4 august 2022, 9:48

Scrisori din Iași, în epoca fanariotă: „Căci unde poate fi un pământ mai frumos și mai bun ca aici?”

„Eu niciodată n-am văzut locuri mai frumoase! Călătoria noastră a fost o plăcere; și o mireasă ar fi mers bucuroasă cu noi, căci de la București până la Iași ar fi călcat numai pe flori, care de care mai frumoase…”

La 21 de ani, Kelemen Mikes, născut în Principatul Transilvania în august 1690, a pornit pe drumul exilului alături de principele Francisc Rákóczi al II-lea, în slujba căruia se afla. După moartea principelui, în aprilie 1735, Mikes l-a slujit pe al doilea fiu al acestuia, care aspira să ajungă principe al Transilvaniei, însă a murit în 1738, la 38 de ani.

În acel an, Mikes a călătorit – „ca însărcinat diplomatic al sultanului” – prima dată în Țara Românească, iar de acolo s-a îndreptat spre Moldova, la Iași. După ce a petrecut o vreme la Iași, a revenit la București și a rămas în capitala Munteniei până în mai 1740. S-a reîntors apoi la Rodosto, unde a murit în 1761.

În vremea când a fost în țările române, domnitori erau Constantin Mavrocordat, în Țara Românească, și Grigore al II-lea Ghica, în Moldova.

„Un tablou adevărat al unei părți din domnia fanarioților”

Scrisorile lui Kelemen Mikes, publicate cu titlul Scrisori turcești, sunt prezentate și în unul dintre volumele seriei Călători străini despre Țările Române. S-au păstrat peste 200 de scrisori, „sau mai bine zis, memorii alcătuite după moda timpului, în formă de scrisori; o parte din ele se referă la timpul petrecut în țările noastre. Scrisorile sunt adresate unei mătuși, care nu era de fapt decât un personaj închipuit, căci Mikes a păstrat foarte slabe legături cu rudele sale lăsate în Transilvania”, scrie în prezentare.

Însemnările lui sunt de „o mare valoare literară”, cum se menționează în Călători străini despre Țările Române.

„Observațiile lui Mikes – considerat cel mai mare beletrist maghiar din veacul al XVIII-lea –, referitoare la viața politică, socială și economică, aruncă o lumină clară asupra epocii dominate de spiritul turco-grecesc”, scria Khell Ștefan într-un articol apărut într-un număr din Convorbiri literare, în 1939.

Kelemen Mikes / Sursa: Wikipedia

La 21 iunie 1739, Kelemen Mikes a sosit „cu bine” la Iași. În scrisoarea 149, despre care Ștefan Khell nota că este „cea mai frumoasă”, Mikes și-a exprimat încântarea față de natura Moldovei.

„Ce păcat că pământurile acestea frumoase și bogate stau pustii!”

El nota că, din București până la Focșani, a venit „domnește, cu trăsura domnului” – și adăuga ironic: „Poate că era chiar trăsura celui dintâi domn al Țării Românești” –, iar de la Focșani la Iași, „am venit foarte încet, căci pretutindeni caii de poștă sunt foarte proști”. Apoi continua:

Dar ce călătorie fermecătoare am făcut! Nu vorbesc de vreme, căci a plouat întruna… eram ca niște cocoși plouați – dar nu pot admira îndeajuns locurile frumoase pe care le străbate omul de la București până la Iași.

Ce păcat că pământurile acestea frumoase și bogate stau pustii! Căci în decurs de două zile, doar o dată am dat peste locuințe omenești. Eu niciodată n-am văzut locuri mai frumoase! Călătoria noastră a fost o plăcere; și o mireasă ar fi mers bucuroasă cu noi, căci de la București până la Iași ar fi călcat numai pe flori, care de care mai frumoase – câmpiile erau acoperite cu flori pretutindeni, astfel și caii călcau numai pe garoafe și lalele.

„… dar mâine-poimâine nici nu se vor uita la noi”

Domnitorul Moldovei (atunci, Grigore Ghica) l-a trimis, în întâmpinarea lui Mikes, pe secretarul său, iar a doua zi a fost primit „cu mare ceremonie” de domn.

Kelemen Mikes a observat că „voievodul înțelege bine cum trebuie să se poarte cu străinii”, lucru care „nu este de mirare pentru că el a fost mare dragoman la Poartă”.

A adăugat: „Aceștia ne primesc acum astfel, pentru că așa au poruncă; dar mâine-poimâine nici nu se vor uita la noi. Așa sunt grecii, chiar dacă sunt ridicați numai o șchioapă deasupra pământului. Dacă și cei de rând sunt plini de atâta trufie, cum să nu fie îngâmfați și mândri când sunt puși să poruncească unei țări întregi?”

Grigore al II-lea Ghica, domnul Moldovei, Theodor Aman

„Sunt foarte sălbatici”

La 22 iulie 1739, aflat tot la Iași, povestea că s-a făcut o lună „de când îmi petrec timpul plictisindu-mă singur în acest oraș neplăcut”. Spre deosebire de domnitor, boierii „sunt ca urșii față de străini”:

Nu știu dacă fac aceasta din cauza firii lor sau nu îndrăznesc să vorbească cu străinii, dar sunt foarte sălbatici.

Am fost pe la câțiva dintre ei care aveau ca pajură vulturul cu două capete – căci toți aceștia pretind că se trag din familia Cantacuzinilor – te pomenești că și gazda mea este din același neam, deși este croitor; am să-i cercetez stema. Dacă vii aici ca un străin, să nu te aștepți de la urșii aceștia să fii poftit la masă, cum este obiceiul între oameni. Mi-am pus în gând să nu mă mai duc la niciunul dintre ei. Când mă duc la domn, boierii îmi spun și mie «Măria ta», căci văd cum se poartă domnul cu mine, dar altminteri mă simt ca și cum aș fi singur în oraș.

[…]

Am totuși norocul că se mai află aici un călugăr italian, cu care prânzesc și vorbesc, căci dacă nu ar fi acesta, nu aș mai deschide deloc gura decât doar când mănânc. Dacă aș avea poftă să mă duc la cârciumă, aș putea vorbi acolo destul cu preoții români, căci prin cârciumile de aici, sunt cel puțin zece preoți lângă fiecare butoi, pe care îl înconjoară ca pe un mort.

„S-ar putea dezvolta un comerț foarte întins”

Interesante, chiar dacă nu toate măgulitoare, sunt descrierile despre Iași și informațiile pe care le oferă „despre stările de aici”. Așezat pe o colină, orașul se află „într-un loc destul de frumos”. Nu are apă, prin urmare oamenii erau nevoiți să „care apa de departe”, scria Mikes.

După el, doar „de dragul a vreo cinci-șase mănăstiri i se zice Iașului oraș; căci, după celelalte case care mai sunt în el, i-am putea zice numai sat”.

De negustorie se ocupau evreii și armenii. A comentat apoi:

Dacă ar fi aici domni stabili și care să urmărească binele țării, s-ar putea dezvolta un comerț foarte întins, mult mai întins și mai în putere decât la București. Căci unde poate fi un pământ mai frumos și mai bun ca aici? Tot ce produce pământul aici – ca plante de câmp și de grădină – e mai îmbelșugat și mai bun decât în altă parte.

[…]

Dar oamenii sunt ca niște fiare sălbatice; lasă să se părăginească pământul acsta atât de bun și de frumos și locuiesc prin păduri.

[…]

Dar ce-mi pasă mie de toate acestea…?

Vedere a orașului Iași din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, gravură, Muzeul de istorie și artă, Stampe | Sursa: Călători străini despre Țările Române, 1997

„Toți se pregătesc, împachetează și sunt gata de fugă”

Despre apropierea rușilor și atmosfera din Iași, a notat:

În fiecare zi avem vești rele. Rușii se apropie de Hotin, toată lumea e îngrozită și se gătește de plecare.

[…]

Toți se pregătesc, împachetează și sunt gata de fugă. Boierii și-au trimis de mult soțiile în păduri. E mare frică, mai ales de când tabăra rusească a trecut dincoace de Nistru. Și cei doi fii ai domnului s-au făcut nevăzuți. Nici eu însumi nu știu ce să fac în împrejurări atât de tulburi. Dacă aud cel mai mic zgomot, îmi închipui că sunt cazacii în curte.

La 3 septembrie, s-a întâlnit ultima dată cu domnitorul Grigore Ghica și scria: „Știu că nici domnia sa, cât e de domn, n-are de gând să aștepte aici pe… cazaci”.

A doua zi, Kelemen Mikes pornise spre București, iar domnitorul i-a pus la dispoziție cai, care și călărași. După câteva zile, domnitorul a fost nevoit și el să părăsească orașul.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol