de stat pe loc, pe una din băncile amplasate pe marginea trotuarului, frigul îți pătrunde inevitabil în oase. Cu toate acestea, pentru câțiva oameni acest loc reprezintă mai mult decât un simplu refugiu pentru autobuze sau un spațiu de tranziție a multor bucureșteni grăbiți, pentru ei acest loc este sinonim cu „acasă”. Așa începe povestea unor persoane care au ajuns să locuiască permanent pe străzile Capitalei.
Astăzi Edițiadedimineață.ro a stat de vorbă cu câțiva dintre acești oameni pentru a le afla poveștile și motivul pentru care locuiesc acum pe străzi, dar și cum au ajuns să își împartă călduros „paturile” cu oricine își face timp pentru o conversație.
În România, dar mai ales în București, autoritățile locale spun că ar fi circa 5.000 de persoane fără adăpost, acestea fiind înregistrate doar la direcțiile de asistență socială. În realitate, cifra ar fi mult mai mare, deoarece vara stau pe străzi, adăposturile cazându-i doar pe timpul nopții. Mai mult decât atât, în anotimpul rece aceste centre devin, în zilele geroase, neîncăpătoare, fapt ce agravează situația, mulți dintre ei fiind nevoiți să rămână afară și să înfrunte iarna capricioasă, având la îndemână doar o singură pătură sau un singur rând de haine.
„Am dormit la -23 de grade, afară! Afară! La -23 de grade! Eram învelit cu două pături, să vă spună băieții ăștia…nu mai puteam să mă ridic în sus. Nu de frig, că îmi era cald mie… Scuturam zăpada de pe mine și am început să lovesc cu păturile de pereții blocului, ca să sparg gheața. A ieșit blocul afară. „Ce faci dom’le?” Păi, sparg și eu gheața…Am mai dormit și la -30 de grade…”, a spus Nae.
Motivația care îi face să refuze vehement stabilirea într-unul din centrele de înghijire este strâns legată și de condițiile de acolo. „Suntem prea mulți!”, asta ne spune domnul Nae. „Am fost, am stat o noapte acolo și am venit plini de păduchi. Condițiile sunt bune, dar în schimb, care au venit au lăsat mizerie și păduchi. Au distrus saltelele, locul, tot. Acum și saltelele sunt pline și oamenii sunt plini de păduchi. Suntem prea mulți, iar restul oamenilor nu sunt ca noi, noi suntem cuminți și liniștiți.” , ne-a mărturisit acesta.
Lăsați pustii de împrejurările vieții, oamenii din stația de la „Baba Novac” vorbesc cu greu despre momentele și întâmplările care i-au adus în această conjuctură precară. Dar, se pare că prin simplul motiv că s-au întâlnit și se sprijină reciproc, aceștia reușesc să păstreze totuși o ușurință în limbaj, găsesc firescul lucrurilor și sunt de părere că viața îi pune pe oameni în diverse circumstanțe, doar pentru a realiza anumite aspecte, mult mai importante decât foloasele materiale.
„Acum stăm aici, când plouă, când ninge…A mai venit Poliția… Dar ne-au lăsat în pace, pentru că avem grijă de locul ăsta. Eu mătur aici, spăl. Am mai avut și prieteni care au venit și au stat aici, dar care au făcut mizere, nu au avut grijă și i-am gonit. Noi suntem pașnici. Nu ne certăm cu nimeni. Ne vedem de treaba noastră și suntem cuminți. Nu țipăm, nu urlăm …Lumea deja ne cunoaște!”, adaugă Nae.
Acesta ne-a mărturisit faptul că are o casă, dar că este pustie și plină de amintiri dureroase și că nu și-ar mai dori niciodată să se întoarcă acolo, ar fi mult prea greu. „Am casă, dar nu mai pot să stau acolo…sunt singur. Copiii sunt plecați, soția mea a murit și ce să mai fac? Am rămas singur! O primăvară am stat acasă, pentru că a venit un prieten de-al meu, dar după ce a plecat, îmi venea să țip prin casă. Mi-am sunat fata…„Tată trimite-mi bani, că eu nu mai pot să stau aici.” Mi-a trimis bani și am venit în București, pentru că eu sunt născut și crescut aici, în cartierul ăsta. Pur și simplu nu am putut!”
Nae nu este singurul în această situație. Mai bine zis, pe toți îi unește o serie de experiențe nefaste similare, care au făcut ca acest grup să dureze de mai bine de doi ani. Un alt bărbat a devenit victima propriului său frate. O poveste tragică, care a făcut ca un bărbat ce avea totul să rămână singur, pustiit și fără nimic. Totul a plecat de la o ceartă între frați, care a făcut să destrame o familie minunată.
„Și eu tot aici am crescut. Îl cunosc pe nea Nae de când eram copil. Am avut apartament aici în zonă, familie, dar au intervenit altele…gura lumii și soacra mea au făcut ca familia noastră să se destrame și așa au apărut certurile. Zile în șir… și am început să beau …când mă mai supăr, chiar și acum, mă duc până la piață, iau o sticlă de țiucă și ma calmez. Atunci…treaba a stat altfel, la un moment dat ne-am certat, iar fratele meu a vândut apartamentul în care rămăsesem singur și a plecat cu banii în Anglia, s-a stabilit acolo. Iar acum nici nu vrea să vorbească cu mine. I-am aflat numărul și nici nu vrea să audă de mine. Am și două fete, care sunt tot acolo în Anglia, nici ele nu vor să audă de mine…Cum să vă spun…mai repede ne ajutăm între noi decât să așteptăm ceva vești de la familie. Mai repede ne ajută unii străini, decât frații sau familia. Familia nu mai vrea să mai audă de noi.”, a mărturisit bărbatul.
Pe de altă parte și Ionuț a pățit ceva asemănător. Traiul greu și lipsa banilor l-au lăsat fără casă. Acesta ne-a mărturisit că cel mai greu moment prin care a trecut a fost acela în care a fost nevoit să își vândă propria casă, pentru a-și achita datoriile. Își amintește cu amar cum a dat din mână tot ce avea și regretul i se citește pe chipul brăzdat și asprit de ierni multe afară.
„Pentru 12 milioane am rămas dator și m-a dat în judecată asociația blocului. Și am vândut-o eu cu mâna mea (casa, n.r.).Am stat pe la unul pe la altul, i-am dat pe haine…nu am plătit chirie, nu! Dar cotizam o țigară, o ceva de băut, o ceva de mâncare, pe Șarpe (probabil porecla celui la care a stat, n.r.) l-am îmbrăcat la fel ca pe mine, dar nu îmi pare rău. Am avut apartament cu 3 camere”, a povestit Ionuț.
Despre prieteni și cunoștințe, Ionuț ne mărturisește faptul că nu mai știe nimic. Acestea s-au distanțat cu timpul, de îndată ce banii pe cea mai de preț avere a sa, casa, au fost cheltuiți: „Dacă nu au mai fost bani.. când se termină bănuțul gata, te dă… „ia, praf de mers” asta-i problema. Ăștia îmi sunt prietenii care sunt tot de pe stradă, ăia cu casă nu te bagă în seamă, numai cât ai”, s-a plâns acesta.
Cu toate că viața i-a făcut să își piardă familiile, casele, prietenii, oamenii au fost nostalgici preț de doar câteva minute, cât timp întrebările au atins puncte sensibile. În schimb, referitor la situația actuală și la condițiile precare în care își duc traiul, aceștia nu au avut nimic de obiectat. Resemnarea este cea care a făcut ca acest grup să devină o familie. Fiecare a primit în această stație tot suportul și sprijinul de care avea nevoie. Toate poveștile au fost ascultate, toate lacrimile șterse și au învățat împreună să meargă mai departe.
„Cum să vă spun…noi suntem aici exact ca o familie. Ne ajutăm între noi…nu ținem cont. Dacă el are un chiștoc de țigară și eu am trei, îi mai dau și lui unu să avem fiecare câte două. Împărțim tot ca o familie. Mâncăm cu toții împreună. Punem masa jos și mâncam aici…pe ziare tot. Împreună! Este frăție între noi!”, ne-a mai spus Nae.
Pe aceeași temă comentează și Ionuț: „Da, noi suntem toți aici din cartier. Noi am stat toți aici în zonă. Eu am stat o stație mai sus aici, el a stat la Dristor, el a stat la două blocuri mai sus și el a stat aici pe Părului. Toți suntem din zonă. Dar dacă la noi vine cineva la noi, îl primim. Noi suntem ca frații, ai tu n-am eu. Ăsta e un lucru frumos să te ajuți. Până să veniți dumneavoastră cu 10 minute am mâncat împreună toți. Noi suntem ca o familie aici. Nu contează vârsta, contează respectul. Respectul doboară orice obstacol”
Chiar dacă poveștile lor de viață au fost de-a dreptul copleșitoare, nu toată lumea încearcă să le afle poveștile așa cum s-a întâmplat. Părerea generală a societății este că oamenii străzii sunt în acestă situație precară din cauza unui cumul de factori în care alcoolul ocupă un loc fruntaș.
În România consumul de alcool este una dintre cele mai grave probleme, pentru care majoritatea ONG-urilor și campaniilor de responsabilitate socială, încă se mai străduiește să găsească o rezolvare.
Țara noastră este prima pe lista unui studiu realizat de Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în ceea ce privește consumul de alcool al clasei masciline. Aceștia beau în medie nouă băutri alcoolice pe zi, urmată de Portugalia, unde sunt consumate zilnic doar șapte. Pe ultimele poziții se clasează Ungaria și Spania, cu un rezultat de cinci băuturi alcoolice pe zi. Cu toate acestea, oamenii străzii nu sunt de acord cu o astfel de afirmație. Și susțin că nu toți sunt la fel.
„Nu e adevărat, cine crede asta greșește. Că ne vede că bem nimic de zis, dar dacă stai toată ziua pe stradă mai bei ca să te mai încălzești, ăsta este adevărul. Dar nu am pierdut casele din cauza alcoolului, nu-i adevărat, nu, sub nici o formă” a spus Ionuț.
Pe aceeiași notă comentează si Nae: „Și noi bem. Nu zic nu! Noi suntem învățați cu vinul, mai bem și câte o cafea, dar vinul pune sângele în mișcare. Ne ajută să ne încălzim. Noi nu suntem ca ăștia care beau țuică, vodcă sau alte d-astea. Bem și noi, dar de poftă. Dar vinul pune sângele în mișcare”, mărturisește Nae.
Linia dintre un consum moderat de alcool și dependență este extrem de fină, iar mulți oameni nu sunt conștienți că o încalcă. Din cauza faptului că este un sedativ care calmează, întărește și calmează mai multe funcții ale sistemului nervos central, acesta are efecte multiple la nivelul organismului, puteți citi aici mai multe detalii.
Însă, pentru a demitiza atitudinea coletivă ce pune laoaltă consumul excesiv de alcool, comportamentul agresiv și scăpat de sub control, Ionuț ne mărturisește următoarele: „Nu e dependență, dacă ai bei, dacă nu, nu. Dacă ai țigară fumezi dacă nu, nu. Când ai ajuns dependent atunci e cu totul altceva.. cum sunt drogații. E o mare diferență. Da, oamenii ne bagă în aceeași oală pe toți. Ei nu știu despre ce e vorba… dar de obicei noi nu bem alcool, bem vin. Un alcoolic îi bâțâie mâinile îi face mai rău ca parkinsonul și îi bâțâie corpul dacă nu bea ceva. A, ca stau îndoit asta e alta treaba, ca îmi e frig. Am avut patru case și două neveste, dar beam zilnic. Până ajungeam acasă mai mergeam și la restaurant, mai beam și acolo o bere sau un coniac ceva. E ceva normal să bea fiecare om, dar cu măsura, cu limită. Să bei tu băutura, nu băutura pe tine. Dacă ai ajuns ca băutura să te bea pe tine atunci ești terminat, trebuie să știi tu să o bei pe ea. Gata pui stop, îmi pun în cap și gata”
Apare o bătrână în zonă și toți parcă se luminează la față. „Uite a venit băbuța! Sărut mâna mămică! Ce mai faceți?” Aceasta venise pentru a afla de un alt bărbat pe care nu l-a mai văzut de mult și se temea pentru el „Săracul zic, o fi murit”. Atunci spun toți ca este internat, că poate asa îi este mai bine. O întreb pe bătrână dacă le aduce de mâncare și ea îmi spune „mai rar că le mai aduce și lumea”.
Îmbucurător este că, având în vedere situația, pare că acești oameni nu sunt singuri pe lume.
