Samsung ia în considerare să înlocuiască Google cu motorul de căutare oferit de către Microsoft pentru telefoanele sale Galaxy.
Informațiile vin de la New York Times. Pare că Samsung dorește o renegociere de contract cu Google și se gândește ca opțiunea „Microsoft Bing” să fie selectată ca prestabilă în momentul în care utilizatorii își setează smartphone-ul.
Această mișcare ar însemna o pierdere de 3 miliarde de dolari pe an pentru Google.
De altfel, acțiunile companiei-mamă Google, Alphabet, au scăzut luni cu 4% luni, ștergând 55 de miliarde de dolari din valoarea de piață a entității juridice, după ce un articol din ziarul New York Times sugera că piața motoarelor de căutare de pe dispozitivele mobile se confruntă cu o concurență mai acerbă, scrie Insider.
Având în vedere că Microsoft și compania sud-coreeană colaborează de mult timp, e posibil ca Samsung să accepte deal-ul și să renunțe la Google în favoarea Bing. Această mișcare ar influența doar acea opțiune care sosește bifată în momentul în care setăm smartphone-ul. Astfel, în loc de Google, Bing ar fi selectat ca motor de căutare principal pentru terminalele Galaxy.
Licența Android pentru smartphone-urile cu servicii Google Play presupune și includerea aplicațiilor Google precum Search / Căutare și a browser-ului Chrome. Ele sosesc preinstalate pe toate smartphone-urile cu Android și servicii GMS. Cu toate acestea, Uniunea Europeană ar putea forța compania să își schimbe abordarea și clauzele de folosință a sistemului de operare, mișcarea fiind văzută în ochii autorităților drept o practică anticoncurențială.
Sunt șanse destul de mari ca Samsung să adopte acest motor de căutare. Pe smartphone-urile Samsung suita Microsoft Office este preinstalată, iar în setări e integrat Phone Link încă din fabrică (tool-ul care îți permite să îți conectezi telefonul la un PC cu Windows). Acum, rămâne de văzut dacă zvonurile se adeveresc, scrie mobilissimo.ro.
Merită menționat că Apple a folosit Bing ca motor de căutare prestabil timp de mulți ani. Abia în 2017 compania din Cupertino a semnat un contract cu Google care ar aduce marelui G. aproximativ 20 de miliarde de dolari anual.