Site icon Editia de Dimineata

Rusia ar fi pierdut o întreagă brigadă de elită. PENTRU A TREIA OARĂ!

Forțele armate ale Ucrainei ar fi distrus „aproape întreaga brigadă” 155 de Pușcași Marini în luptele de la Vuhledar din regiunea Donețk, scrie Politico. Dacă se confirmă, este PENTRU A TREIA OARĂ când această unitate de elită a Forțelor navale ar fi fost decimată, de la începutul războiului.

În timp ce Rusia sondează liniile defensive ale Ucrainei înaintea unei ofensive așteptate, este posibil să fi pierdut o întreagă Brigadă de Pușcași Marini (de elită) 155 în timp ce lua cu asalt Vuhledar, un oraș minier de cărbune din regiunea Donețk.

„Un număr mare de forțe inamice, inclusiv personalul de comandă, au fost distruse în apropiere de Vuhledar și Mariinka în regiunea Donețk”, a declarat pentru Politico Oleksii Dmitrașkivskii, șeful centrului de presă unit al districtului Tavriskii al forțelor de apărare ucrainene.

„În plus, în ultima săptămână, inamicul a pierdut aproximativ 130 de unități motorizate, inclusiv 36 de tancuri”.

Forțele rusești pierdeau, de asemenea, 150-300 de pușcași marini pe zi în apropiere de Vuhledar, a spus Dmitrașkivskii. El a estimat că brigada cuprindea în total aproximativ 5.000 de soldați, ai căror membri au fost uciși, răniți sau luați prizonieri.

Operațiune ofensivă și nu prea

Eșecurile tactice rusești din jurul Vuhledar au slăbit probabil și mai mult convingerea comunității ultranaționaliste rusești că forțele Moscovei sunt capabile să lanseze o operațiune ofensivă decisivă, a raportat Institutul pentru Studiul Războiului în ultima sa actualizare.

Bloggerii militari pro-Kremlin au deplâns pierderile uriașe și au criticat comandamentul rus pentru trimiterea trupelor de elită în atacuri frontale.

Pușcașii marini ucraineni au publicat, de asemenea, o înregistrare video în care se văd trupe rusești intrând în panică și îngrămădindu-se pe un câmp de luptă în apropiere de Vuhledar. „Duceți-vă și faceți un cimitir! Doamne, prima coloană a mers acolo și a sărit în aer, iar apoi a doua a mers exact pe același traseu”, pot fi auziți artileriștii ucraineni spunând în timp ce îi privesc pe ruși apropiindu-se de Vuhledar.

„Brigada 155-a a trebuit deja să fie redistribuita de trei ori. Prima dată după Irpin și Bucea; a doua oară când au fost înfrânți lângă Donețk – s-au refăcut din nou. Iar acum, aproape întreaga brigadă a fost deja distrusă lângă Vuhledar”, a declarat Dmitrașkivskii.

Înfrângere

Comunitatea militară și naționalistă rusă a întâmpinat cu durere înfrângerea de lângă Vuhledar. Institutul pentru Studiul Războiului a relatat că recentele imagini cu asalturile rusești eșuate de lângă Vuhledar i-au împins pe unii bloggeri militari ruși să ceară procese publice împotriva ofițerilor de rang înalt, deoarece aceștia continuă să repete aceleași greșeli.

Înfrângerea a avut loc la doar câteva zile după ce ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a raportat despre o „ofensivă de succes lângă Vuhledar”. Ministerul ucrainean al Apărării i-a trolat pe ruși prin postarea unui videoclip cu o coloană militară rusă distrusă în zonă.

„Niște idioți care nu învață din propriile greșeli”

Fostul comandant paramilitar rus Igor Girkin, condamnat la închisoare pe viață în contumacie pentru doborârea zborului de pasageri MH17 în 2014, i-a numit pe generalii ruși „niște idioți care nu învață din propriile greșeli”.

În blogul său militar de pe Telegram, Girkin, care folosește pseudonimul Igor Strelkov, a reluat criticile continue ale comunității militare rusești la adresa comandanților. El a confirmat că forțele rusești de lângă Vuhledar au fost nevoite să avanseze în coloane motorizate și de tancuri pe drumuri înguste și au sfârșit prin a se îngrămădi.

„Artileria ucraineană trage cu o precizie excepțională. Au fost pierdute peste 30 de unități de vehicule blindate. Zeci de tanchiști au fost uciși. Au murit și mai mulți pușcași marini, membri ai forțelor speciale și pușcași motorizați”, a declarat Girkin. „Toate aceste pierderi s-au dovedit a fi „unilaterale” – ucrainenii i-au împușcat pe atacatori ca într-un poligon de tragere.”

Girkin a descris în mod pesimist înfrângerea de lângă Vuhledar ca fiind sfârșitul ofensivei armatei ruse pe întregul front din Donețk.

Asalt

Totuși, ucrainenii nu se grăbesc să sărbătorească victoria, deoarece forțele rusești continuă să ia cu asalt pozițiile ucrainene din apropierea Vuhledar, Avdiivka și Bakhmut, unde ucrainenii se pregătesc pentru lupte de stradă.

„Mi-aș dori ca armele de la partenerii noștri să vină mai repede, deoarece acest lucru ne-ar da posibilitatea nu numai să ne protejăm și să ținem atacurile, ci și să le împingem în cele din urmă afară de pe teritoriul nostru”, a declarat Dmitrașkivskii.

Exit mobile version