Site icon Editia de Dimineata

Se visa judecător, a ajuns curier și acum conduce cea mai mare firmă de curierat din România

A visat să fie judecător, așa îl vedea și familia, de altfel. La Facultatea de Drept trebuia să ai și un dosar politic curat, or el avea un unchi care fusese deținut politic. Deci nu se califica.

Bunicul i-a fost notar, și asta l-a făcut să îi placă domeniul. A încercat să dea examen la Facultatea de Drept, în 1985, când a absolvit liceul, dar povestea cu dosarul ”pătat” de cei 15 ani de detenție politică primiți de unchiul său au făcut ca dosarul lui să fie respins.

Fizica – principalul dușman

A încercat și cu Politehnica, de câteva ori, dar, cum fizica îi era principalul dușman, pe care nu l-a înțeles niciodată, a picat și acolo. Acum îi mulțumește lui Dumnezeu că a fost așa.

Emisiunea ”Oamenii dimineții”, de la Digi 24, realizată de Ioana Ciurlea, îl ia la întrebări pe proprietarul celei mai mari firme de curierat de la noi, Felix Pătrășcanu.

Doi frați din Vrancea, Neculai Mihai și Adrian Mihai, prieteni și chiar rude prin alianță,  alături de prietenul lor, Felix Pătrăşcanu, au pus bazele a ceea ce astăzi numim cea mai mare firmă de curierat din România, cu capital privat 100% românesc.

O poveste de succes

Cei trei fondatori s-au făcut remarcați ca fiind cele mai reprezentative nume pentru prima generație de antreprenori români, de după Revoluția din 1989, care au reușit prin muncă susținută să învețe pe cont propriu ce înseamnă capitalismul și economia de piață.

În criză, business-ul FAN Courier a crescut an de an, fiind una din puţinele afaceri care a reuşit să contracareze scăderea economiei prin inovații și dezvoltări permanente, potrivit forbes.ro.

Își recunoaște greșelile

Felix Pătrășcanu își recunoaște greșelile. Cele de la început, când, deși aducea know-how în firmă, iar ceilalți banii, tocmai el se gândea la ideea de proprietate, că așa e românul, s-a născut proprietar, și a cumpărat un apartament. Într-un moment în care firma avea nevoie de orice altceva, el a greșit.

Cu toate astea, cei trei au mers mai departe, în ciuda tuturor ”prea-văzătorilor” în viitorul lor, care ”le cântau Prohodul”, după cum i-a mărturisit Ioanei Ciurlea, de la Digi 24.

Cât p-aci să fie frontierist…

Tatăl lui îl sfătuise să plece din țară cu orice preț. Să se îndrepte spre un sport, ca să poată pleca cu echipa din țară la vreo competiție, și astfel să fugă. Era cât p-aci să se numere printre cei care au cutezat să sfideze regimul comunist și să își încerce norocul la graniță, în încercarea de a scăpa din ”țarcul comunist”. Era cât p-aci să fie frontierist.

A încercat să fugă, pusese la punct un plan împreună cu niște prieteni. Știa cât era de periculoasă o astfel de tentativă și că ar fi riscat să primească pentru tentativa de trecere frauduloasă a frontierei 1 an și patru luni de închisoare. A renunțat în cele din urmă să plece, iar ceilalți doi  și-au continuat planul, dar au fost prinși de grăniceri.

Nici asta nu regretă acum că a ratat, uitându-se înapoi, la tot ce a realizat.

Amușinarea domeniului justiției

Și totuși a absolvit Dreptul, după Revoluție, și chiar a încercat să se angajeze judecător, apoi într-un notariat, dar nu avea șpaga necesară (25.000 de dolari). La vremea respectivă – 1994 – era o sumă imensă.

Înainte de a deveni antreprenor, Felix Pătrășcanu a fost…curier. A fost angajat să facă livrări. Atunci au venit cei doi prieteni la el cu propunerea de a începe o afacere împreună. Business-ul ”l-a furat” și l-a adus în prag de depresie, în timp, chiar dacă nu și-a dat seama de asta decât în ultima clipă. Ajunsese să simtă nevoia să controleze tot, ceea ce suprasolicita și l-a dat peste cap complet. A simțit că trebuie să pună capăt acelui ritm și a vorbit cu asociații.

Într-o seară, în drum spre casă, cu gândul la toate problemele de la muncă, a ajuns în direcția opusă a orașului. A fost momentul în care managing partnerul FAN Curier și-a propus schimbarea. Și a învățat cuvântul ”deleg”.

Lucrurile s-au schimbat dramatic în bine.

Are și spaime, evident. Ioana Ciurlea l-a întrebat care este cea mai mare. Răspunsul lui a venit rapid și ferm. Îl veți afla urmărind la Digi 24 emisiunea ”Oamenii dimineții”.

 

Exit mobile version