Site icon Editia de Dimineata

Și dacă războiul din Ucraina nu va fi câștigat niciodată?

La sfârșitul lunii martie, la aproximativ o lună de la invadarea Ucrainei de către Rusia, un oficial al NATO care a dorit să-ți păstreze anonimatul a declarat pentru NBC News că acest conflict se transformă într-o mașină de tocat carne pentru ambele părți.

„Dacă nu suntem într-un impas, ne apropiem rapid de unul”, a spus atunci oficialul NATO. „Realitatea este că niciuna dintre părți nu are superioritate față de cealaltă”, scrie Daniel De Petris în The Spectator.

Destul de sigur, după o lună și jumătate, oficialul cu cel mai înalt rang al serviciilor secrete al Pentagonului a mărturisit Comitetului pentru Servicii Armate a Senatului că „impasul” este exact ceea ce are loc. „Rușii nu câștigă și ucrainenii nu câștigă, iar aici suntem într-un pic de impas”, a declarat generalul locotenent Scott Berrier, director al Agenției de Informații pentru Apărare, pe 10 mai.

Această evaluare continuă să se mențină, deoarece câmpul de luptă din regiunea Donbas din Ucraina începe să semene cu un balansoar sângeros. Rușii petrec o zi dobândind un kilometru de teren, doar pentru ca ucrainenii să contraatace la scurt timp după aceea. Hărțile care împart taberele care controlează teritoriile arată adesea identice – dacă există modificări, este nevoie de un microscop pentru a le detecta.

Acum, în a patra lună, războiul este o sarcină de ambele părți. Potrivit unei evaluări recente a Ministerului britanic al Apărării, rușii au pierdut la fel de mulți soldați în Ucraina în ultimele trei luni cât a pierdut Uniunea Sovietică în Afganistan în nouă ani – aproximativ 15.000.

Deși nu știm câți soldați a pierdut Ucraina în lupte, putem spune cu certitudine că bombardamentul Rusiei a lăsat țara în ruine. Mariupol, cândva un oraș de aproape jumătate de milion de locuitori, este un morman de moloz și cenușă.

În Harkov, a doua metropolă ca mărime a Ucrainei, aproximativ 25% dintre clădiri au fost distruse. Guvernul ucrainean calculează până acum daune uluitoare de 600 de miliarde de dolari aduse infrastructurii.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că până la 100 de militari ucraineni ar putea muri în luptă în fiecare zi. La momentul redactării acestui articol, forțele ucrainene ascunse în Severodonețk, un oraș de dimensiuni medii din Donbas, cu 100.000 de locuitori, sunt cu mult depășite de artileria rusă care lansează explozibili asupra unei liste nelimitate de ținte.

Un impas dureros ca acesta poate, în timp, să oblige combatanții să exploreze discuțiile de pace. Dar expresia cheie acolo este „în timp”. Cele trei luni de război au afectat de necontestat populația civilă a Ucrainei (până la 20.000 de civili ar fi murit în asedierea Mariupolului de către Rusia), dar rămâne un sentiment euforic în rândul poporului ucrainean că victoria militară asupra ocupanților ruși este încă o posibilitate.

Există acum resentimente profunde, dacă nu și ură, în regiunile de est ale Ucrainei (chiar și-n rândul ucrainenilor vorbitori de limbă rusă) față de Rusia și președintele acesteia, Vladimir Putin. Aceste resentimente alimentează poziția mai intransigentă a elitei politice ucrainene cu privire la ceea ce este și nu este acceptabil față de un acord de pace.

În timp ce Zelenski recunoaște că războiul se va termina doar „prin diplomație”, el se opune oricăror concesii teritoriale către Moscova pentru a-i pune capăt.

Într-adevăr, la câteva ore după ce Zelenski a făcut o referire la diplomație, negociatorul său șef a respins ideea că cedarea unui teritoriu ar fi o opțiune și chiar a pus la îndoială dacă predarea Donbasului lui Putin ar fi un stimulent suficient pentru ca președintele rus să-și cheme trupele înapoi.

Există un sentiment puternic în cadrul guvernului ucrainean că eventualele concesiuni teritoriale vor stârni pur și simplu apetitul lui Putin pentru teritorii. Este o ipoteză pe care experții din Vest au folosit-o pentru a-și susține argumentul că nimic altceva decât o victorie completă pentru Kiev este potrivit.

Acest argument este popular în cercurile de la Washington, hrănind narațiunea unei piese de moralitate, în care bunul și neprihănitul David îl ucide pe răul și însetatul de sânge Goliat. În contextul războiului Ucrainei, însă, Goliat are încă o mulțime de muniții la dispoziție, este dispus să folosească această putere de foc în mod imprudent și este la fel de convins de capacitatea sa de a reuși pe cât este convinsă Ucraina de capacitatea sa de a rezista.

Putin ar fi putut folosi discursul său de Ziua Victoriei la începutul acestei luni pentru a arunca o ramură diplomatică de măslin. Faptul că nu a făcut acest lucru spune multe, nu numai despre încăpățânarea sa și despre insularitatea cercului său interior, ci și despre mentalitatea sa – pierderea, sau chiar aparența de a pierde, este inacceptabilă și nu va fi tolerată.

Făcând din invazie piatra de temelie a moștenirii sale de două decenii ca lider al Rusiei, Putin s-a încolțit ca o pisică nebună, unde singurul lucru care stă în cale să fie prins este să-și scoată ghearele. Și cu cât Kievul este mai insistent cu privire la o victorie militară, cu atât Putin va fi mai disperat să lupte cât de mult poate pentru a evita o înfrângere.

Războaiele se termină într-unul din două moduri: o parte o învinge pe cealaltă sau câmpul de luptă devine atât de inutil și costisitor încât combatanții decid să se așeze și să-l încheie printr-o negociere. Alternativ, ai putea avea un conflict înghețat, în care părțile învață să trăiască cu faptele de la fața locului chiar și în timp ce se sufocă reciproc (gândiți-vă la Transnistria, Osetia de Sud, Abhazia și Nagorno-Karabah și Donbas între 2014 și februarie 2022).

Povestea Ucrainei este încă nescrisă. Dar pe măsură ce războiul se instalează într-un tipar familiar și ambele părți continuă să trateze diplomația ca pe o corvoadă ce poate fi încă amânată, calea conflictului înghețat arată drept cea mai bună dintre opțiunile proaste, este concluzia autorului articolului.

 

Exit mobile version