Site icon Editia de Dimineata

Românii au chef de ducă: 9 din 10 au intenţia să călătorească începând cu perioada Paştelui şi până la finalul verii

Peste 90% dintre români intenţionează să călătorească începând cu perioada Paştelui şi până la finalul verii, relevă un studiu realizat, în luna martie, de o platformă de rezervări hoteliere.

Un sfert dintre respondenţi au o rezervare fermă sau sunt în procesul de a rezerva o vacanţă pentru perioada următoare, în contextul în care tot mai mulţi români sunt vaccinaţi, iar imunitatea nou dobândită ar putea duce la scăderea ratei de infectare cu COVID-19, conform Travelminit.ro.

Nouă din zece români (90%) preferă să îşi planifice din timp concediile şi achită vacanţa cu cel puţin o lună înainte de data sosirii, iar printre cele mai căutate tipuri de unităţi de cazare se află pensiunile şi hotelurile. De asemenea, la mare căutare sunt şi unităţile mici, precum cabane, case de vacanţe, camping, apartamente etc.

42,5% vor la munte

Din totalul celor chestionaţi, 28% caută opţiuni pentru concedii petrecute la mare, 42,5% pentru concediile petrecute la munte sau în zone liniştite şi retrase, în staţiuni balneare care oferă pachete de tratamente sau sejururi de tip city break.

„Printre factorii cei mai importanţi în rezervarea unei vacanţe se numără flexibilitatea rezervărilor, şi anume rezervările fără avans sau cu anulare gratuită. Odată cu izbucnirea pandemiei de COVID în România, platforma Travelminit.ro a înregistrat treptat peste 4.000 de proprietăţi care pot fi rezervate fără risc financiar, mai exact care permit schimbarea datei călătoriei sau chiar anularea rezervării până la o anumită dată fără a pierde sumele achitate. Alte facilităţi pe care le caută românii pentru vacanţele de vară sunt pachetele cu mese incluse sau posibilitatea de a servi masa, unitatea de cazare să aibă servicii de relaxare incluse, precum piscină exterioară, ciubăr sau să permită desfăşurarea de activităţi în aer liber, preţuri accesibile, situarea într-o zonă retrasă de aglomeraţie, precum şi respectarea standardelor de igienizare”, precizează reprezentanţii Travelminit.ro.

Buget mediu de 100 – 200 de lei/cameră/noapte

Potrivit sursei citate, majoritatea românilor respondenţi (47%) vor să aloce pentru o vacanţa în perioada următoare un buget mediu de 100 – 200 lei/cameră/noapte, 24% vor opta pentru unităţi de cazare unde preţul mediu/noapte este cuprins între 200 şi 300 lei, în timp ce 26% dintre români preferă să aloce un buget mediu de peste 300 lei/camera/noapte.

Peste o treime dintre turişti (38%) optează pentru vacanţe cuprinse între 5 – 7 zile şi 19% vor să aloce mai mult de şapte zile concediului de relaxare.

În acelaşi timp, mai mult de jumătate (50%) dintre respondenţi susţin că vor călători alături de familie, iar aproape 30% plănuiesc să aibă o vacanţă în cuplu şi doar 18% cu un grup de prieteni.

Studiul Travelminit.ro a fost realizat pe un eşantion de 900 de persoane din toată România, care au participat online la completarea unui chestionar în perioada 17 – 22 martie 2021, scrie agerpres.ro.

Sursa foto: atradftana.ro

 

Exit mobile version