Site icon Editia de Dimineata

Robert De Niro scapă cu bine din divorț. Averea de jumătate de miliard de dolari rămâne la el

Se încheie unul dintre cele mai răsunătoare divorțuri de la Hollywood.  După 24 de ani de mariaj și trei de procese, Robert De Niro se poate considera fericit – a renunțat la soție și a rămas și cu banii la care se presupune că ar fi trebuit  să renunțe.

Nu a putut să țină pasul cu pasiunea de lux a soției

Grace Hightower, fosta soție a lui De Niro avea o pasiune ieșită din comun pentru lux.

Comedii, filme de acțiune, psihologice, seriale – de toate. V-ați întrebat vreodată cum de Robert de Niro era atât de putin “selectiv” – deși, să recunoaștem, le făcea bine pe toate!

În ultimii 10 ani De Niro a jucat în nu mai puțin de 35 de producții. Este imens pentru o persoană care a împlinit în august 78 de ani. Chiar și acum are alte șase filme în diferite stadii – postbroducție sau doar anunțate.

Explicația ne-o dau avocații.

O avocată a actorului veteran a argumentat anul trecut, în instanță, că pasiunea lui Hightower pentru un mod de viață luxos secătuiește finanțele și îl forțează pe „Nașul II” să muncească peste puteri.

„Dl. De Niro are 77 de ani și, deși își iubește profesia, nu trebuie să muncească în ritm frenetic deoarece este obligat”, i-a spus avocata Carolin Krause unui judecător din New York.

„Când se va opri? Când va avea șansa să nu mai intre în fiecare proiect nou și să nu mai muncească șase zile pe săptămână, 12 ore pe zi ca să țină pasul cu pasiunea dnei Hightower pentru Stella McCartney?”.

Procese

Mai multe tribunale la care avocații lui Grace Hightower au apelat au decis de fiecare dată în favoarea actorului. În final, s-a decis ca, în cele din urmă, să fie menținut contractul prenupțial din 2004.

„Câștigurile soțului din timpul căsătoriei și alte active de afaceri dobândite în acea perioadă sunt proprietatea lui separată”, a sunat decizia curții.

Grace Hightower ceruse nu mai puțin de jumătate din banii lui Robert De Niro – o sumă uriașă care se ridică, estimativ, la 500 de milioane de dolari. Este vorba nu numai despre filmele făcute de el, dar și de investiții – proprietăți precum restaurante frecventate de celebrități, – „Nobu” și „Tribeca Bar and Grill”, dar și la hotelul-boutique „The Greenwich”.

Totuși, Robert de Niro va trebui să-I plătească fostei soții o sumă de întreținere care se ridică la un milion de dolari pe an (dacă nu se va mărita din nou)  precum și șase milioane pentru o nouă locuință.

 

Exit mobile version