2 ianuarie 2023, 16:57

„Mai presus de toate, erau serbările pe lacul de gheață, cu lanterne chinezești, muzică și vin fiert, parfumat cu scorțișoară” – Farmecul iernii și copilării princiare

„Și culme a bucuriei, mama pusese să se facă și niște «Montagne Russe», un soi de povârniș pe gheață pe care, după îndrăzneala ce-o aveai, te avântai în jos, fie pe o săniuță, fie cu patinele. Niciodată nu am patinat prea bine, dar știam minunat să înfrunt avântarea în jos cu patinele.”

„Una din cele mai mari bucurii ale vieții de la Coburg era patinajul. Iernile erau foarte friguroase și gerul ținea uneori mai multe săptămâni”, povestea regina Maria în memoriile ei.

Despre mama ei, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, a doua fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, singura care a ajuns însă la maturitate, spunea că „nu patina, însă îi făcea plăcea plăcere să orânduiască petreceri”.

„Petreceam de minune pe acest lac, cu zvăpăiate partide de hochei, de-a prinselea, și cu nesfârșite alte jocuri, toate îmbătătoare și având în ele un pic de primejdie, ceea ce le-ntețea farmecul.” | Regina Maria | Stânga: Un portret la vârsta de zece ani

„Era ceva splendid zborul de-a lungul povârnișului”

Acele petreceri de iarnă aveau loc pe lacul Rosenau, „mare și rotunjit, cu gheața cât se poate de netedă”. Regina Maria rememora:

Petreceam de minune pe acest lac, cu zvăpăiate partide de hochei, de-a prinselea, și cu nesfârșite alte jocuri, toate îmbătătoare și având în ele un pic de primejdie, ceea ce le-ntețea farmecul.

Și culme a bucuriei, mama pusese să se facă și niște «Montagne Russe», un soi de povârniș pe gheață pe care, după îndrăzneala ce-o aveai, te avântai în jos, fie pe-o săniuță, fie cu patinele.

Niciodată nu am patinat prea bine, dar știam minunat să înfrunt avântarea în jos cu patinele. Lucrul de căpetenie era să te apleci tare înainte ca să nu-ți pierzi cumpăna.

Era ceva splendid zborul de-a lungul povârnișului pe care îl sfârșeai printr-o largă curbă înaripată, când ajungeai jos pe lac.

Mai presus de toate, însă, „plăcerea cea îmbătătoare”, își amintea regina Maria de perioada tinereții ei petrecute și la Coburg, „erau serbările pe gheață”, pe care le organiza mama ei, „adică, serate pe lac, cu lanterne chinezești, muzică și vin fiert, roșu, fierbinte, parfumat cu scorțișoară”.

Heinrich Brückner, Rosenau


„Ah… copilărie, copilărie…. Simt nevoia să te retrăiesc, o! copilăria mea, căci iată moartea se apropie şi ieri, abia ieri, eram copil încă! De ce oare nu se prelungeşte copilăria până la capătul vieţii? De ce devii, deodată, grijuliu, meschin în toate şi mai ales chibzuit? La ce bun, prevederea? Ce ne dă în schimb, această zgârcenie pe care o punem în tot ce cheltuim?

O zgârietură ne face părul măciucă… O necuviinţa ne jigneşte… Puţină mânie ne otrăveşte sângele, până la viitoarea mânie… O dorinţă nesatisfăcută ne umple capetele cu ranchiună. Şi, mai presus de orice, acest coşmar de-a voi să aduni, ca să ai cu ce trăi o mie de ani în belşug.”

Panait Istrati, Neranțula


„În fiecare după-amiază, o rumoare se răspândește pe lac”

După mai bine de 40 de ani de la petrecerile pe gheață la Coburg evocate de regina Maria, în 1932, ziarul „Ilustrațiunea română” din București, a publicat un articol cu un nepot al reginei, Mihai. După reîntoarcerea tatălui său, titlul care i s-a acordat a fost de mare voievod de Alba Iulia.

În articol, se spunea că, în fiecare zi, prin Cișmigiu, „o rumoare se răspândește”:

În fiecare după-amiază, o rumoare se răspândește pe lac, pe la orele trei: «Vine Voievodul!, Vine Mihai!» Și inimile micuților tresaltă, toți întind gâtul să-l vadă aparând mai curând, îl împresoară, îl privesc cu dragoste, și apoi… înainte pe luciul apei.

Marele Voievod Mihai e un copil drăgălaș și vioi. Din spirit democratic, pesemne, El preferă cadrul patinoarului popular din Cișmigiu, unde se poate da pe gheață, fericit ca orice muritor de rând.

Acolo poate zburda și cădea în voie; poate lega prietenii cu copii de vârsta lui; în sfârșit poate respira și strănuta fără de jenă.

Orice formalitate e aici desuetă. E darul sportivității de a dărâma barierele rigide, făcând din copiii ce patinează alături, – veseli și buni camarazi.

„Aleargă cu siguranță și preciziune în mișcări, și, din când în când, o ușoară căzătură dovedește că nici cei mai protejați copii ai destinului nu sunt scutiți de micile neplăceri ale vieții.” | Regele Mihai, atunci cu titlul de Mare Voievod de Alba Iulia, pe patine în Cișmigiu, Ilustrațiunea română, 1932 | Foto Rădulescu

„E din nou pe picioare, zburdând mai departe, bucurându-se de plăcerile iernii”

De la un profesor a învățat „primele noțiuni de patinaj, și cu sportivitatea-i măsurată, Voievodul a prins mișcările cu o iuțeală uimitoare”:

Aleargă cu siguranță și preciziune în mișcări, și, din când în când, o ușoară căzătură dovedește că nici cei mai protejați copii ai destinului nu sunt scutiți de micile neplăceri ale vieții.

Dar un surâs înflorește pe buzele princiare și, sprinten, copilul-Voievod e din nou pe picioare, zburdând mai departe, bucurându-se de plăcerile iernii și de copilăria vioaie, timpul fericit cât grijile nu covârșesc căpșorul, sortit să poarte cândva răspunderea conducerii unui neam.

„Iarna, treceam în saltul calului meu peste întinderi nemărginite de zăpadă, când cer și pământ se făceau una, când nu păreau a mai fi nici hotare, nici zări, ci numai o nesfârșire pierdută de alb, care tot mergea și mergea și mergea.” | Constantin Piliuță, Peisaj de iarnă

„Toate colțurile sunt rotunjite, așa încât coliba pare să fie împachetată în vată”

Regina Maria a României, câteva rânduri despre iarnă în Țara mea:

Iarna, satele sunt acoperite de zăpadă; fiece căsuță e o albă grămăjoară învăluită; toate colțurile sunt rotunjite, așa încât coliba pare să fie împachetată în vată. Nu-și dă nimeni osteneala să înlăture nămeții. Zăpada rămâne unde a căzut; săniuțele sar peste ridicături ori făcând drumuri tot așa de învălurate ca o mare bătută de furtună.

[…]

Îmi plăcea să rătăcesc departe de drumurile bătute, să descopăr locuri pe care puțini le-au fost văzut vreodată. Iarna, treceam în saltul calului meu peste întinderi nemărginite de zăpadă, când cer și pământ se făceau una, când nu păreau a mai fi nici hotare, nici zări, ci numai o nesfârșire pierdută de alb, care tot mergea și mergea și mergea.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol