Site icon Editia de Dimineata

Ride More Center, o nouă atracție turistică unică pentru cei ce vizitează zona Harghitei

De ce este unicat acest centru sportiv? Pentru că, deși în orașe ca București sau Cluj-Napoca mai există trambuline sau skate park-uri, nicăieri nu există un centru care să le cuprindă pe toate.

Centrul sportiv a fost realizat de către Asociația Ride More și va cuprinde un parc de trambuline, un skate park, panou de cățărare, o sală pentru Yoga, una pentru CrossFit, un bar, precum și camere de cazare. Astfel, aici vor putea fi practicate 5 sporturi olimpice: snowboard și freestyle (fiecare dintre acestea cu slope style, big air, half pipe, care pot fi începute aici), skateboard, BMX și cățărare.

Kinda Geza spune că la acest centru pot să vină copii care „nu au nicio treabă” cu aceste sporturi, care pot să înceapă cu half pipe și apoi să treacă și la skate park. Aici, atât snowboard-ul, cât și freestyle se fac cu plăci, respectiv schiuri speciale cu roți. În acest centru, cei mici vor fi mai în siguranță decât pe zăpadă, totul fiind gândit ca un traseu: vor începe de la trambuline, în care se va învăța coordonarea în aer, partea de saltea și va urma half pipe-ul și skate park-ul.

Conform Informației Harghitei, alături de spațiul amenajat pentru aceste sporturi, în cadrul centrului va mai exista o sală pentru Yoga, Pilates, care va putea fi închiriată cu ora de către instructori, precum și una CrossFit. Și pentru că locul le este dedicat și celor mici, părinții care îi însoțesc îi vor putea aștepta la un bar ce va fi amenajat tot în interior.

Deschis pentru toți

Kinda Geza susține că nu se dorește să se pună un preț mare, ideea fiind ca să vină cât mai multă lume să vadă despre ce este vorba. „Nu vrem să ne bazăm numai pe oameni care își permit. E un centru de sport și ideea e să ținem prețurile mai jos, să fim deschiși către sportul de masă, nu elitist. Ideea e să fie activ și să trăiască lucrul acesta, să vină toată lumea”, preciza președintele Clubului Ride More.

De asemenea, acesta spunea că-și dorește să colaboreze cu toate școlile și ar fi dispus să le ofere chiar și o oră gratuită pentru ca elevii să meargă și să facă mișcare acolo.

În ceea ce privește siguranța, la centru va exista un administrator care le va spune copiilor ce nu au voie să facă și-i va supraveghea. Cei mai mici vor putea intra numai însoțiți de părinți. Și pentru că nu există limită de vârstă se intenționează ca două ore pe zi să fie restricționat accesul celor mici tocmai pentru ca și cei mari să facă ce vor.

Performanță

Așa cum scriam mai sus, acest centru este dedicat și sportivilor de performanță. Kinda Geza explica faptul că în lumea snowboard-ului profesionist 70% din antrenament se face în sală. Astfel, aici vor fi găzduite cantonamente pentru snowboard și freestyle. Pentru acești sportivi vor fi amenajate 5 camere de cazare, precum și o sală de recuperare.

Trebuie menționat și faptul că loturile naționale de juniori și seniori de snowboard sunt alcătuite exclusiv din sportivi legitimați la Clubul Ride More.

Un vis devenit realitate

Întrebat de unde i-a venit ideea amenajării acestui centru, Kinda Geza spunea că aceasta există de 30 de ani. Practicând snowboard de mic, în 30 de ani de activitate a avut ocazia să vadă cum funcționează în străinătate aceste centre. Așadar, ideea s-a născut de atunci și acum a putut să o pună în practică. Speră ca centrul să se deschidă în a doua jumătate a acestei luni.

Suprafața interioară a centrului este de 1.600 mp, iar întreaga investiție, care cuprinde inclusiv o parcare, se întinde pe aproximativ 5.000 mp.

Investiția se ridică la aproape un milion de euro, din care 700.000 au fost suportați de către Agenția Națională de Turism a Ungariei, iar restul de către Asociația Ride More.

Potrivit paginii de Facebook a Ride More Center, prețul pentru trambuline variază între 35 de lei pentru o oră și 100 de lei pentru 5 ore. Însă sunt puse la dispoziție și pachete pentru grupuri sau abonamente.

Pentru skate park sunt abonamente de 200 de lei, care cuprind 10 sesiuni, una durând o oră.

Exit mobile version