CITIRE

Se poartă levănțica – Vară în nuanțe de mov...

Se poartă levănțica – Vară în nuanțe de mov

E sâmbătă și, în loc să văd de treburi gospodărești așa cum probabil ar trebui, stau cu ochii pe cer căutând semne care să-mi spună ce are de gând să facă, să plouă sau să tacă. Într-un sfârșit norii amenințători de ploi urâte par că se potolesc și decid să plece, să se risipească altundeva. Cel puțin asta tot sper, să mai meargă și să mai stea măcar o vreme prin alte locuri. Zăresc niște fire de soare și îmi spun gata, a sosit momentul meu de umblat din nou pe dealuri.

…și privirea lunecă hăt departe | Credit foto: Mira Kaliani

După ploi, cerul e de un albastru intens pe care plutesc fantasticele alcătuiri ale nourilor albi de vară, cum zicea Sadoveanu. Totul se limpezește deodată și privirea lunecă hăt departe, pe întinderile câmpiilor, oprindu-se pe câte un vârf de munte ce se conturează perfect undeva în zări de zări.

Primesc imediat un mesaj scurt pe whatsapp, hai, e soare. Nu pot pierde momentul solar, cine știe când îl voi mai avea, și îmi dau întâlnire în lanul cu levănțică. Ar putea suna romantic, pentru că, nu-i așa, gândul se duce invariabil la câmpiile nesfârșite de lavandă (cuvânt ce e folosit acum mai des, deși eu prefer să-i spun, așa cum am știut-o din copilărie, levănțică), la Provence, povești franțuzești înmiresmate în nuanțe mov-violacee.

După ploaie. | Credit foto: Mira Kaliani

Ar putea să fie totuși romantic, dacă mă gândesc la decor, lanul de levănțică. Deși nu e despre Provence, ci despre un loc din România, undeva prin Transilvania, pe dealurile din jurul Aiudului de Sus, pe drumul ce duce spre Colțești-Rimetea-Buru. Nu de mult timp, câmpuri în albastru-mov-violet pline cu levănțică se pot vedea și prin România și întrerup monotonia peisajelor rustice. Nu sunt atât de multe ca lanurile scânteietoare cu florile soarelui, rapiță ori grâu, poate că nu le vedem chiar la buza celor mai umblate șosele – tentațiile sunt prea mari pentru trecători și prea păguboase pentru proprietarii lavandei – dar ele sunt, și-au găsit loc pe dealuri, prin grădini, și se armonizează pur și simplu grațios cu tot ce le înconjoară.

Detalii în mov. | Credit foto: Mira Kaliani

Intru în povestea asta a lavandei, mă cucerește ușor și repede, așa cum i-a fermecat pe persani și pe egipteni, pe greci, pe romani; toți o foloseau pentru a-și înmiresma hainele, corpul, apa din băi. Celții, citesc, făceau și ei o loțiune din ulei esențial de lavandă. Fiindcă levănțica e cunoscută și apreciată din timpuri străvechi. În textele antice, se găsesc notițe despre ea; medicul și botanistul grec Dioscoride pomenește în lucrarea lui despre Lavandula stoechas (cunoscută în aromaterapie, este acel tip vechi de lavandă, ce se cultivă de mai bine de 400 de ani) și o include în rândul plantelor prețioase.

Numele ei, lavandă, inspirat din cel latin lavandula, ce vine din lavare, ceea ce înseamnă simplu a spăla, i-a fost dat plantei de botanistul suedez Carl Linnaeus la începutul secolului al XVIII-lea. Românii i-au spus levănțică, tot de la lavandă, într-o formă ceva mai afectivă.

Vara în lanul cu levănțică. | Credit foto: Mira Kaliani

Apotecarii (farmaciștii) foloseau planta ca leac în diferite afecțiuni (sau doar credeau ei că are toate proprietățile pe care i le atribuiau atunci). Cert este că, în perioada când ciuma bântuia și îngrozea Europa, lavanda începuse să fie văzută ca o plantă miraculoasă, ce protejează și purifică pe cel ce o folosește.

O legendă vorbește de patru hoți care își făceau atunci de cap prin Franța, jefuind tot ce le ieșea în cale, fără să se teamă de ceva, nici măcar de cumplita boală ce ucidea în jurul lor necruțător. Se spune că nici oamenii legii nu s-au sinchisit de ei, convinși că hoții vor fi prinși de boală și nu vor mai avea scăpare. Surprinzător, ciuma nu s-a apropiat de ei. În cele din urmă li s-a dat de urme și aduși în fața judecătorilor au fost obligați să spună ce anume i-a făcut imuni la teribila molină. Atunci au mărturisit că familia lor se ocupa cu plante, parfumuri, leacuri și a creat un oțet de ierburi pe care îl foloseau să se protejeze de ciumă. Rețeta de oțet despre care se spune că a fost folosită de cei patru hoți pentru a se feri de boală și a-și crește imunitatea organismului avea printre ingrediente și levănțica.

Culori. | Credit foto: Mira Kaliani

De când se cunoaște, lavanda a stârnit interesul erboriștilor, apotecarilor, botaniștilor, curioși să-i descopere noi și noi proprietăți. Hildegard von Bingen, călugăriță benedictină care a trăit între 1098 – 1179, o bună cunoscătoare a plantelor, i-a consacrat un capitol întreg în una din lucrările ei despre levănțică și nota că planta purifică spiritul și trupul, dă o claritate gândirii și îl ajută pe cel care știe a o folosi să scape de toate gândurile și sentimentele negative și să-și (re)găsească armonia interioară.

Vara a fost anotimpul când Afrodita, zeița iubirii și a frumuseții la greci, Venus, la romani, era adorată; în luna iulie, femeile din Grecia antică celebrau Adonia, o sărbătoare în cinstea lui Adonis, iubitul ucis al Afroditei, zeu al plantelor ce mereu mor și reînvie mereu, simbol al regenerării naturii. Iar levănțica era și ea între ierburile magice ale Afroditei ce avea darul, printre altele, să îmblânzească până și pe zeii cei mai reci.

În parfumul intens și subtil al lavandei. | Credit foto: Mira Kaliani

Aflu, printre multe altele, că sunt multe specii de lavandă (se cunosc vreo 40, fiecare cu alte zeci de varietăți), însă Lavandula Angustifolia, numită și cea adevărată sau fină sau englezească sau în multe alte feluri, și Lavandinul, un hibrid, sunt cele mai populare (adică se găsesc în cele mai multe plantații). Lavandinul seamănă cu lavanda și eu, ca necunoscător, pot să le confund și să-i cred pe cei care vând lavandin dar îmi spun că e levănțică. Lavandula Angustifolia are o tijă mică, un spic mai mic sau mai lung, depinde de varietate, culoarea mov lavandă și parfumul acela bogat, intens și subtil (cel puțin, așa îl simt eu), în timp ce lavandinul are fire mai groase, mult mai lungi iar florile au o nuanță mai închisă, spre violet, cu un parfum puternic.

Mulți cultivă lavandin, inclusiv în Franța, cunoscută ca țara cu cele mai multe plantații de acest gen, pentru că producția la hectar este mai mare comparativ cu lavanda adevărată, însă uleiul obținut din Lavandula Angustifolia este superior.

De pe câmp.| Credit foto: Mira Kaliani

Urc pe dealuri și fac roată privirea: turle de biserici și acoperișuri ca de foc, verde și galben, culori de vară pe câmpii, și Piatra Secuiului în depărtări. Trebuie să mă întâlnesc pe acolo cu Camelia, cea care e stăpâna lavandei unde merg să fac poze toate în mov. Înainte cu două zile am sunat la câteva numere găsite pe pagini de social media, fiind în căutarea unui loc unde să pozez multă lavandă, și așa, din întâmplare sau nu, am nimerit plantația de levănțică a Cameliei.

De aproape, parfumul lanurilor de levănțică e ademenitor nu numai pentru tot felul de gâze ce zumzăie prin ele într-o veselie, cât e ziua de lungă. De departe, movul din tufele înflorate de levănțică, ajunsă la vremea de a fi culeasă, dă o notă aparte peisajelor noastre obișnuite cu anumite culori. Deși, mi se spune, sunt și specii de levănțică în alte culori, totuși asociem această plantă cu nuanțele de mov-violet.

Bucurie și levănțică.| Credit foto: Mira Kaliani

Ajung pe un drum și câmp larg se întinde de jur împrejur. Am o intuiție fantastică, constantă, inepuizabilă, de a mă pierde oriunde, oricând. De fapt e o plăcere să rătăcesc prin aceste locuri. O boare adie și aduce un parfum suav și pătrunzător și pornesc pe urmele ei. Urc, mai trec un vârf de deal, încă unul, și acolo sus e Camelia cu fetele și cu lavanda ei. În fața ochilor văd mov, numai mov cât cuprinde privirea, și îmi simt sufletul floare de lavandă, ca într-un cântec.

Parfumul e ademenitor și odihnitor și mai că nu-mi mai vine să plec de aici. | Credit foto: Mira Kaliani

Toate gâzele par că și-au dat întâlnire aici și bâzâie întruna și par a fi cuprinse de o fericire ce nu le-ncape. Printre ele, ușor și fără zgomot, îmi fac loc și eu. Fac poze în neștire, mă iau după fluturi ce sunt cuprinși de o bucurie scurtă, de neînchipuit. Să nu le dau idei îndrăznețe, mă feresc dibaci de albine, mii de albine ce au dat iama în levănțică și îmi amintesc de gustul divin al mierii de levănțică, un motiv pentru care este și foarte scumpă.

E mijloc de cireșar și florile de levănțică cer să fie culese; culoarea lor a atins intensitatea maximă, parfumul e ademenitor și odihnitor și mai că nu-mi mai vine să plec de aici. De altfel, mă gândesc să mai stau acolo și să prind apusul. În apropiere, e pădure, în depărtare, în fundal, se văd siluete de Apuseni și mă aștept la un amurg senzațional.

Lavanda se culege de obicei la sfârșit de iunie. Anul acesta, căldura din primăvară i-a grăbit înflorirea.| Credit foto: Mira Kaliani

În schimb, Camelia are acum cu totul alte griji. Vremea capricioasă, bizară de-a dreptul, și ploile permanente din iunie au dat peste cap rânduiala firească a ierburilor. În mod normal, levănțica se împlinește și se culege pe la sfârșitul lunii iunie, început de iulie. De obicei, se adună o singură dată, însă dacă e vremea frumoasă mai apar flori și la sfârșit de august, început de septembrie. Totuși, recolta cea mare este la început de vară. În acest iunie, pământul e sătul de apă și, dacă nu se opresc ploile pentru a putea fi adunată, florile se scutură și plantele pierd din nuanța vie și din intensitatea parfumului lor. Înțeleg îngrijorarea Cameliei. Ar vrea, de fapt ar trebui, să recolteze cât mai repede – cum nu are o suprafață mare, îmi spune că o strânge la modul tradițional, cu secera – cât timp levănțică e în forma ei maximă.

E nevoie de mai mult mov în natură. | Credit foto: Mira Kaliani

E nevoie de mai mult mov în natură, cel puțin pe câmpiile României, îmi spun, când mă văd în mijlocul lanului și văd atâta mov în fața ochilor. Lanul de levănțică e mărginit de galbenul holdelor într-o parte, verdele pădurii, în alta, și sus, e cerul de un albastru clar, tapetat cu nori albi frumoși și pufoși ce sparg  ceea ce ar fi putut să fie o uniformitate anostă.

De câțiva ani, a început să se vadă tot mai mult culoarea levănțicii pe câmpuri. E o schimbare firească, la urma urmei. Mulți au rămas cu terenuri moștenite de la părinți. Cândva, acestea erau cultivate cu plantele tradiționale, cum ar fi porumb și grâu, pe care străbunicii, bunicii, părinții le-au folosit în gospodărie, și făceau făină de mălai pentru mămăligă, și de grâu, pentru pâinea gătită în cuptor. Ceea ce nu consumau ei, se dădea animalelor pe care aproape fiecare gospodărie le ținea. Vremurile s-au schimbat, s-au schimbat și oamenii, doar terenurile au rămas.

„Dar ce-ți veni să pui buruieni din alea?”| Credit foto: Mira Kaliani

Asta îmi povestește Camelia despre cum a ajuns ea să aibă plantație de lavandă. Pentru că nu crește animale, nici nu mai face făină de mălai și de grâu, s-a gândit să folosească într-un fel terenul părinților ei. A auzit de la alții despre plantații de levănțică și și-a spus „asta e, levănțică să fie” . Deși habar n-avea ce înseamnă, lucru care nu mai contează. Internetul e aici și îți spune tot ce vrei să știi cam despre orice – iar în privința lavandei, cu siguranță că nu e deloc zgârcit, doar să ai timp și chef să citești tot ce găsești.

Își amintește, acum amuzată, de reacția mamei ei când i-a spus că o să pună lavandă: „Dar ce-ți veni să pui buruieni din alea?” Acum, nu doar că e încântată de acea plantație, o ajută și se implică total în povestea asta. E o micuță afacere (ea îi spune mai degrabă o mare plăcere) exclusiv de familie;  lucrează ea, soțul ei, mama ei și, uneori, Adriela, fiica ei cea mai mare, de 9 ani. Sophie, cea mică, deocamdată doar se plimbă printre tufele de lavandă, se strâmbă, se distrează în felul ei de copil care își trăiește copilăria din plin.

Plimbare. | Credit foto: Mira Kaliani

Nici nu e prea complicat să plantezi lavandă pe un teren mic, dacă ai acel teren și asta vrei să faci, și nici nu presupune eforturi financiare uriașe, în situația în care nu dorești să ai o afacere din care să trăiești exclusiv. Camelia a cultivat lavandă pe o suprafață de 3000 de metri pătrați și, în urmă cu cinci ani, când a înființat plantația, investiția ei, îmi spune, a fost în jur de 6000 de lei.

Au pus tufele și, după doi, trei ani, acestea au început să producă bine. Din al patrulea, al cincilea an începe să fie profit. Nu neapărat mare, însă suficient pentru a se simți în bugetul casei. Ea are serviciul în Alba Iulia, iar plantația de levănțică este în primul rând pentru plăcerea ei de a lucra ceva în plus și de a folosi terenul; iar dacă acel ceva aduce și un venit suplimentar, e perfect.

Bucurie. | Credit foto: Mira Kaliani

Camelia are plantație de levănțică Angustifolia, o varietate numită tare frumos Codreanca românească. Ea face din levănțică doar buchete, aranjamente florale, săculeți şi alte produse hand-made, fiind mai ușor de comercializat, cum îmi spune.

Uleiurile, săpunurile implică distilarea, un proces mai complicat și deja totul devine mai costisitor – e adevărat că profitul crește proporțional. „Pentru săpunuri e complicat, fiind un produs ce se folosește pe piele, eu cred totuși că trebuie să fie un proces extrem de bine controlat și tot ce se folosește ca ingredient să fie verificat cu seriozitate. Noi ne limităm la statutul de producător”, îmi spune Camelia.

Levănțică, munte, cer și multe gâze.| Credit foto: Mira Kaliani

Se necăjește firesc când mai vede cum unele tufe au fost de-a dreptul smulse și luate – ceea ce te face să te întrebi care e motivul să iei planta cu rădăcină cu tot, fiindcă e deja ucisă și nu se mai poate pune în altă parte. Probabil doar plăcerea de a ști că aduci altuia o supărare. „Știi, am tot spus că o să pun un panou aici pe care să scriu: «Vă rog nu furați, nu luați tufele cu rădăcină. Dacă doriți flori de lavandă, vă ofer cu drag, chiar și fără să plătiți”». Poate, conversăm noi, a rămas în unii „bucuria de a fura” și chiar dacă ar primi ceva gratis tot ar prefera să fure ei acel ceva.

Un zâmbet din lanul de levănțică.| Credit foto: Mira Kaliani

Pe dealurile din apropiere de Aiudul de Sus, în câmpul de levănțică într-o culoare regală, îi spun Cameliei că aș mai rămâne să prind apusul și să mai fac fotografii. Nu are nimic împotrivă, doar vremea pare că e în opoziție și e hotărâtă, din nou, să-mi strice planurile. Tunete furioase se aud deodată în apropiere. Mereu mă minunez, chiar dacă nu mai știu de ce, de aceste furtuni de vară, de schimbarea atât de bruscă a vremii; acum poți simți soarele dogorind aspru și după două minute năvălește ploaia peste tine. „Cred că ar trebui să mergem împreună, când începe ploaia și ești în lavandă nu mai e timp să alergi până la drum, vine atât de repede că până îți dai seama ești deja ud din cap până în picioare”, îmi povestește Camelia din experiențele ei mai puțin plăcute în lanul cu levănțică.

Flori de levănțică, în lumina soarelui.| Credit foto: Mira Kaliani

Plecăm împreună și stabilim să ne vedem într-o altă zi, pentru o ședință foto cu Adriela în port popular în lanul cu levănțică. Poate avem noroc de vreme însorită înainte de a se apuca să culeagă toată levănțică. Am avut noroc, a venit o altă după-amiază cu lumină trandafirie și cer limpede ce s-a încheiat cu un amurg de vară extraordinar.

Un amurg cu veselie.| Credit foto: Mira Kaliani

Notă: Pe Camelia o poți întâlni și virtual, pentru produsele făcute de ea din levănțică, iar dacă, la început de vară, vrei să te plimbi prin lanul de lavandă, să faci fotografii și să culegi pentru tine flori de levănțică, se poate stabili o întâlnire cât se poate de reală și parfumată.

Un sfârșit de zi splendidă de vară, în mireasmă de lavandă. | Credit foto: Mira Kaliani

Mai multe reportaje de Mira Kaliani poți descoperi pe Călătorii la Singular. Pe Mira o găsești și pe Facebook, Instagram, Twitter, Google+, Pinterest.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.