Site icon Editia de Dimineata

Românii și joburile. Care au fost cele mai căutate locuri de muncă în această vară

Sursă Foto: globalteletherapy.com

Chiar dacă în perioada verii, oamenii sunt destul de preocupați cu programarea vacanțelor, se pare că o parte dintre români au căutat sârguincioși job-ul perfect, iar din acest motiv, companiile de profil au înregistrat cu 18% mai multe aplicări în luna iulie.

Cele mai căutate joburi chiar şi în perioada concediilor

Unele dintre cele mai accesate anunțuri au fost cele din domeniul Financiar-Contabilitate (peste 20.000 de aplicări), BPO (peste 17.000 de aplicări), Inginerie (peste 15.000 de aplicări), Transport (peste 14.000 de aplicări), Resurse Umane (peste 13.000 de aplicări), Medical & Pharma (peste 12.000 de aplicări) şi Vânzări, cu peste 10.000 de aplicări.   În acelaşi timp, top 3 joburi vedetă în luna iulie au atras aproape 900 de candidaţi fiecare: BCR – Partener Clienţi Retail, BCR- Partener Servicii Clienţi şi Dova Capital – Reprezentant vânzări.   Două luni la rând, sectorul bancar a atras cei mai mulţi candidaţi, cu peste 9.000 de aplicanţi în luna iulie, în creştere cu 39% faţă de luna anterioară, potrivit Adevărul.

Companiile care au primit cele mai multe CV-uri

Potrivit unui studiu reazlizat de platforma de anunțuri online, BestJobs, se pare că cele mai multe aplicări în această lună au fost înregistrate de către companii precum Enel (2.779 aplicări), Raiffeisen Bank (2.322 aplicări), Oracle (2.051 aplicări), BCR (1.897 aplicări), Continental Automotive Group (1.814 aplicări), Regina Maria (1.774 aplicări), First Bank (1.754 aplicări), Alpha Bank (1.732 aplicări), Banca Transilvania (1.543 aplicări) şi Allianz Technology (1.506 aplicări), potrivit Adevărul.

BestJobs face parte din topul celor mai importante platforme de recrutare online din România și are o experiență de peste 18 ani în domeniu. Mai mult, BestJobs a fost implicată în transformarea şi inovarea industriei de recrutare online şi integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generaţie pentru a oferi cele mai eficiente soluţii de angajare.

Sursă Foto: globalteletherapy.com

Exit mobile version