Editia de Dimineata

„Să primim veselia cu brațele deschise oricând se ivește, căci nu vine niciodată la vreme nepotrivită”

„Bunurile personale, precum este un caracter nobil, un cap deștept, un temperament fericit, o dispoziție voioasă și un trup bine organizat și sănătos, sunt cele mai însemnătoare pentru fericirea noastră, din care cauză ar trebui să stăruim cu mult mai mult întru păstrarea și dezvoltarea lor, decât întru dobândirea bunurilor materiale și a reputației.”

„…Esența unei vieți fericite constă în foarte puține lucruri”, scria Marcus Aurelius (26 aprilie 121 – 17 martie 180 AD), împăratul roman și filosoful stoic, în vreme ce spiritualul scriitor francez Nicolas Chamfort (6 aprilie 1741 – 12 aprilie 1794), cunoscut pentru vorbele de duh, spunea că fericirea nu este un lucru ușor, e dificil să o găsim în noi și imposibil de găsit în altă parte. Este și citatul ce “deschide” Aforismele asupra înţelepciunii în viaţă scrise de Arthur Schopenhauer (22 februarie 1788 – 21 septembrie 1860).

Singura cale de a nu fi nefericit, așa cum credea Gustave Flaubert (12 decembrie 1821 – 8 mai 1881) și mărturisea într-o scrisoare din mai 1845, trimisă poetului Alfred Le Poittevin, era de a te izola în artă; după un an, în august 1846, în una dintre zecile de scrisori către Louise Colet, scria: „A fi prost, egoist și a avea o sănătate bună, iată cele trei condiții pentru a fi fericit. Dar dacă lipsește prima, totul e pierdut”.

Pentru scriitorul argentinian Jorge Luis Borges (24 august 1899 – 14 iunie 1966), calea spre fericire ducea la biblioteci (și viceversa), pentru că lectura e o formă de fericire.

În 1851, când avea 63 de ani, Arthur Schopenhauer a publicat o colecție de reflecții filosofice Parerga und Paralipomena | Stânga: Portret din 1859 al lui Arthur Schopenhauer, J Schäfer, sursa: Wikipedia, domeniu public | Dreapta: Volumul Parerga und Paralipomena, ediția originală în limba germană, din 1851, fotografie: H.-P.Haack, Leipzig / via Wikipedia

Cu înțelepciune, despre înțelepciunea în viață

În 1851, când avea 63 de ani, Arthur Schopenhauer a publicat o colecție de reflecții filosofice Parerga und Paralipomena („Suplimente și omisiuni”) scrise într-un stil simplu, „mai popular”, în care a abordat diferite teme obișnuite. Lucrarea a avut un mare succes și a contribuit la popularitatea lui Schopenhauer. Volumul a fost alcătuit din șase eseuri, unul fiind cel ce conține celebrele aforisme despre înțelepciunea în viață.

După patru decenii, în 1891, a fost publicată în limba română a treia ediție a volumului Aforisme asupre înțelepciunii în viață, în traducerea lui Titu Maiorescu. În prefața ediției a doua, datată ianuarie 1890, criticul literar spunea despre Schopenhauer că este „aristocratul gândirii filosofice, deși nu a fost totdeauna aristocrat față de majoritatea contemporanilor, mai ales a compatrioților săi germani, cărora le-a arătat uneori opinia sa defavorabilă cu oarecare brutalitate de stil”.

Un idealist „în toată puterea cuvântului”

Dincolo de toate, a fost „idealist în toată puterea cuvântului” care nu a găsit „altă fericire omenească decât în contemplarea artelor frumoase”. Dacă „se primesc sau nu conclusiunile” din lucrările acestui filosof al pesimismului, cum a fost numit, – „orice plăcere e negativă, pe când durerea e pozitivă” –, e mai puțin important, cum a scris Titu Maiorescu:

Pesimismul nu ne pare un adevăr general. El corespunde însă unei dispoziții subiective a multor oameni de cultură și chiar de geniu (Lord Byron, Leopardi, etc) și formează în orice caz o parte integrantă a marilor concepțiuni omenești. Multe probleme sociale studiate din acest punct de vedere primesc o lumină nouă și permit o soluțiune mai exactă.
[…]
De altminteri toate operele isvorîte din puternica genialitate și prin urmare originalitate a filosofului nostru se disting prin o admirabilă limpezime și frumusețe de stil, și studierea lor va fi totdeauna de cel mai mare folos, indiferent de se primesc sau nu conclusiunile lor.

De altfel, cum mărturisea Titu Maiorescu, el a tradus din aceste aforisme încă din 1860 pentru colegi de-ai săi din Junimea „care nu știau nemțește”, cugetări ce au fost publicate în câteva numere din Convorbiri literare. Ulterior, din dorința de a ajunge la „un cerc mai întins de cetitori”, Titu Maiorescu a pregătit textul și a adaptat traducerea pentru un volum.

„Oamenii caută de o mie de ori mai mult a dobândi bogăție, decât cultura minții.” (Arthur Schopenhauer) | Foto: Pexels / via Pixabay

Condiția de căpetenie a fericirii: ceea ce suntem

Prima condiție și „cea de căptenie” pentru fericirea vieții omului ar fi, după Schopenhauer, „ceea ce suntem ca personalitate”. Despre viața fiecărui om, „cu toate schimbările și prefacerile din afară”, filosoful scria că va avea întotdeauna „același caracter și se poate compara cu un șir de variații pe o singură temă” deoarece:

Din individualitatea sa nu poate ieși nimeni.
[…]
Prin individualitatea sa îi este de mai înainte hotărîtă măsura fericirii putincioase. Îndeosebi marginile puterilor sale intelectuale i-au fixat capacitatea pentru plăcerile cele mai înalte odată pentru totdeauna. Dacă sunt strâmte, atunci toate ostenelele de afară, tot ce face omul, tot ce face soarta pentru el nu va fi în stare a-l ridica peste măsura fericirii și tihnei obișnuite, jumătate omenești, jumătate animalice: el rămâne îndreptat spre plăcerea trupească, spre viața intimă și plăcută a familiei, spre relațiile sociale de rând și petrecerile vulgare.

Chiar cultura nu va putea să-i întindă prea mult, deși întrucâtva, acel horizont sufletesc; căci plăcerile cele mai înalte, mai felurite și mai statornice sunt cele intelectuale, oricât ne-am înșela noi în tinerețe în privința lor: acestea însă atârnă mai ales de puterea intelectuală. De aici se vede, cât de mult are a face fericirea cu ceea ce suntem, cu individualitatea noastră, pe când mai adeseori se ține în samă numai soarta noastră, numai ceea ce avem sau ce representăm.

Cu toate acestea, în toate timpurile, oamenii „caută de o mie de ori mai mult a dobândi bogăție, decât cultura minții”.

„ Un om de spirit, în deplină singurătate, are o petrecere foarte bună cu propriile sale gânduri și fantasii, pe când un cap tâmpit nu poate scăpa de chinul urâtului…” (Arthur Schopenhauer) | Foto: Ruthmcd / via Pixabay

„Un cerșetor sănătos e mai fericit decât un împărat bolnav”

Sănătatea îndeosebit „covârșește toate bunurile materiale” – de unde vorba veche „Un cerșetor sănătos e mai fericit decât un împărat bolnav”:

Un temperament liniștit și voios, izvorât dintr-o sănătate deplină și dintr-o organizare fericită, o minte luminată, vie, pătrunzătoare și dreaptă, o voință cumpătată și blândă și în urma ei o conștiință curată – acestea sunt însușiri pe care nici rangul, nici avuția nu le poate înlocui. Căci, lucru vederat, ceea ce este fiecine pentru sine însuși, ceea ce-i rămâne și în singurătate și ceea ce nimeni nu-i poate da sau lua, este pentru dânsul mai de căpetenie decât ceea ce posedă sau decât tot ce poate fi el în ochii altora.

Un om de spirit, în deplină singurătate, are o petrecere foarte bună cu propriile sale gânduri și fantasii, pe când un cap tâmpit nu poate scăpa de chinul urâtului nici cu cea mai felurită schimbare de societăți, priveliști, primblări și petreceri.

Un caracter bun, măsurat, blând, poate să fie mulțumit în împrejurări strâmtorate; pe când cel lacom, pizmuitor și rău nu va fi mulțumit nici în mijlocul tuturor avuțiilor.

Când fericirea este „înăuntrul omului” | Foto: Jill Wellington / Pixabay

Să ne înveselim, așadar

Ce aduce în mod esențial fericire omului, Schopenhauer nota:

Însă ceea ce, întru toate, contribuie mai de-a dreptul la fericirea omului, este veselia: căci această calitate se răsplătește îndată pe sine. Cine este vesel, are totdeauna pentru ce: tocmai pentru că este. Această calitate singură poate înlocui orice altă avere, pe când ea însăși nu poate fi înlocuită prin nimic. Să tot fie cineva tânăr, frumos, bogat și bine văzut; dacă e vorba de fericirea lui, trebuie să te întrebi de e și vesel. Din contră, dacă este vesel, atunci e indiferent de e tânăr sau bătrân, înalt sau ghebos, sărac sau bogat; e fericit.

Într-o carte veche, „deschisă în copilărie”, rememora autorul, a găsit scris „cine râde mult, e fericit, și cine plânge mult, e nefericit” și comenta cât de simplă este această idee veche – superlativul truismului, al unui adevăr prea banal, evident pentru oricine –, însă tocmai pentru simplul ei adevăr „nu am putut-o uita”.

Așadar, îndemna filosoful, „să primim veselia cu brațele deschise oricând se ivește, căci nu vine niciodată la vreme nepotrivită”:

Nu ceea ce sunt lucrurile obiectiv și în realitate, ci numai ceea ce sunt pentru noi, în impresia noastră, ne aduce fericire sau nefericire: aceasta ne-o spune vorba lui Epictet, că «pe oameni nu-i mișcă lucrurile, ci părerea lor despre lucruri». Dar îndeobște nouă zecimi ale fericirii noastre se nasc numai din sănătate. Cu ea toate sunt un isvor de plăcere.

Copacul fericirii, 2020, pictură de Olha Darchuk

Fericirea omului: „înăuntrul lui” vs. „în afară de el”

Între o viață intelectuală – văzută ca „un scut de apărare în contra urâtului”, cu toate că, mărturisea Schopenhauer, filosofia nu i-a adus folos material, dar „m-a păzit de multe rele” – și cea „a omului normal”, prima rămâne a fericirii, pentru că „omul cel mai bine înzestrat în privința intelectuală se arată a fi și cel mai fericit”, din simplul fapt că fericirea este „înăuntrul lui”:

…omul de toate zilele, când e vorba să se bucure de viață, se vede silit a se adresa la lucruri tot în afară de el, la avere, la ranguri, la nevastă și copii, la prieteni și întruniri, etc. Pe ele se întemeiază fericirea lui; de aceea se și pierde, când le pierde sau când s-a amăgit în privința lor. Pentru a exprima aceasta cu un termen din știința exactă, am putea zice, că punctul lui de gravitație cade în afară de el.

Sau cum ne sfătuia Marcus Aurelius: „Lumină senină să fie în tine, să nu ai nevoie de cârmaci din afară, de liniștea și de echilibrul procurat de alții.”

Exit mobile version