De la grădiniță și până la finalul clasei a XII-a, învățământul ar putea deveni obligatoriu. Un proiect de lege propune ca până în 2020, ultimii doi ani de educație timpurie și ultimii doi ani de liceu să devină obligatorii.

Actualmente, învățământul din România conține 11 clase obligatorii, începând cu clasa pregătitoare, care începe în jurul vârstei de 6 ani, și terminând cu clasa a zecea, la vârsta de 16-17 ani. Totuși, există câteva probleme precum: sărăcia, șomajul, violența domestică, cazurile de abandon familial, creșterea ratei divorțurilor și scăderea indicelui de natalitate, care atrag atenția asupra consecințelor grave pe care le pot avea asupra calității educației copiilor noștri.

În anul 2016, doar 500 000 de copii cu vârste între 3 și 6 ani au fost înscriși la grădiniță, aproximativ 60% din totalul lor. Chiar și numărul grădinițelor a scăzut dramatic în ultimele două decenii: de la peste 10 mii în 1990, s-a ajuns la puțin peste o mie în prezent. Acest descreștere se poate observa și în licee. În anul 2016-2017, din 120 mii de elevi, 20% nu s-au prezentat la examenul de bacalaureat.

Proiectului de lege propune:

Articol unic: Alineatele (1) și (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, se modifică și se completează după cum urmează:

„1. Alineatul (1) al articolului 16 se modifică și va avea următorul cuprins:

Învățământul general obligatoriu este de 15 clase și cuprinde ultimii 2 ani ai învățământului primar, învățământului gimnazial și primii 2 ani ai învățământului secundar superior. Învățământul preșcolar și învățământul liceal devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020.

2. Alineatul (2) al articolului 16 se modifică și va avea următorul cuprins:

Obligația de a frecventa învățământul obligatoriu de 15 clase, la formă cu frecvență, încetează la vârsta de 18 ani.”

În acest moment, propunerea este încă în stadiul de dezbatere. Ea a fost trimisă spre avizare la Guvern, la Consiliul Legislativ și la Consiliul Economic și Social.

Din dorința de a clarifica unele aspecte cu privire la propunerea noului program de învățământ obligatoriu, am discutat cu psihologul Lenke Iuhos, dând șansa unei schimbări în bine a poporului român.

Care este importanța obligativității școlarizării preșcolarilor?

Lenke Iuhos: Grădinița îi ajută pe copii să-și dezvolte numeroase aptitudini atât pe plan fizic, cât și motor, cognitiv, afectiv-motivațional și relațional, facilitând trecerea de la un mediu de viață obișnuit la altul total nou. Copiii care nu beneficiază de învățământul preșcolar prezintă un risc foarte mare de a nu se adapta mediului școlar.

Există avantaje sau dezavantaje?

Orice schimbare are o consecință în societate și în populația în care trăim. Însă efectele acestor schimbări nu pot fi cunoscute fără a fi aplicate. Așadar, nu putem oferi o părere pro sau contra, dar ne putem baza pe cultura noastră, pe tipologia de gândire (pozitivă sau negativă) și nu în ultimul rând pe experiențele de până-n prezent.

Ce impact se așteaptă de la această schimbare?

Societatea este atât de complexă și se află într-o dezvoltare continuă. Prin urmare, ne putem da seama de consecința unei schimbări în educație doar în momentul în care se parcurg câțiva ani buni.

Educația timpurie poate avea un efect și în funcție de resurse de care dispun copiii din mediul rural sau mediul urban. Schimbarea este o bucată dintr-un puzzle. Tot ceea ce contează este să ne adaptăm copiilor noștri, să studiem în jur de patru sau șase ani și să ne axăm pe potențialul lor.

Poate să aducă o schimbare a calității dezvoltării educaționale a copilului?

În ceea ce privește această schimbare, cel mai important este să ne gândim la problemele care pot apărea atât în confortul psihic și fizic al preșcolarului, cât și din punct de vedere financiar. Totodată, dacă criticăm sau vom găsi mereu o problemă în astfel de experiențe noi, nu facem decât să împiedicăm dezvoltarea.

Cum percep copii începutul unui program educațional și totodată ruperea de mediul familial?

Înainte să intre copilul la grădiniță, ar fi benefic să aibă un anumit set de cunoștințe cu o gamă mult mai largă care trece de cunoașterea formelor, numerelor și a cuvintelor. Vârsta de 3-6 ani este o perioadă crucială pentru dezvoltarea abilităților cognitive prin care înțeleg ei lumea, datorită disponibilității și plasticității creierului lor. Cunoașterea lumii se activează prin capacitățile copilului de a gândi, a asimila informații noi, de a utiliza ce știe, de a avea interesul pentru interacțiune socială. Cei care au lumea socială extrem de restrânsă vor accepta mai greu interacțiunea cu cei din jur.

Educația în familie poate fi completată excelent printr-o învățare multilaterală pe dezvoltarea fizică a sănătății și igienei personale, dezvoltarea socio-culturală, dezvoltarea capacității și a atitudinilor în învățare, dezvoltarea limbajului comunicării și nu în ultimul rând să se integreze fluid în dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii.

Schimbările funcționale elimină rigiditatea educației în care predomină autoritarismul. Schimbările organizate pe trebuințele societății vor ține seama de particularitățile copilului. Această obligativitate educațională, dacă va fi focalizata pe grupe mici de copii, poate avea o trecere naturală a preșcolarului spre o dezvoltare corespunzătoare, completată de educația mediului familial. Acest aspect îmbogățit cu importanța schimbării în atitudinea față de copil, va exclude eforturile de a rupe copilul atât de familie, cât și în mediul instituțional de educație timpurie.

Părinții vor fi pregătiți să-i susțină pe cei mici într-un astfel de program?

Părinții de azi sunt foarte informați în ceea ce privește diversitatea activităților care vin în sprijinul copiilor de vârste fragede. Aceștia deja își duc deja copiii la diverse cercuri culturale sau sportive. Conexiunea sănătoasă între părinte-copil îi va susține în multe schimbări aduse în mediul larg în care trăiesc. Părintele bun din punctul meu de vedere este cel care nu doar își lasă ca actor copilul în dezvoltarea sa academică ci îl susține, îl înțelege și abordează eficient schimbările apărute.

---