Site icon Editia de Dimineata

România are cele mai mici preţuri la pâine din UE

Preţurile la pâine în România erau anul trecut cele mai mici din Uniunea Europeană, fiind aproape la jumătate faţă de media din UE, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Conform acestor date, preţul pâinii şi al cerealelor era cel mai ridicat în Danemarca, 53% peste nivelul din UE, urmată de Austria, 35% peste nivelul din UE, Luxemburg, Suedia şi Finlanda, toate cu 27% peste nivelul din UE.

În schimb, cele mai mici preţuri la pâine şi cereale în 2020 au fost înregistrate în România, cu 44% sub nivelul din UE, urmată de Bulgaria, 33% sub nivelul din UE, şi Polonia, cu 30% sub nivelul din UE.

Datele Eurostat mai arată că preţurile la pâine în România sunt mai mici şi decât în alte state din Balcani care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum Macedonia de Nord, Albania, Serbia şi Bosnia Herţegovina.

Practic, România are cele mai mici preţuri la pâine din toate cele 37 de state analizate de Eurostat, cu excepţia Turciei (49% sub nivelul din UE), informează Agerpres.

Exit mobile version