Site icon Editia de Dimineata

Rusia se apropie de 1.000 de morți de Covid pe zi

După 2 săptămâni cu recorduri aproape zilnice de decese, Rusia se apropie de 1.000 de morți Covid pe zi.

Autoritățile ruse au raportat marți 973 de noi decese cauzate de COVID-19 în ultimele 24 de ore, înregistrând un nou record pentru a 10-a zi din ultimele 14 în contextul în care coronavirusul se răspândește rapid în această țară cu o rată scăzută a vaccinării anti-Covid.

Bilanțul oficial al deceselor cauzate de coronavirus de la izbucnirea pandemiei a urcat la 218.345 de morți, cel mai ridicat din Europa, deși numărul real ar putea fi de trei ori mai mare.

O analiză realizată de jurnaliștii de la The Moscow Times arată că supramortalitatea, numărul de decese suplimentare față de o perioadă obișnută, ar fi de cel puțin 660.000 de morți.

De altfel, în perioada octombrie 2020-septembrie 2021 Rusia a înregistrat cel mai mare declin demografic din istoria sa.

În jur de 235.000 din cele 255.000 de paturi de spital din secțiile pentru pacienții infectați cu Covid sunt acum ocupate, în jur de 6.000 de pacienți fiind ventilați mecanic, potrivit unui anunț făcut marți de ministrul rus al sănătății, Mihail Murașco.

Acesta a subliniat că aproape toți pacienții aflați în stare gravă sunt persoane care nu s-au vaccinat împotriva coronavirusului.

Exit mobile version