Șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, a anunțat Ministerul Apărării.
Daniel Petrescu a făcut testul joi. Cu toate acestea, generalul este asimptomatic, a precizat Ministerul Apărării.
În același timp, ministrul Apărării Aaționale, Nicolae-Ionel Ciucă, s-a testat, însă rezultatul în cazul acestuia a fost negativ. Cu toate acestea, ministrul a intrat, din precauție, în izolare la sediul MApN. Nicolae-Ionel Ciucă își va reface testul în 72 de ore.
„Au fost luate măsurile stabilite de protocolul aplicabil în această situație, generalul-locotenent Petrescu intrând în izolare într-un spațiu special destinat la sediul MApN, de unde își exercită în continuare atribuțiile funcționale”, a anunțat MApN, potrivit Digi24.
Sursă foto: inquamphotos.com


Comentariile sunt oprite pentru acest articol