Revolut a suferit un atac cibernetic care a permis unei terțe părți neautorizate să aibă acces la informațiile personale a zeci de mii de clienți.
Incidentul a avut loc în urmă cu o săptămână, în noaptea de duminică spre luni, și a fost descris ca fiind „extrem de bine țintit”.
Într-o declarație pentru BleepingComputer, un purtător de cuvânt al companiei a declarat că o parte neautorizată a avut acces „pentru o perioadă scurtă de timp” la detaliile a doar 0,16% dintre clienții săi.
„Am identificat și izolat imediat atacul pentru a limita în mod eficient impactul acestuia și am contactat acei clienți afectați. Clienții care nu au primit un e-mail nu au fost afectați” – Revolut
Pe baza informațiilor furnizate de Revolut, numărul de clienți afectați în Spațiul Economic European este de 20.687.
Revolut subliniază că intrusul nu a obținut acces la fondurile utilizatorilor.
„Banii clienților noștri sunt în siguranță – așa cum au fost întotdeauna. Toți clienții pot continua să își folosească cardurile și conturile în mod normal”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei pentru BleepingComputer.