CITIRE

„S-a făcut pictor pentru că iubea artele şi fotogr...

„S-a făcut pictor pentru că iubea artele şi fotograf pentru că era pictor”

Despre Carol Pop de Szathmári, specialistul în istoria fotografiei Larry J. Schaaf spunea că este, probabil, cel mai renumit fotograf din România, însă mai puțin cunoscut lumii.  

Pictor, litograf, fotograf, Carol Szathmári (Carol Pop de Szathmári, în limba română, în maghiară numele este Szathmáry Pap Károly) sau simplu C. Szathmári, cum obișnuia să-și semneze lucrările, a fost unul dintre primii fotografi de război din lume, printre primii zece fotografi din Europa și una dintre acele personalități care a avut o influență de necontestat în istoria artelor și a fotografiei.

Opera lui a fost „împărţită între penel şi obiectivul camerei obscure”, cum spunea  cercetătorul Adrian-Silvan Ionescu în studiul Szathmári, un mare artist documentarist.

„Figură singulară în artele vizuale, locale şi europene, cu vaste legături în cercurile cele mai diverse – de la capete încoronate la scriitori şi muzicieni, de la militari cu rang înalt şi colegi de breaslă la orăşeni, negustori şi simpli ţărani – Szathmári era un om de o admirabilă adaptabilitate la mediu şi cu infinite posibilităţi de comunicare interumană”, observa cercetătorul Adrian-Silvan Ionescu.

Autoportret, fotografie, Biblioteca Academiei Române | Sursa: Riha Journal

Tradiție întreruptă de dragul artei

Carol Pop de Szathmári s-a născut în 11 ianuarie 1812 (de fapt, 11 ianuarie este data botezului lui, fiind singura înregistrată în documentele bisericii, după cum preciza Lucian Ciupei în teza de doctorat Carol Pop de Szathmári: repere monografice și

Fotojurnalism; din 2012, în 11 ianuarie este și ziua națională a fotografiei în România) în Cluj-Napoca, pe strada Iuliu Maniu numărul 17, atunci în Principatul Transilvaniei, Imperiul Austriac. Familia lui a avut numeroși clerici cu diferite funcții în instituții administrative ale Transilvaniei, iar pentru devotament și serviciile oferite a fost înnobilată cu titlul de nemeș, primul din ierarhia nobiliară maghiară.

Ca în orice familie cu o anumită poziție în societate, părinții au decis ca fiul lor Carol să urmeze tradiția și să intre și el în lumea clericală. L-au trimis la studii, însă tânărul Carol a avut puterea să rupă tradiția familiei și să se dedice unei activități artistice de care a început să fie tot mai atras.

Hanul lui Manuc, acuarelă, Biblioteca Academiei Române | Sursa: Riha Journal

Înainte de a fi interesat de fotografie, a mers la Viena unde a început să studieze pictura și gravura, două domenii artistice în vogă în acea perioadă. De altfel, talentul lui pentru pictură s-a manisfestat de la o vârstă fragedă. Nu și-a finalizat studiile, deoarece a considerat că poate învăța mai mult cutreierând lumea.

Din Cluj la București

A călătorit în Transilvania, s-a perindat prin Europa, a ajuns și în Orient, mereu fascinat de ceea ce vedea, curios și dornit de a cunoaște cultura altor popoare, de a explora locuri. Avea mereu un carnet unde își nota impresii și făcea schițe ale locurile pe care le vizita. Mai târziu, când își făcuse un nume în rândul artiștilor și a devenit fotograf al principelui domnitor, a avut ocazia de a călători și mai mult, cheltuielile fiind suportate din fondurile curții.

A trecut deseori Carpații pentru a merge în Țara Românească și în capitala București, unde s-a și stabilit din 1843.

Ţărancă torcând, fotografie, Biblioteca Academiei Române | Sursa: Riha Journal

„Venise din Transilvania natală în Valahia, în a patra decadă a secolului, ca oricare alt miniaturist itinerant al epocii pentru a beneficia de piaţa avidă de portret, gen descoperit şi adoptat de curând în preferinţele înaltei societăţi româneşti odată cu nenumăratele ocupaţii ale ţinuturilor de trupele austriece şi, mai ales, ruse. La începuturi nu părea a fi mult mai dotat decât ceilalţi pictori activi în Bucureşti, precum amicii săi mai vârstnici […]. Dimpotrivă, se plia pe formulele consacrate în tehnica miniaturii şi executa portrete onorabile pentru membrii protipendadei”, menționa cercetătorul Adrian-Silvan Ionescu.

Cavalerişti turci, fotografie, 1854, colecţia Adrian-Silvan Ionescu | Sursa: Riha Journal

Documentarist

Spre deosebire însă de ceilalți colegi, portretiști de salon, el a avut o înclinație spre peisaj, iar acest lucru i-a permis să abordeze cu ușurință un alt gen ce devenea tot mai interesant – cel documentar căruia i s-a dedicat cu multă pasiune. Față de alți artiști contemporani, care au abordat tematica istorică inspirați de trecutul glorios al țării, el a fost interesat de evenimentele recente, la care a fost martor.

Încântați de frumusețea picturilor lui, atât de peisaje, cât și de portrete, mulți boieri din Muntenia i-au încredințat o serie de comenzi. Mai mult, Szathmári a reușit să intre în grațiile principiilor Munteniei pentru care a realizat portrete și alte compoziții.

Curtea de Argeș ; Bâlci – Fotografie | Sursa: szathmari.ro

Fotograf

Din 1848, Szathmári a fost atras de o nouă tehnică de a surprinde imagini, fotografia. A început să se documenteze și să experimenteze tot mai mult în acest domeniu.

Prima imagine cunoscută despre care se consideră că a fost luată de el cu aparatul fotografic „este o calotipie ce reprezintă un mulaj din ghips al unui putto cu braţele rupte pe care autorul a scris şi a semnat, spre autentificare, cu creionul, un text în limba germană, ca atestare a primului său succes în materie: «Die aller erste Photographie die ich gemacht habe in Jahre 1848 November. Carl v. Szathmári»”, scria Adrian-Silvan Ionescu în același studiu.

Fotograf de război

Izbucnirea în iunie 1853 a războiului între imperiul rus și cel otoman, alături de care au intrat Anglia și Franța, cunoscut cu denumirea de Războiul Crimeii, a dus la ocuparea principatelor românești de către armata Rusiei. În aprilie 1854, Szathmári și-a luat aparatele și plăcile de sticlă și s-a dus la malurile Dunării pentru a documenta lupta dintre cele două armate. A fotografiat momente din timpul bătăliilor, peisaje, soldați turci și ruși, inclusiv comandanți.

În acest fel, a devenit, alături de Roger Fenton, William Russell sau Ludwig Angerer, care au realizat și ei imagini din timpul acestui război, unul dintre primii fotografi care a surprins imagini dintr-un război.

Vedere panoramică a mănăstirii de la Muntele Athos ; Mănăstirea Radu-Vodă, București – Fotografie | Sursa: szathmari.ro

„O remarcabilă stăpânire a tehnicii fotografice”

În cartea „The Victorians and Edwardians at War”, istoricul, fotograful și scriitorul John Hannavy nota: „Carol Pop de Szathmári a fost probabil prima persoană care a făcut fotografii cu războiul dintre Rusia și Turcia, cunoscut mai târziu ca Războiul Crimeii.  Invazia rusească în Moldova și Muntenia a avut loc în vara anului 1854 și se pare că Szathmári a realizat numeroase imagini în Muntenia, deși cele mai multe dintre fotografii s-au pierdut. Ceea ce s-a păstrat însă reprezintă o fascinantă colecție de portrete și locuri, cu soldați și echipament. Fotografiile lui făcute în acest război însă sunt puțin cunoscute în vest, fiind umbrite de imaginile mult mai celebre luate de Fenton și alții. Ele ilustrează aspecte ale conflictului care nu au fost surprinse și de alții. Cu toate că multe dintre fotografii arată grupuri, la fel ca imaginile făcute de Fenton, unele scene de pe câmpul de luptă sunt mult mai animate și pline de viață. Nu se știu multe despre tehnica folosită de Szathmári, în afară de faptul că folosea procedeul colodiu umed. Se consideră că imaginile lui datează din timpul invaziei rusești în Muntenia, în vara anului 1854, cu nouă luni înainte de a ajunge Fenton în Crimeea, și arată o remarcabilă stăpânire a tehnicii fotografice.”

Faima

Rezultatul acelei munci a fost un album fotografic în care erau 200 de imagini ce ilustrau conflictul. Szathmári și-a prezentat albumul la Expoziția Universală de la Paris din anul 1855 și, în acest mod, a câștigat o faimă în lume ca fotograf. De asemenea, a fost onorat și cu o medalie pentru această muncă. Albumul nu s-a păstrat.

În 1864, a devenit membru al Societății franceze de fotografie (Société Française de Photographie) din Paris, iar din 1870, al celei din Viena, Austria. În 1863, domnitorul Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, l-a numit pictor și fotograf al curții, titlu pe care îl va păstra și în timpul domniei lui Carol I.

Doamna Elena ; Alexandru Ioan Cuza | Sursa: szathmari.ro

Pictor și fotograf al domnitorului Alexandru Ioan Cuza

În timpul lui Cuza,  a făcut, alături de domnitor, doar două călătorii la Constantinopol – una în 1860, când a primit investitura din partea sultanului, cealaltă în 1864, pentru aprobarea noii Constituții –pe care le-a redat în lucrări publicate în periodice.

De altfel, Alexandru Ioan Cuza și soția lui, Elena, au pozat în elegantul studio al artistului pe care îl avea în București, la Hanul Verde (clădirea nu mai există).

Regele Carol I, acuarelă, 1881, Biblioteca Academiei Române| Sursa: Riha Journal

La venirea principelui Carol

În schimb, primii ani de domnie ai principelui Carol au fost pentru Szathmári „anii marilor călătorii”, cum scria Ion Frunzetti în Arta românească în secolul al XIX-lea. Se știe că, la venirea în România, principele Carol a dorit să-și cunoască cât mai bine noua patrie și locuitorii săi și a călătorit intens de-a lungul și de-a latul celor două provincii, Moldova și Țara Românească. Alături de el, l-a avut și pe pictorul și fotograful Szathmári, care a realizat apoi mai multe albume litografiate cu imagini din țară.  

Tot în acea perioadă, a realizat o litografie cu chipul prințului, despre care La Voix de la Roumanie scria: „Des aujourd’hui, nous pouvons annoncer qu’un portrait lithographié du Prince Régnant, dû au crayon de M. Szathmári, sera porchainement livré au public.” (Începând de astăzi, anunțăm că un portret litografiat al prințului domnitor, realizat de Dl. Szathmári, va fi în curând publicat.)

Delta Dunării ; Fierarul | Sursa: szathmari.ro

Preocupări variate

Szathmári este cel care a documentat și războiul din 1877, în urma căruia România și-a câștigat independența față de Imperiul Otoman.

Dincolo de imaginile de război, Carol Pop de Szathmári a realizat o impresionantă colecție de imagini și portrete cu țărani, țigani, negustori, meșteri.

Adrian-Silvan Ionescu nota: „Prin varietatea preocupărilor sale, a tehnicilor şi a genurilor pe care era stăpân absolut – pictură de şevalet, portret, peisaj, compoziţie cu personaje numeroase, suscitată de situaţii conjuncturale (politice, militare, religioase, mondene), litografie, fotografie – a avut mult mai multe atuuri de a se impune pe scena artistică românească şi, mai ales, internaţională, decât mulţi dintre plasticienii contemporani lui.”

Doamna Elena Cuza ;  Carte poştală ilustrată, după o litografie de Carol Pop de Szathmári. Biblioteca Națională a României, Colecții Speciale, Cabinetul de Fotografii | Sursa: bibnat.ro

Pe lângă lucrările făcute ca pictor și fotograf în serviciul principelui, dar și la propriul studio foto, a realizat, prin comenzi, și altele. Printre acestea, la cererea Ministerului Lucrărilor Publice, a făcut schițele pentru stema Principatelor Unite, dar și cele pentru drapelul ţării şi pentru primele decoraţii naţionale – „Ordinul Unirii” devenit, mai târziu, „Steaua României”, „Virtutea Militară” şi „Semnul Onorific”.

Autoportret | Sursa: szathmari.ro

Un scandal ca oricare altul

În 1873, i s-a încredințat un nou proiect – cel de a fotografia cele mai importante gări din România de atunci. Când s-a întors cu trenul din zona Moldovei, vagonul de marfă unde avea bagajale a luat foc. S-a presupus că incendiul a fost provocat de chimicalele pe care artistul le avea în bagaje și de care avea nevoie pentru fotografie. Tehnica folosită de el era colodiu umed ce se obținea din dizolvarea în eter a unui exploziv  descoperit în 1846 numit fulmicoton, produs din bumbac de celuloză umezit în acid nitric.

Senzaționalul în știri și exagerările nu au fost inventate acum, au existat și atunci. Un ziar, Trompeta Carpaților, scria în numărul din iulie 1873 că pasagerii trenului „abia scăpară cu viéţă şi numai cu hainele de pre ei; totul a fostŭ redusŭ în cenuşă”.

Totul a luat forma unui scandal de proporții, ceea ce l-a determinat pe Szathmári să trimită către gazeta Le Journal de Bucarest editată de un cunoscut de-al lui, Ulysse de Marsillac,  o notă. El scria: „Publicul greşeşte dacă crede că fotografii duc cu ei substanţe inflamabile de la sine. Produsele lor nu sunt periculoase decât pentru ei [fotografii] pentru că sunt nişte otrăvuri puternice, dar ele nu pot să ia foc decât dacă sunt puse în contact cu un corp aprins. Or, acest accident putea să survină foarte bine şi de la un flacon de apă de colonie sau o altă substanţă spirtoasă pe care călătorii le duc atât de des cu ei. Adaug, în fine, că dacă aş fi putut crede că produsele mele sunt periculoase, nu le-aş fi pus împreună cu lucrurile mele cele mai bune, cufărul meu şi doi saci de călătorie conţinând obiecte preţioase încât pierderile mele personale în acest trist accident se ridică la mai mult de douăzeci de mii de franci.”

Domnitorul Carol I prin țară, pictură, 1868| Sursa: szathmari.ro

Titluri măgulitoare

L-au măgulit titlurile primite de-a lungul vieții de artist și era mândru de toate – motiv pentru care, pe spatele cartoanelor de fotografii, a tipărit toate decorațiile și medaliile primite. Avea însă cu ce se lăuda: pentru munca lui, a primit medalii de la regina Victoria, de la regina Suediei, de la împărații Napoleon III și Franz Josef I, de la principele, apoi regele, Carol I. A fost premiat la Expozițiile Universale de la Londra, din 1851, Paris, din 1855 și 1867, Viena, din 1873. La Exposiţiunilor Artiştilor în Viaţă, organizate la București de Theodor Aman, a fost de asemenea premiat.

În tot ceea ce a realizat Carol Popp de Szathmári, „plastica și fotografia au avut o relație de interdependență”, observa Adrian-Silvan Ionescu. Jurnalistul francez Ernest Lacan spunea despre Szathmári că „este un nobil transilvănean stabilit la Bucureşti care s-a făcut pictor pentru că iubea artele şi fotograf pentru că era pictor”.

M.S. Regele Carol I cu suita, în Albumul Carelor Simbolice, cromolitografie Biblioteca Academiei Române | Sursa: Riha Journal

Ultima fotografie

Ultima lui lucrare importantă a fost un album cromolitografic – Albumul Carelor Simbolice de la serbarea încoronării Majestăţilor Lor Regele şi Regina României  –prin care au fost prezentate carele simbolice din timpul paradei din București în zilele de 10 și 11 mai 1881, cu ocazia încoronării ca rege a lui Carol I. Cum ziua de 11 mai a fost una cu nori și ploaie, fotografiile nu au ieșit bine.

A fost momentul care l-a determinat să renunțe definitiv la fotografie și s-a dedicat picturii până la sfârșitul vieții. A murit în 3 iunie 1887, în București, în casa lui din strada Biserica Enei.

Capu Dracului, Moldova, acuarelă, 26 octombrie 1866, Biblioteca Academiei Române | Sursa: Riha Journal

„Nu e artă serioasă”

În 1898, revista Pressa prezenta critic lucrările lui: „Acuarelele dlui Satmari (sic!) sunt în general lipsite de consistență, bune pentru a ilustra albume, sunt potrivite doar ca desene și nu pot fi considerate artă serioasă. În lucrările rămase ale dlui Satmari se simt prea mult reproduceri după studii de fotografie. Culorile lor sunt întunecate, fără lumină și aer și au prea multe nuanțe plumburii”.

Ţărani întorcându-se de la târg, acuarelă, 1864, Biblioteca Academiei Române | Sursa: Riha Journal

Un cetățean al lumii

„… A fost un adevărat cetăţean al lumii, receptiv la nou, dornic de cunoaştere şi de răspândire a informaţiilor în cele mai variate cercuri, prin intermediul mijloacelor ce-i erau specifice: desenul, pictura, litografia şi fotografia”, a făcut Adrian-Silvan Ionescu, pe scurt, portretul artistului Carol Pop de Szathmári.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.