Site icon Editia de Dimineata

EXCLUSIV Ron Howard: Am avut sentimentul unui oraș-fantomă. Totul s-a întâmplat cu o intensitate și viteză șocante

Este o personalitate la Hollywood. Acum aproape 20 de ani „A Beautiful Mind/O minte sclipitoare” lua Premiul Oscar, iar el lua Premiul Academiei pentru regie. Numele său este legat și de producții precum Frost/Nixon, Apollo 13 sau Cinderella Man.

Ca orice personalitate ajunsă în vârf își permite, din când în când, să le spunem… anumite “capricii”, deși nu acesta este cel mai corect termen. Cine le spune băieților de la Metallica să nu susțină un concert apoi să doneze toți banii? Sau lui Tom Cruise că nu are voie să își facă propriile cascadorii, de la mersul pe motocicletă la zborul cu avionul?

Ron face parte dintre acei 0,001% care fac ce vor, iar lumea îl admiră pentru că știu că sunt șanse bune ca acel lucru să se apropie de o capodoperă.

Sau să rămână, măcar, în zona pietrelor de temelie.

Vineri, de la ora 22:00, REBUILDING PARADISE

În ultima vreme regizorul american a cochetat de mai multe ori cu filmul documentar. Unul despre Beatles, în 2016. Apoi despre Luciano Pavarotti, în 2019.

REBUILDING PARADISE este documentarul care va fi difuzat vineri seară (13 noiembrie) la ora 22:00, pe National Geographic.

A fost apreciat de critici ca având “o temporalitate specială ce rezonează cu prezentul,” A avut premiera în cadrul Sundance Film Festival în ianuarie 2020, o premieră mondială în spațiul virtual în 12 iulie, la care au participat peste 6.000 de persoane, urmată de lansarea fizică în cinematografe la 31 iulie în SUA, fiind difuzat în 125 de piețe din întreaga țară. Filmul a fost prezentat în seara de deschidere a IFI Documentary Film Festival în Irlanda, apoi a fost lansat în cinematografele din Marea Britanie.

Subiectul filmului

Subiectul poate este cunoscut unora. În dimineața zilei de 8 noiembrie 2018, un incendiu devastator a cuprins orașul pitoresc Paradise din California. Până să fie stins, ucisese 85 de persoane, dezrădăcinase 50.000 de locuitori și distrusese 95% dintre construcțiile din localitate. A fost cel mai devastator incendiu în SUA în ultimii 100 de ani.

REBUILDING PARADISE este poveste emoționantă a unei comunități răvășite de dezastru și încercările de a recupera ceea ce s-a pierdut.

Dar să îi dăm cuvântul lui Ron Howard, într-un interviu în exclusivitate pentru România.

EXCLUSIV Ron Howard: Reconstruirea Paradise este o poveste în sine

 CE TE-A DETERMINAT SĂ SPUI POVESTEA INCENDIULUI ȘI A RECONSTRUIRII PARADISE?

În acest caz, a fost puțin personal pentru mine. Am multe rude în Redding. Iar soacra mea, care a decedat în urmă cu câțiva ani, a locuit aproape cinci ani în Paradise, astfel încât am vizitat orașul și l-am văzut atunci când era cel mai plin de viață. LouisaVelis, asistenta mea de foarte multă vreme, care cunoștea și ea pe toată lumea acolo, a spus, ‘E ceva foarte intens. Ai văzut aceste imagini din Paradise?’ Da, este sfâșietor, pentru că devastarea a fost totală. Redding a avut de suferit, dar Paradise a fost distrus complet. Și ea a fost cea care a spus de fapt, ‘Mă întreb cum vor reconstrui. Reconstruirea Paradise este o poveste în sine.’

Imediat am mers la echipa care se ocupă cu documentarele în cadrul Imagine Entertainment, Justin Wilkes și Sarah Bernstein, spunând că aș dori să realizez un film documentar participativ, am căutat un subiect. Sunt foarte curios în legătură cu povestea.

Mi se rupe inima și o simt la nivel personal. Am mers acolo și am văzut gradul de distrugere, mai mare decât orice văzusem sau experimentasem până atunci. La scurt timp, ni s-a alăturat Nat Geo în calitate de partener și finanțator al filmului, ceea ce ne-a oferit un sprijin incredibil.

EXCLUSIV Ron Howard. Mi-am adus aminte de primul film făcut, când eram foarte tânăr

CUM TE-AI SIMȚIT ACOLO?

Este unul dintre acele lucruri care nu pot fi exprimate în imagini. Filmul nostru încearcă, dar nu poate înfățișa cu adevărat situația. Când ești acolo și o vezi și o simți și o înregistrezi în fiecare pereche de ochi cu care ai contact, devine palpabil.

Și o să vă spun într-un mod ciudat și foarte diferit – primul film la care am lucrat a fost pe când eram foarte tânăr. Se întâmpla în 1958, în Europa, și erau locuri unde se puteau vedea zone încă distruse de al doilea război mondial și totul era la pământ. Unde filmam, existau secțiuni care nu fuseseră încă reconstruite, iar aici sentimentul a fost unul similar, de oraș-fantomă. În acest caz, a fost atât de rapid, totul se petrecuse recent și cu o intensitate și viteză șocante.

EXCLUSIV Ron Howard: Nu m-am așteptat ca filmul să devină o lecție pentru rezolvarea reală a problemelor

NU ESTE UN DOCUMENTAR CARE OFERĂ SOLUȚII ȘI NU DISCUTĂ DESPRE SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI SIGURANȚA ÎMPOTRIVA INCENDIILOR, DAR NICI NU DĂ VINA PE ECHIPAMENTUL VECHI AL COMPANIEI DE ELECTRICITATE PENTRU CELE 85 DE VIEȚI PIERDUTE. ÎN SCHIMB, DETERMINĂ PUBLICUL SĂ FACĂ UN EXERCIȚIU DE GÂNDIRE. ACEASTA A FOST INTENȚIA?

Fără îndoială. A fost mereu vorba despre observare. Și nu a existat un motiv ascuns, pentru că nu avea cum să existe unul, introdus în film. Avem acest grup de oameni, cărora le pasă unora de ceilalți, care sunt într-o misiune. Se întâmplă tot felul de lucruri pe care nu le înțeleg complet și nu le pot pricepe în totalitate, dar încearcă să ajungă de aici acolo și să rămână în viață.

Personal, nu m-am așteptat ca filmul să devină o lecție pentru rezolvarea reală a problemelor, pentru rezolvarea problemelor comunității. Dar vine din leadership-ul celor care stabilesc efectiv obiective și le îndeplinesc și, pentru mine, acest lucru a fost cu adevărat o sursă de inspirație. Oameni care se prezintă, vin să vadă aprinderea luminițelor din bradul de Crăciun, participă la comemorări.

Am început să îl consider ca orașul nostru. Am considerat că vocile celor care au trecut prin asta vor fi mai importante decât relatarea noastră. Până la urmă, cred că ceea ce m-a surprins cel mai mult și denotă cu siguranță vulnerabilitățile societății, a fost faptul că, în pofida prezenței într-o zonă de incendiu, în pofida efortului considerabil, a discuțiilor, a planificării, tot nu a fost suficient. Situații neașteptate pot apărea. Cum arată aceasta? Ce măsuri de siguranță sunt implementate? De ce avem cu adevărat nevoie ca ființe umane când apar astfel de catastrofe? Uneori, este mai  mult decât ceea ce eram dispuși să investim la acel moment, sau am fi susținut la acel moment.

Dar adevărata lecție pentru mine a vizat rezolvarea problemelor, datorită exemplului extraordinar oferit de persoane precum Michelle (John), soțul ei, Phil, înainte de a deceda, care nu au ezitat nicio clipă și au spus: ”Ce trebuie făcut aici?”. Și, dintr-o dată, există un obiectiv comun. Și  mâna de oameni, cele câteva mii de persoane care au decis să încerce să lupte și să reziste, au început să se întâlnească și să discute și, în pofida dificultăților, progresul a fost vizibil. Și au putut face asta pentru că aveau același lucru în comun și au decis această direcție. Pentru mine, dacă vorbim de inspirație, sau ceva ce putem obține de aici, este faptul că suntem destul de pricepuți să rezolvăm probleme.

Dar trebuie să existe întotdeauna o catastrofă care să ne mobilizeze astfel? Sper să fie o întrebare care să îi pună pe oameni pe gânduri.

EXCLUSIV Ron Howard. Aceasta a fost, cum se spune, furtuna perfectă

ANUMITE SECVENȚE, ÎN SPECIAL ACELE PRIME ZECE MINUTE SFÂȘIETOARE, PREZINTĂ MOMENTELE CÂND FOCUL FĂCEA RAVAGII. CUM AI REUȘIT SĂ LE OBȚII?

Am tot repetat, mă întreb dacă cineva a avut prezența de spirit să filmeze. Am făcut o postare pe Facebook și oamenii au început să contribuie. Filmările erau incredibile. Au fost câteva documentare bune de la Katrina și au putut folosi filmări cu telefonul mobil. Dar am început să ne gândim că, dacă am începe cu acest coșmar și ocazional să reamintim publicului că acești oameni l-au trăit cu adevărat și doar din când în când să ne referim la el, ar fi un bun punct de pornire pentru film, pentru că nu era punctul culminant.

Nu este vorba doar despre incendiu. Este vorba despre a face față și a merge mai departe și ceea ce este doar aparent, oamenii s-au confruntat întotdeauna cu acest tip de catastrofe, dar vedem din ce în ce mai mult, fie că este vorba de dezastre naturale fie de boli, foamete, orice. Dacă este o parte moralizatoare în această poveste, aceasta se referă la acceptare și recunoașterea acelei pregătiri – și știți deja – Paradise a fost pregătit. Doar că nu pentru asta. Aceasta a fost, cum se spune, furtuna perfectă.

DEVASTAREA A FOST TOTALĂ DAR, AȘA CUM SPUNE TITLUL, ESTE VORBA DESPRE RECONSTRUCȚIE. CUM AI DECIS PE CINE ȘI CE SĂ URMĂREȘTI?

Multe fire narative nu au avut o finalizare. Mă refer la faptul că multe persoane pur și simplu s-au evaporat. A fost atât de sfâșietor și devastator încât era destul de dificil de imaginat ca cineva să rămână, cu toată sinceritatea, precum cineva din exterior. Ce aveai de făcut era să încasezi ce asigurare puteai obține și să mergi mai departe. Terenul avea să fie toxic. Nu exista apă. Realmente! Am început să mă întreb dacă chiar era o întrebare reală. Dar am început să îi identificăm pe cei pentru care era mai mult decât o întrebare. Era un obiectiv și unul pe care erau hotărâți să îl urmeze. Dar ulterior povestitorul din mine a început să se întrebe care este prețul acestei determinări? Cum arată cu adevărat după ce dispar toate camerele și știrea nu mai este una de moment? Și pe asta s-a concentrat filmul nostru.

EXCLUSIV Ron Howard. Sunt o persoană obișnuită cu scenariul

A FOST DIFICIL DE STABILIT CÂND SE VA SFÂRȘI FILMUL?

Am știut mereu că doream practic să filmăm un an. Povestea este una mult mai vastă decât atât. Rămâne încă de stabilit în ce măsură va putea Paradise, California, să revină și să prospere și așa mai departe, dar noi ne-am dorit doar să examinăm acea perioadă de timp foarte intensă, aceasta a fost înțelegerea noastră.

DOCUMENTARUL ESTE ÎNCĂ UN GEN RELATIV NOU PENTRU TINE. CUM SE ÎNCADREAZĂ ÎN ACTIVITATEA TA CA REGIZOR DE FILM?

Doar în ultimii cinci ani am început să lucrez la documentare în paralel cu relatările, filmele după scenariu și televiziune. Și cu toate acestea, nu am realizat încă un film documentar participativ. Producțiile anterioare au fost concepute în jurul muzicii, The Beatles și Pavarotti, precum și unul despre Jay-Z. A fost fascinant să lucrez la ele și mi-a plăcut foarte mult, dar nu erau explorări și nu relatau o poveste.

Sunt o persoană obișnuită cu scenariul. Începi cu o schiță, care este apoi rescrisă. Te întorci, filmezi de două, trei ori. O iei iar de la capăt! E ca un număr de echilibristică și cred că este un lucru bun pentru mine ca regizor de film. Constat că deja mă influențează în munca mea la relatările după scenariu într-un fel care îmi place.

Dar ceea ce mi se pare foarte interesant, experiențele mele, în special în post-producție, respectiv etapa în care se realizează practic filmul, indiferent de ce ai visat sau la ce te-ai gândit sau ai citit în scenariu și ai încercat să filmezi în ziua respectivă, practic în post-producție descoperi cu adevărat povestea. Iar această disciplină de a privi scenele nu doar din perspectiva a ceea ce ar fi trebuit să fie, dar a ceea ce ar putea reprezenta, mă ajută foarte mult și încep să văd posibilitatea relatărilor foarte bine. Uneori conturează întrebările pe care le adresezi subiecților pe care îi urmărești.

CHIAR DACĂ GENURILE SUNT DIFERITE, EXISTĂ SIMILARITĂȚI CA REGIZOR?

În cazul tuturor acestor filme, mă fascinează faptul că aproape de fiecare dată, diferă, târziu într-un moment de cotitură la care pur și simplu nu te-ai așteptat. Chiar și în cele despre Pavarotti sau The Beatles, au existat informații în interviuri pe care le-am primit și care au contribuit cu ceva la poveste și au fost foarte importante pentru public. Și am constatat același lucru în cazul proiectelor despre Jay-Z și Paradise.

Mi-a lărgit într-un fel înțelesul asupra cinematografiei și a ceea ce înseamnă. Și, de asemenea, mă stimulează. Începând cu Apollo 13 Apollo 13 a fost primul film pe care l-am făcut care s-a bazat pe fapte reale. Am făcut mai multe între timp. Îmi oferă o satisfacție uriașă, dar este totuși un exercițiu diferit și un set diferit de provocări. Acolo trebuie să înglobezi și să captivezi și să distrezi și aceasta face parte din înțelegere. Face parte din relația cu publicul. În cazul unui documentar, există o altă înțelegere tacită care reprezintă cel puțin parțial jurnalism și, deși va reflecta punctul de vedere al regizorului, nu este o știre cu exactitate, dar dacă încerci să operezi cu o anumită integritate, se dorește a reflecta adevărul așa cum l-ai observat tu.

Exit mobile version