Site icon Editia de Dimineata

Satul Șivița a prins viața cu ajutorul unui pictor amator

Oricine poate ajuta comunitatea din care face parte, iar de cele mai multe ori, acest ajutor nu vine din lucruri materiale, ci din pasiune. Orașul sau comuna din care fiecare aparține poate fi înfrumusețat sau ajustat. Acesta este și cazul satului Șivița, județul Galați, unde unul dintre șivițeni, pasionat de pictură a schimbat fața micuței comunități, transformând-o într-una aparte.

Este vorba despre un pictor amator, de profesie electrician, care rămas șomer a decis să își ocupe timpul într-un mod plăcut pentru toată comunitatea. Sorin Grecu, 47 ani, a înfrumusețat Șivița și astfel s-a înscris în gașca românilor care schimbă ceva prin frumos și cât mai original.

Un pas înapoi, doi înainte

Rămas fără loc de muncă, Grecu a hotărât că una dintre menirile lui este să facă lumea mai veselă atunci când se află pe stradă.

Sunt de meserie electrician. Dar, când s-a dat ordonanţa cu privatizarea companiilor, am cam rămas fără loc de muncă. A mai mers un an, doi cu munca pe la unul şi pe la altul, dar apoi mi-am dat seama că trebuie să mă apuc de altceva. Şi am luat-o pe drumul ăsta. Am şi patalama la mână, că am făcut şcoala de artă cu fostul director Simion Mărculescu, dar n-am învăţat nici măcar să fumez de la el. Dacă ai talent, ai şi-atât! La şcoală nu înveţi mare lucru!„, a povestit Grecu pentru Viața-liberă.ro.

[Sursa imagine: Facebook.com]

Picturi cu poveste

La fel ca alte locuri cu picturi frumoase și chiar hazlii, sătucul din Galați ar putea deveni un loc turistic deoarece pe internet Sorin Grecu a devenit cât de cât cunoscut. În acest context, un bar din stațiunea Ibiza (Spania) l-a chemat pentru a picta pereții din interiorul clubului.

Șivițeanul a înfrumusețat stâlpii, grătarele și porțile oamenilor. De asemenea, a pictat interiorul unei grădinițe cu tot felul de personaje din desene animate sau super-eroi. Pasionat fiind însă și de filme, Grecu a început și o pictură cu Kate Winslet și Leonardo DiCaprio, întruchipându-i în cunoscuta filmul Titanic.

Nici diferite magazine nu au „scăpat” de pensulele pictorului amator. Pentru a păstra umorul caracteristic, Grecu a vopsit și exteriorul cârciumei numită Face-Bar, prin care a sunt transmise mesaje con-sătenilor care doresc să consume pe datorie. Iar totul din Șivița se transformă într-un peisaj original pentru care cu siguranță ai face o oprire.

[Sursă imagine: viata-libera.ro]

 

[Sursa imagine: Facebook.com]

 

Exit mobile version