25 septembrie 2022, 20:20

Scria-n gazetă: „Și acuma ne amenință din zi în zi vremuri de neliniște, ivite dinspre răsărit”

Dintr-o publicație de acum aproape un veac, câteva „povețe și îndrumări” date „înspre folosința gospodarilor cumpăniți”. Aceștia erau sfătuiți să asculte doar de „glasul judecății lor”, atunci când unii „vâră gânduri rele și mai ales de dezbinări”, li se spunea de ce nu e bine să țină banii în casă și erau educați să nu distrugă pădurile.

Oprit în dezvoltare de factori istorici, poporul român are însușirile de a realiza, în condiții prielnice, o civilizație care să se măsoare convenabil cu cea a Occidentului, credea Ion Simionescu (10 iulie 1873 – 7 ianuarie 1944), geolog și paleontolog.

S-a spus că această convingere legată de însușirile poporului român l-a urmărit „ca o obsesie”, cum menționa antropologul Ioan Gh. Botez.

Pentru „luminarea țărănimii”, „pe care a iubit-o cu discreție și căldură”, un proiect al omului de știință a fost lansarea, în 1921, a publicației Calendarul gospodarilor, veritabilă „enciclopedie țărănească”, nota Ioan Gh. Botez. Revista a apărut 24 de ani, până în 1944, anul morții lui Ion Simionescu.

Pe lângă materiale despre geografia țării, povestiri, poezii, se prezentau „îndemnuri și sfaturi” pentru gospodari. În mare parte, a fost redactată de Ion Simionescu, dar au apărut materiale semnate, printre alții, de Mihail Sadoveanu, George Coșbuc, George Topîrceanu, Vasile Voiculescu, Petre Ispirescu, Otilia Cazimir.

„Fiecine să nu asculte decât de glasul judecății sale.” | Rudolf Schweitzer-Cumpăna, De vorbă

Despre primejdiile de la răsărit

„Pentru ca munca să aducă mulțumire, trebuie să fie liniște și pace în țară. Altfel, toate merg de-a-ndoaselea, iar viața e un necontenit chin și amar. Nici casa nu e casă, nici odihna nu e odihnă”, scria în Calendarul gospodarilor în numărul din 1925.

Despre „buna ordine” și vechile temeri legate de primejdiile ce pot oricând veni de la răsărit, oamenilor li se spunea:

Neamul nostru în această privință, în trecut a fost mai încercat decât oricare. Mereu războaie, mereu zavere pe capul nostru, de nu ne puteam vedea de treburi, iar norodul mereu a dus-o într-o pribegie și grijă unde își va pune capul a doua zi. De aceea n-am putut să avem nici școli, nici gospodării așezate.

Și acuma ne amenință, de după război, din zi în zi vremuri de neliniști, ivite dinspre răsărit, unde se țin nori groși fără încetare. În țara lor, rușii, cu gând de a aduce o nouă față a lucrurilor, întemeietă pe dreptate, zic ei, au răsturnat tot ce era clădit, și de zidit din nou nu se mai apucă. Au răscolit toate patimile, au asmuțit pe oameni unii împotriva altora. Țăranilor le-au făgăduit raiul, dar în fiecare toamnă le iau bucatele din coșare, cum era la noi pe vremea turcilor.

Văzând că la ei acasă nu pot s-o scoată la capăt, au trimis iscoade în toate părțile ca să semene și acolo sămânța neliniștei. Ardă casa mea, dar ardă și a vecinului, zic ei. Pretutindeni se pot găsi oameni fără căpătâi, care pentru bani, vâră gânduri rele și mai ales dezbinări între frați. La noi însă să nu le meargă! Fiecine să nu asculte decât de glasul judecății sale. Uneltirilor străine să le punem zid de apărare, căci noi prea mult am cunoscut în trecut ce înseamnă asemenea dragoste cu sila din partea străinului. Să ne căutăm de nevoile noastre și să ne ducem viața în muncă îndârjită, la adăpostul bunei orânduieli.

„Dacă ții banii în casă, nu aduc niciun venit și poate să ți-i fure ori să-i pierzi în orice clipă.” (Din Calendarul gospodarilor, 1925) | Constantin Piliuță, Satul copilăriei

Pentru că „banul e făcut să circule”

De când cu războiul” (n. Primul Război Mondial), li se spunea cititorilor, „banii de aur și de argint de mai înainte parcă au intrat în pământ. În locul lor au ieșit bani de hârtie care se murdăresc, se fac petecă și se rup ușor”.

Pe lângă toate, îi rod șoarecii când dau de seul prins pe hârtii și mai ales pot arde ca chibritul. Munca de o vară se face scrum într-o clipă. E un soi de pedeapsă și aceasta pentru omul necumpănit.

Gospodarii erau îndrumați să își păstreze banii la „loc sigur”, așa cum fac oamenii „cumpăniți” și li se explica de ce și ce beneficii ar avea:

Banii nu se țin în casă!

Ții atâta cât îți trebuie de azi pe mâne. Banii circulă, adică trebuie să treacă din mână în mână. Pot circula cheltuindu-i, dar pot trece la alții folosindu-ți. Pentru aceasta sunt băncile populare, casele de economie sau oricare alte bănci. Depui banii, mulți-puțini câți ai, la orice bancă. Dacă vrei să-i ai oricând, îi depui la vedere. Așa se zice. Ți se dă un procent de 8–10 la sută, dar poți ridica banii, în totul sau în parte, oricând vrei.

Îi poți depune și cu termen, adică nu-i poți scoate înainte de 6 luni, de un an, după învoială.

Și la unii și la alții dobânda merge, banii sunt în siguranță și pe lângă toate ajuți și pe cei cari au nevoie de bani ca să le meargă meșteșugul ori negustoria. Dacă ții banii în casă, nu aduc niciun venit și poate să ți-i fure ori să-i pierzi în orice clipă.

„E vai și amar de ținuturile fără păduri…” (Ion Simionescu) | Adam Bălțatu, Case la marginea pădurii

„Tăind pădurile cu nemiluita ne va ajunge blestemul celor ce vor veni după noi”

„Numai în toiul iernii, când crapă și pietrele de ger, îți dai mai bine sama de cât prețuiesc lemnele și copacul care le dă”, scria Ion Simionescu în 1925. El adăuga: „Cu toate acestea, cei mai mulți nu-și dau sama de însemnătatea arborilor în viața oamenilor”.

În pledoaria pentru îngrijirea pădurilor, Ion Simionescu amintea de câte au pătimit multe țări din cauza „nesocotinței cu care și-au tăiat pădurile”:

Multe ținuturi au fost pustiite, iar locuitorii și-au luat lumea în cap. Căci trebuie să se știe că pădurea nu este folositoare omului numai pentru lemnul de foc sau de lucru, ce-l dă. Ea oprește în loc ploile, ferește ogoarele de năpasta puhoaielor, dă hrană izvoarelor și fântânilor, aduce sănătate satelor din apropiere, le apără de furia crivățului.

„E vai și amar de ținuturile fără păduri”, spunea Ion Simionescu, notând că, în astfel de locuri, viața devine un chin:

Arșița verii arde totul de timpuriu, iar iarna oamenii se încălzesc arzând paie, papură sau băligar de vită amestecat cu paie.

„Nepăsarea și neștiința omului” sunt „de vină”, deoarece pe tot cuprinsul României pot crește arbori, spunea omul de știință și făcea apel la înțelepciunea oamenilor:

Unde nu crește fagul, îi merge bine stejarului, iar unde nici acesta nu poate trăi, salcâmului îi ține locul. E vorba numai de chibzuința oamenilor. Să nu se taie un copac, fără să se planteze altul la loc, iar unde nu sunt păduri, se pot lesne însămânța.

Sădiți copaci! E glasul ce trebuie să se audă mereu. Casa fără umbră e iad; satul fără pomi e ca pustiu. Tăind pădurile cu nemiluita ne va ajunge blestemul celor ce vor veni după noi.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol