Site icon Editia de Dimineata

Rusia a început  campania de vaccinare cu Sputnik V

Rusia a început  campania de vaccinare cu Sputnik V, relatează BBC News.

Mii de oameni s-au înregistrat deja pentru a se vaccina în acest weekend, însă încă nu este clar câte doze poate produce Rusia în această etapă. Cifra cel mai des vehiculată este de două milioane de doze până la sfârșitul anului, extrem de puțin comparativ cu nevoile Rusiei.

Campania de vaccinare a început în prima fază la Moscova.

Primarul Moscovei Sergei Sobianin, care a anunțat demararea campaniei la începutul acestei săptămâni, a precizat că prioritate au oamenii care lucrează în învățământ și în sistemul medical, dar și lucrătorii sociali.

El a mai spus că lista va fi extinsă pe măsură ce vor fi disponibile tot mai multe doze de vaccin.

Rusia a dezvoltat propriul vaccin, Sputnik V, care a fost înregistrat în luna august, rușii susținând că acesta are o eficacitate de 95% și nu prezintă efecte secundare.

 

 

Exit mobile version