Site icon Editia de Dimineata

SECRETELE ELVEȚIEI. O scurgere de informații datând din 1940 până în 2010 arată cum politicieni corupți și reprezentanți ai crimei organizate își ascund averile în sistemul bancar elvețian

Informații despre peste 18.000 de conturi bancare Credit Suisse au intrat în posesia OCCRP și a cotidianului german Süddeutsche Zeitung în cea mai mare scurgere de informații provenite din această țară, care acoperă o perioadă cuprinsă între 1940 și 2010.

Suisse Secrets este denumirea seriei de investigații jurnalistice coordonate de cele două mari organizații și la care au lucrat peste 160 de reporteri de la 48 de publicații.

„Băncile elvețiene au fost sinonime cu secretul timp de decenii. Dar ceea ce este bun pentru clienții bogați ai băncilor poate fi rău pentru toți ceilalți. Când politicienii corupți sau reprezentanți ai crimei organizate apelează la Elveția pentru a-și proteja banii de privirile indiscrete, victimele crimelor lor nu îi vor mai vedea niciodată. Și odată ce banii murdari ajung într-un cont bancar elvețian, sunt liberi să meargă oriunde. Legile draconice ale secretului bancar din Elveția au făcut aproape imposibil ca alte guverne sau jurnaliști să tragă la răspundere industria. Până acum”, este prezentarea făcută de cei de la OCCRP.

Criminali, dictatori, oficiali din servicii secrete, partide sancționate și actori politici cu averi uriașe

În ciuda angajamentelor de două decenii a Credit Suisse de a lua măsuri împotriva fondurilor nelegitime, datele scurse de la bancă dezvăluie că aceasta se adresează către zeci de criminali, dictatori, oficiali din serviciile secrete, partide sancționate și actori politici cu avere uriașă, conturile identificate de jurnaliști ca având probleme deținând active de peste 8 miliarde de dolari, mai spune OCCRP.

Un spion din Yemen implicat în tortură, fiii unui om puternic din Azerbaidjan care stăpânește un teritoriu muntos, birocrați acuzați că au jefuit bogăția petrolieră a Venezuelei, familia unui șef din serviciile secrete egiptene care a supravegheat torturarea suspecților de terorism pentru CIA sau un italian acuzat că a spălat bani pentru grupul criminal „Ndragheta”, toți sunt clienții Credit Suisse.

Eșecuri pe scară largă ale proceselor de due diligence ale Credit Suisse

Potrivit publicaţiei britanice The Guardian, scurgerea de date indică eșecuri pe scară largă ale proceselor de due diligence ale Credit Suisse, în ciuda angajamentelor repetate de-a lungul deceniilor de a elimina clienții dubioși și fondurile ilicite. The Guardian face parte dintr-un consorțiu de instituții media care au avut acces exclusiv la date. The Guardian dezvăluie modul în care Credit Suisse a deschis sau a menținut în mod repetat conturi bancare pentru o gamă largă de clienți cu risc ridicat din întreaga lume.

Datele, care reprezintă doar o parte a celor 1,5 milioane de clienți private banking ai băncii, sunt legate de peste 30.000 de clienți Credit Suisse. Scurgerea de date include conturi bancare personale – deținând, în medie, 7,5 milioane de franci elvețieni (CHF). Aproape 200 de conturi valorează mai mult de 100 de milioane de CHF, iar peste o duzină sunt evaluate în miliarde. În timp ce unele conturi au fost deschise încă din anii 1940, mai mult de două treimi au fost deschise din 2000.

48 de parteneri media din lume

The Guardian a fost printre cei peste 48 de parteneri media din întreaga lume, inclusiv jurnalişti de la Le Monde, NDR, Miami Herald şi New York Times. Ei au petrecut luni de zile folosind datele pentru a investiga banca, într-un proiect coordonat de Süddeutsche Zeitung și Proiectul de Raportare a Crimei Organizate și a Corupției (OCCRP). Ei au scos la iveală dovezi că conturile Credit Suisse au fost folosite de clienți implicați în tortură, trafic de droguri, spălare de bani, corupție și alte infracțiuni grave, sugerând eșecuri repetate ale băncii. Nu este ilegal să ai un cont elvețian, iar scurgerea de date conținea și date ale clienților legitimi care nu au făcut nimic rău. În răspunsul său, Credit Suisse a spus că „respinge cu fermitate acuzațiile și concluziile despre presupusele practici de afaceri ale băncii”.

Printre clienții băncii…

Printre clienţii băncii se mai numără un traficant de persoane din Filipine, un șef al bursei de valori din Hong Kong condamnat pentru luare de mită, un miliardar care a ordonat uciderea iubitei lui pop star libanez și directori care au jefuit compania petrolieră de stat din Venezuela, precum și politicieni corupți din Egipt până în Ucraina.

Un cont deținut de Vatican a fost folosit pentru a cheltui 350 de milioane de euro (290 de milioane de lire sterline) într-o investiție presupus frauduloasă într-o  proprietate din Londra, care se află în centrul unui proces penal în curs de desfășurare cu mai mulţi inculpați, inclusiv un cardinal.

Anunț anonim

Uriașul depozit de date bancare a fost divulgat printr-un anunț anonim către ziarul german Süddeutsche Zeitung. „Cred că legile elvețiene privind secretul bancar sunt imorale”, a spus sursa anunțului într-un comunicat. „Pretextul de a proteja confidențialitatea financiară este doar o frunză de smochin care acoperă rolul rușinos al băncilor elvețiene ca colaboratori ai evazioniştilor fiscali”, mai precizează anunţul.

Ce spune banca

“Credit Suisse respinge cu fermitate acuzațiile și concluziile despre presupusele practici de afaceri ale băncii”, a spus banca într-un comunicat, susținând că aspectele descoperite de reporteri se bazează pe „informații selective, scoase din context, care au ca rezultat interpretări tendențioase ale activității băncii”.

Banca a mai spus că acuzațiile sunt în mare parte istorice, în unele cazuri datând dintr-o perioadă în care „legile, practicile și așteptările instituțiilor financiare erau foarte diferite de cele de acum”.

În timp ce unele conturi au fost deschise încă din anii 1940, mai mult de două treimi au fost deschise din 2000.

Moment prost pentru Credit Suisse

Potrivit The Guardian, momentul scurgerii de informații nu putea fi mai rău pentru Credit Suisse, care a fost recent afectat de scandaluri majore. Luna trecută și-a pierdut președintele, António Horta-Osório, după ce acesta a încălcat de două ori reglementările Covid-19.

Credit Suisse a încheiat un an fără precedent de controverse în care banca a fost implicată în prăbușirea companiei de finanțare a lanțului de aprovizionare Greensill Capital și a fondului speculativ american Archegos Capital și a fost amendată cu 350 de milioane de lire sterline pentru rolul său într-un scandal de împrumuturi din Mozambic. Luna aceasta, Credit Suisse a devenit prima mare bancă elvețiană din istoria țării care se confruntă cu acuzații penale – pe care le neagă – legate de acuzația că a ajutat la spălarea banilor din comerțul cu cocaină în numele mafiei bulgare.

Cu toate acestea, repercusiunile scurgerii de informații ar putea fi mult mai ample, amenințând cu o criză Elveția, ţară care păstrează una dintre cele mai secrete legi bancare din lume. Instituțiile financiare elvețiene gestionează active de circa 7,9 miliarde CHF (6,3 miliarde GBP), dintre care aproape jumătate aparțin clienților străini.

Proiectul Suisse Secrets aruncă o lumină rară asupra unuia dintre cele mai mari centre financiare din lume, care s-a obișnuit să opereze în umbră, scrie The Guardian. Acesta identifică condamnații și cei care spală bani care au putut să deschidă conturi bancare sau să le țină deschise ani de zile după ce au apărut infracţiunile lor. Proiectul dezvăluie modul în care celebrele legi ale Elveției privind secretul bancar au ajutat la facilitarea jefuirii țărilor din lumea în curs de dezvoltare.

Ca orice altă bancă din lume, Credit Suisse declară că are mecanisme de control stricte pentru a efectua o diligență amplă asupra clienților săi pentru a „a asigura că sunt respectate cele mai înalte standarde de conduită”. În limbajul bancar, astfel de controale sunt numite verificări cunoașteți-vă clientul sau verificări KYC.

Un raport scurs din 2017 comandat de Autoritatea de Reglementare Financiară din Elveția a aruncat o lumină asupra procedurilor interne ale băncii la acel moment. Clienții se confruntau cu un control intens atunci când erau semnalați ca o persoană expusă politic dintr-o țară cu risc ridicat sau o persoană implicată într-o activitate cu risc ridicat, cum ar fi jocuri de noroc, comerț cu arme, servicii financiare sau minerit, se arată în raport.

Managerii bancari trebuiau să utilizeze surse externe pentru a verifica clienții și nivelul de risc al acestora, potrivit scurgerii de date, inclusiv articole sau baze de date precum platforma Thomson Reuters World-Check, care este utilizată pe scară largă în sectorul serviciilor financiare pentru a semnala când oamenii sunt arestaţi, acuzaţi, cercetaţi sau condamnaţi pentru o infracțiune gravă.

Era de așteptat ca astfel de controale să împiedice o bancă să deschidă conturi pentru clienți precum Rodoljub Radulović, un personaj sârb, care a fraudat valori mobiliare, inculpat în 2001 de Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse din SUA. Cu toate acestea, datele scurse îl identifică ca fiind cosemnatarul a două conturi ale Credit Suisse. Primul a fost deschis în 2005, un an după ce SEC a dat o hotărâre implicită împotriva lui Radulović pentru derularea unei scheme frauduloasă.

Due diligence nu este doar pentru clienții noi. Băncilor li se cere să reevalueze continuu clienții existenți. Raportul din 2017 spunea că Credit Suisse a verificat clienții cel puțin o dată la trei ani și chiar o dată pe an pentru cei mai riscanți clienți. Avocații Credit Suisse au spus pentru Guardian că aceste analize periodice au fost introduse „cu mai bine de 15 ani în urmă”, ceea ce înseamnă că a efectuat în mod continuu due diligence asupra clienților existenți din 2007.

Prin urmare, s-ar fi putut aștepta ca banca să fi descoperit că clientul său german Eduard Seidel a fost condamnat pentru luare de mită în 2008. Seidel era angajat al Siemens. În calitate de lider al multinaționalei în Nigeria, el a supravegheat o campanie de mită la scară largă pentru a asigura contracte profitabile pentru angajatorul său, prin direcționarea de numerar către politicienii nigerieni corupți.

După ce autoritățile germane au făcut o percheziție la sediul Siemens din München în 2006, Seidel și-a mărturisit imediat rolul său în schema de mită, deși a spus că nu a furat niciodată de la companie sau nu și-a însuşit fondurile. Implicarea sa în corupție a dus la introducerea numelui său în baza de date Thomson Reuters World-Check în 2007.

Cu toate acestea, datele care au fost scurse de la Credit Suisse arată că conturile lui au fost lăsate deschise cel puțin până în ultimul deceniu. La un moment dat, după ce a părăsit Siemens, un cont avea 54 de milioane de CHF (24 de milioane de lire sterline). Avocatul lui Seidel a refuzat să spună dacă conturile erau ale lui. El a spus că clientul său a abordat toate problemele restante legate de infracțiunile sale de luare de mită și a dorit să-și continue viața.

Avocatul nu a răspuns la invitațiile repetate de a explica sursa celor 54 de milioane CHF. Siemens a spus că nu știe despre bani și că revizuirea propriilor fluxuri de numerar nu a adus nicio lumină asupra contului.

Deși Credit Suisse a declarat că nu poate comenta despre niciun client anume, banca a spus că „au fost luate măsuri în conformitate cu politicile aplicabile și cerințele de reglementare la momentele relevante și că problemele conexe au fost deja abordate”.

În unele cazuri, se consideră că Credit Suisse are conturi înghețate aparținând clienților problematici. Cu toate acestea, rămân întrebări cu privire la cât de repede a decis banca să le închidă.

Un client, Stefan Sederholm, un tehnician suedez de calculatoare care și-a deschis un cont la Credit Suisse în 2008, a reușit să-l mențină deschis timp de doi ani și jumătate, după condamnarea sa pentru trafic de persoane în Filipine, pedeapsa fiind închisoare pe viață.

Infracţiunea lui Sederholm a ieșit la iveală pentru prima dată în 2009, când poliția din Manila a percheziționat o locaţie și a descoperit aproximativ 17 femei în cabinele cu camere web care făceau spectacole sexuale pentru clienți străini. Sederholm a fost condamnat în 2011.

Un reprezentant al Sederholm a declarat că Credit Suisse nu a înghețat niciodată conturile și nu le-a închis până în 2013, când nu a putut furniza materiale de due diligence. Întrebați de ce Sederholm avea nevoie de un cont elvețian, ei au spus că locuia în Thailanda când a fost deschis contul, adăugând: „Poți te rog să-mi spui dacă preferi să-ți pui banii într-o bancă thailandeză sau elvețiană?”

Ferdinand și Imelda jefuiesc FilipineBăncile elvețiene și-au cultivat reputația de încredere încă din 1713, când Marele Consiliu de la Geneva le-a interzis bancherilor să dezvăluie detalii despre averile depuse de aristocrații europeni. Elveția a devenit curând un paradis fiscal pentru multe dintre elitele lumii, iar bancherii săi au alimentat o „datorie a tăcerii absolute” cu privire la afacerile clienților lor.

Obiceiul a fost consacrat prin statut în 1934, odată cu introducerea legii Elveției privind secretul bancar, care incrimina dezvăluirea informațiilor bancare ale clienților către autoritățile străine. Timp de decenii, clienții bogați din întreaga lume s-au înghesuit la băncile elvețiene. Uneori, asta însemna clienți cu ceva de ascuns.

Unul dintre cele mai notorii cazuri din istoria Credit Suisse l-a implicat pe dictatorul corupt filipinez Ferdinand Marcos și soția sa, Imelda. Se estimează că cuplul a sifonat până la 10 miliarde de dolari din Filipine în timpul celor trei mandate. Mandatul lui Ferdinand s-a încheiat în 1986.

Se știe de mult că Credit Suisse a fost una dintre primele bănci care i-a ajutat pe soții Marcos să-și devasteze propria țară și, într-un episod infam, chiar i-a ajutat să deschidă conturi elvețiene sub numele false „William Saunders” și „Jane Ryan”. În 1995, un tribunal din Zurich a ordonat Credit Suisse și unei alte bănci să returneze 500 de milioane de dolari din fonduri furate în Filipine.

Datele divulgate conțin un cont care a aparținut lui Helen Rivilla, un avocat condamnat în 1992 pentru că a ajutat la spălarea banilor în numele lui Ferdinand Marcos. În ciuda acestui fapt, ea a reușit să deschidă un cont elvețian în 2000, la fel ca și soțul ei, Antonio, care s-a confruntat cu acuzații similare la care ulterior s-a renunţat.

Este greu de știut cum Credit Suisse ar fi putut să rateze cazul de spălare a banilor care leagă cuplul de liderul corupt filipinez, care a fost raportat de Associated Press. Cuplul, care nu a putut fi contactat pentru comentarii, a reușit să dețină aproximativ 8 milioane de CHF (3,6 milioane de lire sterline) la bancă înainte ca conturile lor să fie închise în 2006.

Un fost angajat al Credit Suisse la acea vreme susține că a existat o cultură profund înrădăcinată în domeniul bancar elvețian de a privi în altă parte atunci când vine vorba de clienții problematici. „Departamentele de conformitate ale băncii [au fost] stăpâni ai negării plauzibile”, i-a spus el unui reporter de la Proiectul de Raportare a Crimei Organizate și a Corupției, unul dintre coordonatorii proiectului Suisse Secrets. „Nu scrieți niciodată nimic care ar putea expune un cont care nu este conform și nu puneți niciodată o întrebare la care nu doriți să aflați răspunsul”.

Anii 2000 au fost, de asemenea, un deceniu în care autoritățile de reglementare și autoritățile fiscale străine au devenit din ce în ce mai frustrate de incapacitatea lor de a pătrunde în sistemul financiar elvețian. Acest lucru s-a schimbat în 2007, când bancherul UBS Bradley Birkenfeld a abordat în mod voluntar autoritățile americane cu informații despre modul în care banca a ajutat mii de americani bogați să eludeze impozitele cu conturi secrete.

Sursa foto: Facebook/ OCCRP
Exit mobile version