Sânzienele sau Drăgaica, singura sărbătoare păgână admisă în calendarul creştin-ortodox

La 24 iunie românii marchează Sânzienele sau Drăgaica, singura sărbătoare păgână admisă în calendarul creştin-ortodox care consemnează în aceeaşi zi şi pe Sfântul Ioan cel Nou şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Începutul verii

Sărbătoarea Sânzienelor marchează în calendarul popular începutul verii, la 3 zile după solstiţiul de vară, şi i se mai spune de aceea şi Cap de vară, e celebrată din vechime și figurează şi în calendarul ortodox, relatează stiri.tvr.ro.

Sărbătoarea ar avea la origine un cult geto-dacic străvechi al Soarelui, Sânzienele fiind adesea reprezentate de traci înlănțuite într-o horă. Sau, după alte opinii, un cult închinat Dianei, zeiţa romană a vânătorii.

Numele sărbătorii ar putea deriva din Sancta Diana, ce s-a transformat ulterior în Sânziana, sau Sanctus Dies Johannis, adică ziua Sfântului Ioan de vară.

Apogeul drumului solar

Solstițiul de vară marchează apogeul drumului solar, când astrul se va afla la zenit, punctul cel mai înalt al boltei cerești, apoi aduce ziua de Sânziene, când, la răsărit, soarele joacă de bucurie pe cer iar la amiază încremenește în loc, înflăcărat și biruitor, stăpân suprem al cerului și al pământului.

Sânzienele reprezintă o sărbătoare solară, tributară atât focului (feciorii aprind făclii și le rotesc după cum merge soarele pe cer) cât și apei (fetele se scaldă goale în roua dimineții), scrie specialista în folclor și tradiții românești Iulia Gorneanu, pe blogul său.

Focul

Focul este simbolul energiei vitale, al inimii, al soarelui, al puterii de zămislire. Este simbolul sacru al vetrei casei, purtător al luminii spirituale, flacăra vieţii. Apa însufleţeşte şi fertilizează. Apare din razele lunii sau din lacrimile Zeiţei Zorilor, spală păcatele moştenite de la strămoşi şi generează renaşterea.

Noaptea de Sânziene este una dintre marile nopți de peste an, când cerurile se deschid iar cele două lumi comunică energetic și vibrațional. Este noaptea în care plantele magice au cel mai mare leac, florile câmpului, cel mai puternic parfum iar luna, cea mai frumoasă lumină.

Drăgaica

Sărbătorii Sânzienelor i se mai spune Drăgaica, Ziua Soarelui sau Amuțitul Cucului, pentru că începând de acum și până la echinocțiul de primăvară din anul viitor, această pasăre oraculară nu va mai putea fi auzită cântând.

În Muntenia şi Oltenia sărbătoarea poarta numele slav Drăgaica, iar ritualurile sunt asemănătoare cu cele din Transilvania şi au fost descrise pentru prima dată de cărturarul Dimitrie Cantemir în celebra sa lucrare ”Descrierea Moldovei”, potrivit stiri.tvr.ro. Cantemir spune că sărbătoarea Sânzienelor ar proveni din vechii idoli ai dacilor:

”… toţi ţăranii moldoveni se scoală în acea zi înaintea zorilor şi privesc cu ochi mari răsăritul Soarelui, şi cum ochiul nu suferă prea mult această lumină şi – tot din pricina ei – începe să se zdruncine şi să tremure, ei pun pe seama Soarelui tremurătura pe care o simt în ochi şi se întorc voioşi acasă, după ce au făcut această încercare”;

”După cum se vede, prin ea (Drăgaica – n.red) o înţeleg pe Ceres. Căci în acea vreme a anului, când încep să se coacă semănăturile, toate fetele ţăranilor din satele învecinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice şi cu multe năframe colorate şi-i pun pe mâini cheile de la jitniţe.

Drăgaica împodobită în acest chip se întoarce de la câmp spre casă, cu mâinile întinse şi cu năframele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, şi cutreieră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă, cântând şi jucând laolaltă cu toate tovarăşele ei de joc, care o numesc foarte des sora şi mai-marea lor în cântecele alcătuite cu destulă iscusinţă. Fetele din Moldova doresc din toată inima să aibă parte de această cinste sătească, deşi în cântecele lor spun mereu, după datină, că fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât abia după trei ani.”

Fete frumoase

În popor se crede că Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase cu păr galben şi rochii de abur care trăiesc prin păduri şi în această noapte zboară prin aer sau se prind în horă pe pământ.

Au puteri magice şi atingerea lor e binefăcătoare,  „dau puteri” deosebite florilor şi buruienilor care devin plante de leac, împart rod holdelor, înmulțesc păsările şi animalele şi apără semănăturile de grindină. Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine ele se supără şi devin iele sau Rusalii.

Sânzienele sunt zâne, sânzienele sunt flori, sânzienele sunt fete-flori, ipostaze vegetale ale celor mai îndrăgite personaje mito-folclorice de la noi, explică Iulia Gorneanu.

Sânzienele coboară pe pământ

Aflându-se sub semnul unei tainice antropomorfizări a plantei cu același nume, Sânzienele coboară pe pământ a treia săptămână din iunie, punând stăpânire pe văzduh în ziua de 24.

Sunt zâne bune iar oamenii le iubesc și nu se tem de ele. Le cheamă pe nume, și le alintă în felurite chipuri: Reginele Holdelor, Doamnele Călușarilor, Mireasele, Împărătesele…

În unele locuri li se spune Drăgaice, de la slavul „draga” (frumoasă, dragă), însă în cea mai mare parte a țării, Sânziene.

Mircea Eliade este de părere că Sânzienele continuă un cult roman închinat zeiței Diana (Sanctae Dianae), venerată și pe teritoriul Daciei.

Intensifică parfumul florilor

Despre ele se povestește că intensifică parfumul florilor, măresc puterea tămăduitoare a plantelor de leac, apără copiii de boli, cresc bobul grâului, sporesc rodul pământului, alungă grindina, înmulțesc păsările cerului, aduc femeilor prunci frumoși iar fetelor mari, ursitul.

Sânzienele sunt  şi mici flori de câmp galbene cu patru petale aşezate în formă de cruce, motiv pentru care se spune că această plantă este binecuvântată de Dumnezeu.

Floarea lui Sântion

Florilor li se mai spune şi drăgaică, floarea lui Sântion, au gust amar, dar mirosul lor e dulce, asemănător cu cel al fânului proaspăt cosit sau al mierii de albine. Sunt iubitoare de soare, cresc pe coastele însorite, în fâneţe, poieni, lanuri de grâu au la margini de pădure şi îşi scutură polenul auriu la cea mai mică atingere. Se culeg doar vârfurile înflorite ale tulpinilor, pe toata perioada înfloririi, din iunie si până în septembrie.

Sărbătoarea este veselă şi ţine o noapte şi o zi. În după-amiaza din ajun se porneşte sărbătoarea.

Superstiții și obiceiuri 

Mai jos, o serie de superstiții și de obiceiuri care țin mai degrabă de mitologie decât de creștinism, potrivit playtech.ro.

1. În ziua de Sânziene, oamenii din mediul rural, exasperant de superstițioși, obișnuiau să-și pună la brâu tulpini de cicoare, ca să fie sănătoși și să aibă spor la munca câmpului;
2. Oamenii mai credeau că era bine să folosească roua pe care o găseau în dimineața acelei zile de 24 iunie. Se credea că acea rouă are puteri miraculoase și că, dacă te stropești cu ea pe trup, te face mai suplu, iar dacă îți dai cu ea pe față, te face mai chipeș;
3. Noaptea de Sânziene este numai bună să alungi spiritele rele. Oamenii făceau niște focuri și aruncau în ele poțiuni puternic mirositoare. E bine să strigi în jurul focului, ca să te audă spiritele și să fugă de tine;
4. Sânzienele sunt zâne bune, dar dacă nu le este respectată sărbătoarea, se fac surate cu Rusaliile, deci devin zâne rele și se răzbună, mai ales pe femei;
5. De Sânziene nu ai voie să speli, să faci curățenie, să coși, să mături. Cei care nu respectă această regulă riscă să moară loviți de fulger;
6. Există o superstiție și pentru îndrăgostiți și, evident, e una plăcută, ca de vară. Li se recomandă să facă baie împreună în rău sau în mare, ca să se iubească toată viața;
7. În ajunul Sânzienelor, fetele mergeau să culeagă flori pentru această sărbătoare, care sunt împletite în cununi și care apoi trebuiau aruncate peste casă. Făceau asta când mergeau seara să se întâlnească cu băieți. Dacă acele cununi se agățau de horn (și, evident că se agățau), era semn că se apropie cununia;
8. Acest obicei există și printre femeile bătrâne. Aruncau și ele cu cununa peste casă, dar ele doreau să afle astfel dacă vor muri curând. Dacă acea cunună cădea de pe casă, însemna că se apropie moartea;
9. Tot referitor la conotația erotică a Sânzienelor, fetele mai obișnuiau să-și pună din florile culese unele sub pernă, ca să-și viseze ursitul;
10. Seara, se mai făcea un foc pe cel mai înalt deal, iar oamenii, de regulă flăcăii, se încingeau cu brâuri de pelin, se învârteau în jurul focului, apoi aruncau acele brâuri în foc, ca să se ducă și necazurile odată cu ele.