24 iulie 2021, 22:57

„Să nu-i fie de deochi!” O uitătură drăgăstoasă, o vorbă de laudă

„Dintre toate credințele noastre străvechi, privitoare la cauzele bolilor, aceea pe care o găsim nu numai la toate popoarele din Europa, ci la întreagă omenire de pe fața pământului, e credința în deochi.”

Chiar ceva mai mult decât atât, menționa Ion Aurel Candrea (7 noiembrie 1872 – 15 septembrie 1950), lingvist și folclorist, în studiul Folclorul medical român comparat, și adăuga că, în vreme ce multe credințe și superstiții se întâlnesc numai la „masele inculte și populații sălbatice sau semicivilizate”, cele care au legătură cu deochiul „au prins rădăcini până și în sufletul acelora pe care cultura ar fi trebuit să-i facă mai sceptici și nu atât de lesne crezători ca poporul de rând”.

Explicația dată de folclorist este că „așa-numitul deochi” are uneori efecte atât de „uimitoare” încât acestea i-au făcut „și pe cei mai luminați” să cadă pe gânduri, „zdruncinându-le neîncrederea și scepticismul”.

„Deochiul”, 1859, pictură de John Phillip | via Wikipedia, domeniu public

Despre ce „însemnează dăochez”

În dicționarul cărturarului Iordache Golescu (1768 – 1848), deochiul era explicat așa:

Dăochez însemnează că vatăm oarece cu ochii, cu vederea, cu uitătura. Adica uitându-mă la oarece, se vatămă acel lucru atât de râu și pătimește atât de mult, încât de este copil sau vreo vită, peșin se îmbolnăvește și moare. De este sticlă, crapă, plesnește. De este vas de pământ, se sfărâmă, se sparge. De este casă, se prăpădește. De este vie, se strică vița cu totul, de nu mai dă rod.

Și multe asemenea zic pentru dăochiat, încât nu este de crezut; dar se întâmplă de multe ori mari boale, mari vătămături și mari stricăciuni, mai ales și mai des la copii. Și, după cum zic, cel ce are această patimă, când dăoache pe cineva, simte că-l dor ochii, simte o iuțime, o usturime, o arsură la ochi.

Are și mare și înfocată dragoste și plăcere către acel lucru ce vede, încât de-ar putea să-l înghită de viu.

Dohtoria dăocheatului nu este alta decât, după obiceiul vechi, cel de dăoache vreun copil, să scuipe asupra copilului de trei ori sau să dea semn de la el însuși cu acel semn să-l afume pe copil.

Cel ce nu voiește să se dăoache, scuipă de trei ori în sânul său. Ca să nu se dăoacheze copiii, obișnuiesc doicile de atârnă la capul lor usturoiu sau un semn de postav roșu, sau vreun ban mare de argint, de aur, sau scule frumoase, care se zic semne de dăocheat, ca, uitându-se cel ce dăoache la copil, să vază mai întâi acele semne.

Și, așa, mergând vederea, uitătura întâiu la acele semne, se risipește pe acolo veninul dăochiului și scapă copilul. Iar usturoiul în adevăr este dohtorie împotriva dăochiatului, că iuțimea lui biruește iuțimea ochilor înveninați a celui dăochietor.


„Zece ceasuri… Să mă culc… Las ferestrele deschise și lumânarea aprinsă și mă așez în pat… Mă doare capul… Băiatul cu prăjitura… Ce ochi!… Oare să fi existând deochiul?…”
– I.L.Caragiale, Grand Hôtel „Victoria Română”


„O singură privire e adesea de ajuns ca să zdruncine sănătatea cuiva…” (Ion Aurel Candrea) | Uschi / Pixabay

„O simplă uitătură”

„O fi existând deochiul” și, după Ion Aurel Candrea, poate fi provocat prin „simpla uitătură sau cu vorba”.

„O singură privire e adesea de ajuns ca să zdruncine sănătatea cuiva, sau să aducă, într-un fel sau altul vătămare”, preciza Ion Aurel Candrea, iar asta i se poate întâmpla nu doar omului, mai ales copiilor, „ci chiar vitelor și plantelor”; uneori, „lucru de necrezut”, până și obiectele neînsuflețite pot resimți efectul unei astfel de „uitături”:

Urmările fatale ale simple uitături, fără a se recurge la nici o formulă sau ceremonie magică, constituie caracterul propriu al deochiului, al acestei acțiuni funeste care-l deosebește de toate celelalte mijloace întrebuințare de cineva cu scopul de a vătăma, cum sunt vrăjile, farmecele, blestemele etc.

Această „uitătură” însă e îndreptată către cineva fără răutate și fără intenția de a-i aduce vătămare, dimpotrivă „privirea poate să fie plină de dragoste sau de admirație”. Această „putere dăunătoare a privirii, un fel de vrajă involuntară” e provocată de „însușirea nenorocită pe care o are de a deochia” – o însușire căpătată de unii la naștere, de alții dobândită „în anumite împrejurări”.

„Uitătura” poate fi însă și cu alte intenții:

Își poate închipui oricine cât de primejdioasă poate deveni această uitătură, când e îndreptată cu ură sau cu invidie asupra cuiva, când pizmuitorul râvnește la fericirea altuia, când firea lui răutăcioasă nu se poate împăca văzând bunăstarea, frumusețea sau sănătatea deplină a altei persoane.

În cazul acesta, acțiunea vătămătoare a privirii deochetorului e voluntară, invidiosul dorește cu tot dinadinsul să facă rău și nenorocita victimă resimte imediat urmările grozave ale acestei acțiuni.


„Abie zis-au, şi pe loc,
Ca un fulger viu de foc,
Crunt diochiul au ajuns
Pe copii şi i-au străpuns!
Copilaşii plâng, suspin,
Scot guriţa de la sân,
Cată-n ochii mamei lor,
Pleacă fruntea, cad şi mor!”

– Vasile Alecsandri, Înşiră-te, mărgărite


„Grecii și romanii credeau că sănătatea deplină, frumusețea neobișnuită, bunăstarea cea mai mulțumitoare sau fericirea desăvârșită ațâțau invidia zeilor.” (Ion Aurel Candrea) | Evil Eye, pictură de Katy Shahandeh

Zeii cei invidioși

Grecii și romanii , scria Ion Aurel Candrea, erau convinși de „acțiunea funestă” a deochiului și credeau că „sănătatea deplină, frumusețea neobișnuită, bunăstarea cea mai mulțumitoare sau fericirea desăvârșită ațâțau invidia zeilor”:

Aceștia nu priveau totdeauna cu ochi buni fericirea omului și făceau adesea tot ce le sta în putință ca să nimicească această fericire sau să transforme traiul acelora pe care îi invidiau într-o viață amărâtă, plină de tot felul de necazuri.

Trebuia deci să fii prudent și cumpătat la vorbă, să nu te arăți mulțumit de starea ta înfloritoare, să nu te lauzi că ești peste măsură de fericit, căci puteai să te deochi singur. Și nici altora să nu le fi adus laude pentru înfățișarea lor de invidiat sau pentru starea lor prosperă.

Laudele care întreceau măsură puteau să atragă asupra aceluia despre care era vorba toată invidia răutăcioasă a zeilor. De aceea credința în deochi a fost pentru popoarele din vechime un izvor de teamă zilnică.

Mai ales copiii erau cei mai expuși, așa că părinții lor tremurau de frica deochiului, când auzeau că cineva îi lăuda peste măsură.

Nu a existat o altă superstiție „așa de răspândită” cum s-a întâmplat cu cea a deochiului. (Ion Aurel Candrea) |Imagine: Alexandra Haynak / Pixabay

Uitătura ce putea „să ardă ca o flacără persoana”

Exista credința că uitătura unora era atât de primejdioasă încât putea „să ardă ca o flacără” persoana către care se îndrepta, dar și un obiect.

„Lauda peste măsură se întrebuința ca un mijloc șiret de către cei invidioși, cu scopul de a atrage asupra celor vizați mânia cerească”, nota Ion Aurel Candrea. Singurul mod de a evita „grozavele urmări” ale unor laude exagerate constă în rostirea unor expresii, de genul „să nu-i fie de deochi” sau „de nu m-aș deochea”.

Nu a existat o altă superstiție „așa de răspândită” cum s-a întâmplat cu cea a deochiului, observa Ion Aurel Candrea:

Moștenită de la păgâni, creștinismul nu a putut să o alunge, căci chiar Părinții Bisericii au recunoscut influența tainică a acestei acțiuni magice, care inspiră atâta groază omenirii de pretutindeni.

În religia creștină, deochiul e înlesnit prin intervenția „duhurilor rele”. În credința poporului, nu numai omul are această putere de a deochia, ci tot ce există pe lumea asta, fie pasăre, fie iarbă, fie apă, fie lună, fie soare, fie vânt: „De-o fi deocheat de vânt, / Să-i pice aripile / Să-i fie ciudă…”, zicea un descântec.

„Invidia zeilor” de la romani vine acum de la Dumnezeu, dar descântecul „de astă dată, nu blestemă, ci invocă mila Celui-de-Sus: «De-o fi deochiat de Dumnezeu / Dumnezeu a lecui…»”

Foto Cover: via Wikipedia, CC BY-SA 3.0


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.