Site icon Editia de Dimineata

S-A DAT DUS, în fine! Rosneft anunță demisia fostului cancelar german Gerhard Schroeder de la conducere

Compania petrolieră de stat Rosneft din Rusia a anunţat vineri că fostul cancelar german Gerhard Schroeder şi compatriotul acestuia, omul de afaceri Matthias Warnig, au demisionat din consiliul de administraţie, transmite Reuters.

„Înţelegem deciziile lor şi le mulţumim pentru sprijinul lor în continuare”, a comunicat Rosneft.

Parlamentul European ceruse joi includerea lui Schroeder pe lista neagră, dacă acesta nu demisionează de la Rosneft. Reuters apreciază că eurodeputaţii au încercat astfel şi să îl convingă pe fostul cancelar să nu accepte o funcţie de conducere la concernul gazier rus Gazprom.

Grupurile parlamentare membre ale coaliţiei guvernamentale din Germania i-au retras tot joi lui Schroeder o parte dintre privilegiile de fost cancelar – biroul pus la dispoziţie şi personalul aferent, însă nu şi pensia corespunzătoare funcţiei şi protecţia din partea poliţiei.

Schroeder, apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a suportat, potrivit parlamentarilor germani, consecinţele atitudinii sale faţă de invazia rusă în Ucraina. După încetarea mandatului său de cancelar (1998 – 2005) el a acţionat ca lobbyist pentru interesele Moscovei şi a făcut parte din conducerile mai multor companii ruse, printre care Nord Stream, Gazprom şi Rosneft.

CITIȚI ȘI:

Singurătatea neamțului care a fost cândva cancelar, dar i-au plăcut muuult banii. Gerhard Schroeder

 

Exit mobile version