19 aprilie 2024, 3:36

Returnarea fiecărui ambalaj reutilizabil va adăuga bani în buzunarul românilor

O hotărâre de Guvern,  prin care ambalajele reutilizabile vor fi returnate contra unei sume pentru fiecare ambalaj în parte, tocmai a fost adoptată.

Sistemul de garanție de returnare a fost anunțat de ministrul Mediului, Barna Tánczos.

Ambalajele vor fi depuse în orice punct, indiferent de unde a fost cumpărat produsul.

Am adoptat o Hotărâre privind returnarea ambalajelor reutilizabile, acel sistem de garantie de returnare. Este o obligaţie a producătorilor care, prin acest sistem, îndeplinesc responsabilitatea pentru preluarea şi transportul ambalajelor. Fiecare producător are obligaţia de a se înregistra în sistem. Prin realizarea obligaţiilor legale şi în primul an trebuie să avem o rată de recuperare a acestor ambalaje de 65 la sută la sticlă, 65% la plastic şi 65% din metal, urmând ca în anul 3 să avem până la 95%. Data de pornire a acestui sistem este 1 octombrie 2022. Sper să reuşească producătorii, comercianţii şi statul român să se încadreze în termen. Trebuie să se organizeze punctele de colectare, de returnare, trebuie să se înregistreze în sistem şi să asigure posibilitatea predării ambalajelor contra acelei garanţii de 0,5 lei„, a anunţat Barna Tánczos, conform ziare.com.

Unităţile Administrativ Teritoriale se vor putea implica, iar o altă măsură pe care a anunțat-o ministrul este introducerea numerelor verzi la maşinile nepoluante. Acestea vor avea plăcuţe de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde pe fond alb.

UAT primesc şi ele un rol, în parteneriat cu comercianţii care au structuri de comercializare sub 300 metri pătraţi, pot realiza împreună aceste puncte sau pot constitui aceste puncte de returnare astfel încât în mediulrural, în primul rând, aceste puncte să fie realizate împreună cu autoritatea publică locală. Rambursarea garantiei se va face prin cash respectiv transfer electronic. Producătorii vor plăti un tarif de administrare. Tariful de gestionare va fi plătit de comercianţi. Indiferent de unde ai cumpărat produsul, poţi returna ambalajul oriunde„, a precizat ministrul.

sursa foto: monitorulneamt.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol