Site icon Editia de Dimineata

Savantul și filosoful româno-american  Adrian Bejan reprezintă România la Night of Ideas, festivalul gândirii originale de la New York

Vineri, 3 martie 2023, Adrian Bejan, profesor la Duke University, una dintre cele mai distinse voci ale științei și filosofiei contemporane și probabil cel mai titrat savant de origine română din Statele Unite, va participa, alături de intelectuali, jurnaliști, artiști, autori recunoscuți pentru contribuțiile lor importante la gândirea contemporană, la „Noaptea ideilor”, un maraton de dezbateri și prelegeri filosofice organizat la New York și în peste 20 de orașe din America de Nord.

„How Much More?”

Tema ediției din 2023 a „Nopții ideilor” este „How Much More?” („Cât mai mult?”), cu trimitere la excesul materialist și risipa consumistă ale societăților postmoderne. Acest veritabil festival al spiritului și elocinței se va desfășura, concomitent, la Metropolitan Museum, Villa Albertine (Ambasada Franței) și Ukrainian Institute of America, începând cu orele serii și până în zori. Profesorul Bejan, autorul unui sistem filozofic întemeiat pe fizica de ultimă oră, va vorbi despre relația dintre timp și frumusețe, două dintre obsesiile unei lumi care visează să rămână mereu tânără și atractivă.

Printre ceilalți vorbitori ai acestei ediții se numără McKenzie Wark, director al programului de studii de gen din cadrul New School, Bruno Patino, președinte al ARTE începând cu anul 2020, Sonja Bonzic, regizoare premiată, prezentă la SIGGRAPH and VR/AR Global Summit, Cédric Ido, artist și regizor, premiat pentru Hasaki ya Suda (2011), prezentat în festivaluri precum FESPACO, Dubai, Veneția și mulți alții.

Evenimentul de la New York este produs de Villa Albertine și co-organizat împreună cu Metropolitan Museum of Art, Ukrainian Institute of America și NYU Institute of Fine Arts, cu sprijinul Columbia University, Princeton University, dar și al ICR New York.

Cine e Adrian Bejan

Absolvent al MIT (Massachusetts Institute of Technology), profesorul Adrian Bejan este unul dintre cei mai importanți intelectuali de origine română care locuiesc și activează în SUA.

În anul 2018, statul american i-a acordat una dintre cele mai importante distincții oferite oamenilor de știință, Medalia „Benjamin Franklin”, pentru ca, în 2020, Franța să îi confere, la rândul său, cea mai importantă distincție cu care este recompensată excelența academică, „L’Ordre des Palmes Académiques”.

Adrian Bejan este specialist în fizică mecanică, se află printre cei mai importanți 10 oameni de știință (inginerie) ai lumii, iar lucrările sale de cercetare sunt citate și preluate pe tot mapamondul. În ultimii ani, preocupările sale s-au extins înspre filosofie, mărturie stând ultimele sale cărți, precum „Freedom and Evolution: Hierarchy in Nature, Society and Science” și „Time And Beauty: Why Time Flies And Beauty Never Dies”.

CITIȚI ȘI:

Cum se comprimă timpul pe măsură ce îmbătrânim? Singurul român din galeria primilor 100 de mari savanți ai lumii oferă explicația

 

Exit mobile version