Imagini inedite pentru unii. Senzație de deja-vu pentru cei mai în vîrstă dintre noi, care au apucat și “celelalte” vremuri.
Un filmuleț de mai jos arată cum se pregătesc cei mici (chiar foarte mici) pentru parada de 9 Mai, Ziua Victoriei, când Rusia marchează înfrângerea Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Așa sunt crescuți de mici și așa vor crește în continuare. Vor avea vieți de trăit, drept iluzoriu de vot, iar cei mai norocoși și pașaport. Unul dintre ei va avea în păstrare valiza cu butonul nuclear.
Dacă lumea va exista până atunci…
BONUS
Materialul era gata, când am văzut opinia profesorului Marcel Bartic pe acest subiect. Redăm mai jos textul distribuit de el pe facebook, merită să aruncați o privire…
Ați văzut imaginile cu copiii de grădiniță din Rusia costumați în tancuri și avioane?
Sunt sigur că da.
Costumate în uniforme militare, educatoarele mărșăluiau vesele pe lângă ei, îndemnându-i afectuos să păstreze cadența și să rămână în pluton. Hai, Vanea! Hai, Ludmila! Uite ce tanc frumos ai tu! Ai să-l porți mâine, de 9 mai! E Ziua Victoriei, sigur că da! Și tu, Ivan! Tu ești aviator! Când vei fi mare, așa ai să aperi patria! Ia arată-ne cum arunci tu bombele! Așa! Ai vazut ca știi? Hai, cu toții, un, doi, un, doi, mergem toți în pas vioi! Așa, cântăm cu toții!
Așa arată condamnarea la moarte a unei generații.Ați recunoscut, nu-i așa, definiția regimului totalitar. Pentru că asta este cea mai importantă caracteristică a lui. Transformarea cetățenilor într-o masă de executanți, de supuși, de sclavi programați să facă orice le spune Tătucul că e nevoie. Cum faci asta? Îi îndoctrinezi de mici.
Educația făcută în felul ăsta este una dintre armele totalitarismului. Un instrument mai periculos decât poliția politică, represiunea sau propaganda.
Dictaturile nu s-au menținut doar prin teroare ci și prin abilitatea de a forma convingeri și credințe. Așa s-au asigurat tiranii istoriei că ideile lor criminale vor supraviețui mult după ce ei nu vor mai fi. Și așa a fost. Nazismul și comunismul au destui nostalgici în prezent.
Ăsta este motivul pentru care eu am să le spun mereu elevilor mei că e în regulă să mă contrazică, să întrebe, să-și dorească altceva, să-mi spună că nu le place ora sau ce le spun eu. Nu am absolut nici un regret după epoca în care profesorul era autoritatea supremă iar elevul stătea cu mâinile la spate, executând docil tot ce i se spunea.
Sper că, atunci când vor fi mari, vor avea curajul să contrazică, să întrebe și să nu fie de acord cu autoritățile atunci când simt că nu au dreptate.
