Site icon Editia de Dimineata

România a intrat în valul trei epidemic. Premierul cere suplimentarea paturilor din secțiile ATI

Premierul le cere managerilor de spitale să suplimenteze la 1.600 numărul paturilor din secțiile de terapie intensivă pentru bolnavii de COVID-19.

Florin Cîțu a participat duminică după-amiază la ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, for pe care îl conduce de altfel, și a anunțat și alte măsuri în condițiile în care și România a intrat în valul trei epidemic, scrie europafm.ro.

Această mobilizare are loc în contextul în care majoritatea locurilor libere în secțiile de Terapie Intensivă, destinate bolnavilor de COVID-19, sunt ocupate, inclusiv în București. Astfel, duminică la prânz erau ocupate 1.232 de paturi ocupate, cu 66 mai multe decât acum două zile, potrivit sursei citate.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a precizat pentru Antena3 că, din nou, medicii sunt obligați să facă transferuri între orașe.

Încercăm prin centrul național de comandă și conducere a intervenției să găsim locuri acolo unde există, folosind mijloacele de transport, folosind avioanele SMURD, elicopterele Ministerului de Interne, elicoptere cu echipaj SMURD. Folosim elicopterele Ministerului Apărării, cum am făcut altădată. Toate sunt la dispoziția noastră dacă este nevoie”, a asigurat Raed Arafat.

La rândul său, reprezentantul României la OMS, deputatul Alexandru Rafila (PSD), a declarat duminică la Antena 3 că situația pandemiei în România ar putea să fie mult mai rea decât se crede pentru că secțiile ATI sunt pline, deși numărul zilnic de noi cazuri este abia la jumătate față de numărul de cazuri din valul II.

Noi ne regăsim acum în situația în care secțiile ATI alocate pacienților COVID sunt pline, iar cifrele ne arată că suntem la jumătate din numărul de cazuri înregistrate în noiembrie când erau 10.000 de cazuri (pe zi) și acum sunt 5.000 de cazuri (pe zi). Asta îmi generează o preocupare pentru că nu știm care este situația reală, vedem doar presiunea pe sistemul de sănătate”, a declarat Alexandru Rafila.

Astfel, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis că se impune și identificarea unor noi spitale care ar putea sa se alăture celor existente în lupta împotriva pandemiei.

De asemenea, se vor reface stocuri de medicamente în toate spitalele care tratează pacienții cu COVID-19. Totodată, premierul anunță că stocurile de echipamente de protecție pentru cadrele medicale vor fi aduse la zi.

Comitetul va întocmi din nou și un plan pentru situația în care va fi nevoie din nou, de detașări de cadre medicale. Continuarea vaccinării in forță se impune, adăugă premierul Florin Cîțu.

Premierul declară că în acest moment, nu trebuie să uite nimeni că evoluția pandemiei depinde de fiecare dintre noi, nu doar de autorități.

Foto: Facebook Florin Cîțu
Exit mobile version