8 iunie 2022, 23:31

Și prinse «a vorbi vorbe legate»: „Bere este, sodă nu-i şi zlotu l-am chiert”

Cuprinsă de neliniști și îngrijorări de prelunga muțenie, dar cu „nădejdea unei dezlegări”, mama și-a luat copilul și s-au dus la oraș, la doctor, vechi prieten al familiei. Medicul s-a apucat să-l verifice.

„Muțenia mea plutea oarecum în echivoc și nu îndeplinea chiar în toate privințele condițiile unei reale muțenii, căci lumina cu care ochii mei răspundeau la întrebări și îndemnuri era poate mai vie și mai înțelegătoare decât la alți copii, iar urechea mea, ispitită de cei din preajmă, se dovedea întotdeauna fără scăderi”, evoca Lucian Blaga, în Hronicul și cântecul vârstelor, povestea „plină de penumbre a cuvântului meu”.


„Dar cuvintele sunt lacrimile celor care ar fi voit

așa de mult să plângă și n-au putut.

Amare foarte sunt toate cuvintele,

de-aceea – lăsați-mă

să umblu mut printre voi,

să vă ies în cale cu ochii închiși.”

Lucian Blaga, Către cititori


„Nici barem cuvintele de temelie ale vieții”

Avea aproape patru ani și nu rostise un cuvânt, „nici barem cuvintele de temelie ale vieții: «Mamă» și «Tată»”. Pus însă la încercare, băiatul tăcut ceda. Răspundea nu cu vorba, cu fapta.

Cuprinsă de neliniști și îngrijorări de prelunga muțenie, dar cu „nădejdea unei dezlegări”, mama și-a luat copilul și s-au dus la oraș, la doctor, vechi prieten al familiei. Medicul s-a apucat să-l verifice. I-a pus mâna pe creștet, i-a pipăit maxilarele, l-a cercetat „ca pe o pasăre”, apoi a exprimat ferm și concis concluzia la care a ajuns: „Copilul e întreg”.

„De prea mult aur crapă boabele de grâu…” (Lucian Blaga, În lan) | Credit foto: Mira Kaliani

„Așa nu mai merge… Ne faci de rușine…

Ceva se petrecea totuși cu el, simțea mama, care mai făcuse o încercare pentru a-și momi copilul în lumea cuvântului:

Se căznea să mă înduplece, să-mi stârnească mândria.. «Dragul mamei, tu ești copil mare de acu! Va trebui să vorbești… Asta nu se poate… Așa nu mai merge… Ne faci de rușine… Azi-mâine, copiii din sat au să spună că ești mut.»

„…prinsei a vorbi vorbe legate”

Cazna mamei nu a avut un efect pe moment, cuvântul a rămas mai departe nerostit. După „cine știe ce noapte de zbucium, pe care am uitat-o acolo în viața fără de grai”, a doua zi, băiatul s-a dus lângă mamă”. Și, așa, din senin…:

… prinsei a vorbi vorbe legate. Ţineam mâna, ruşinat, peste ochi, şi vorbeam. De sub straşina degetelor şi a palmei, cu care mă apăram încă de lumea cuvântului, graiul ieşea din gura mea, întreg, lămurit, picurat ca argintul strecurat. Cuvintele le rosteam aşa cum le culesesem din sat, dialectale, netezite sau roase de-un uz obştesc, dar fără de trunchierile sau stâlcirile, pe care oricine le-ar fi aşteptat de la un copil încă nemuncit de nici un exerciţiu al uneltelor comunicative.

Numai teribila, buclucaşa consoană «r» avea să-mi dea de lucru, să mă înfrunte încă un an întreg, să mă trădeze ca pe un copil «întârziat».

Îmi amintesc cu satisfacţie de clipa, când stând cu toţii împrejurul mesei, eu m-am silit să spun ceva, iar Tata m-a întrerupt cu o exclamaţie de bucurie: «Bravo!». Izbutisem să imit întâia oară un «r» purificat de orice aproximaţii.

De acest eveniment, vrednic de a fi însemnat în calendar, s-a luat act în chip solemn în toată familia, ca de naşterea unui nou copil.

Aceasta este povestea plină de penumbre a cuvântului meu. N-am putut niciodată să-mi lămuresc suficient de convingător pentru mine însumi, strania mea detaşare de «logos» în cei dintâi patru ani ai copilăriei. Cu atât mai puţin acel sentiment de ruşinare, ce m-a copleşit, când, constrâns de împrejurări şi de stăruinţele ce nu mă cruţau, ale Mamei, am ridicat mâna peste ochi, ca să-mi iau în folosinţă cuvintele.

Cuvintele îmi erau ştiute toate, dar în mijlocul lor eram încercat de sfieli, ca şi cum m-aş fi împotrivit să iau în primire chiar păcatul originar al neamului omenesc.


„Ușor nu e nici cântecul. Zi

și noapte – nimic nu e ușor pe pământ:

căci roua e sudoarea privighetorilor

ce s-au ostenit toată noaptea cântând.”

Lucian Blaga, Catren


„….strânge cu privirea snopii de senin al cerului / şi cântă…” (Lucian Blaga, În lan) | Credit foto: Mira Kaliani

„Uluire”

Într-o zi de vară, soțul Letiției, sora cea mai mare a lui Lucian – între cei doi frați era o diferență de 15 ani –, i-a dat un „zlot” ca să meargă la „boldă” (prăvălia din sat) și să cumpere o sticlă de bere sau, dacă nu găsește bere, o sticlă de „sodă” (sifon). Episodul a fost amintit în Hronicul:

Am luat zlotul, i-am pipăit zimţii, l-am învârtit în mâna mea umedă şi am plecat. Pe drum însă, ispitit de acel ceas de dogoare, aveam să-mi fac socotelile mele. Berea îmi făcea rău şi nu înţelegeam slăbiciunea celor mari pentru astă amăreală. Hotărâi deci să nu mă încarc cu sticla de bere, chiar dacă s-ar fi găsit.

Îmi plăcea însă siropul de zmeură cu sifon, şi mă înţelesei cu mine însumi să nu aduc decât «sodă». După o jumătate de ceas mă întorceam fără bere şi fără sifon la tânăra pereche din grădiniţă. Le împărtăşeam foarte calm rezultatul excursiei mele : — «Bere este, sodă nu-i şi zlotu l-am chiert (pierdut) ».

Uluire.

Aceasta a fost „cea mai veche frază ce s-a închegat în gura mea”, avea să scrie după ani Lucian Blaga în căutarea copilului de altădată.

 

„Aici e casa mea. Dincolo soarele și grădina cu stupi.” (Lucian Blaga, Către cititori) | Grădina casei de la Lancrăm, Alba / Credit foto: Mira Kaliani

„Întunericul îl impresiona în mod deosebit”

Unul dintre nepoții săi, Dorin Pavel – băiatul Letiției avea o vârstă apropiată de a lui Lucian, între cei doi fiind o diferență numai de cinci ani –, își amintea că „Lucian era în general tăcut și preocupat, ba chiar timid, dar în familie îi plăcea umorul”.

În volumul Blaga inedit al poetului și memorialistului Bazil Gruia, a fost redată o altă amintire despre Lucian, Lulu, cum i se spunea, povestită de Dorin Pavel:

  • Întunericul îl impresiona în mod deosebit, așa că trecerea prin șura întunecată o făcea strângându-mă de mână. În spatele șurii se afla curtea păsărilor unde stăpâneau niște gâscani și curcani foarte agresivi, iar eu trebuia să-i gonesc din fața lui cu bățul, ca să poată trece spre grădina cu fructe.

„Ca să râdeți voi de mine?”

Despre primii ani fără grai, a povestit și sora lui Dorin, Lelia, așa cum a auzit de la părinții ei. Elena Lelia primise al doilea prenume de la mama ei, Letiția, în amintirea unei surori care a murit la doi ani. În Hronicul său, Lucian Blaga a scris câteva rânduri emoționante despre sora pe care nu și-a cunoscut-o. Lelia amintea:

… a început deodată să vorbească ca un om mare. Întrebat de ce n-a vorbit până atunci, el le-a răspuns: «Ca să râdeți voi de mine?» El se exersa probabil în taină și până nu s-a simțit absolut stăpân pe vorbire, s-a abținut s-o facă. Cred că tăcerile lui de mai târziu depindeau în cea mai mare măsură de interlocutorul respectiv.

Lucian Blaga și manuscrise, imagini de la Casa memorială ”Lucian Blaga” din Lancrăm, Alba | Credit foto: Mira Kaliani

„Era atât de tăcut, încât părea înnegurat de necazuri…”

O imagine a filosofului peste multă vreme de la copilărie, la 55 de ani, a fost evocată de publicistul Ion Rahoveanu. Au fost anii întunecați de după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, după ce Lucian Blaga fusese îndepărtat de la catedra universitară din Cluj Napoca. „Era atât de tăcut, încât părea înnegurat de necazurile și frustrările ce apăsau asupra sa”, își amintea Ion Rahoveanu, atunci în vârstă de 22 de ani. El povestea:

Pe Lucian Blaga îl întâlneam mai ales prin oraș, mergea întotdeauna în pas egal, meditativ, spiritul nu-i îngăduia să se grăbească. Trecea de obicei cu pleoapele lăsate pe lumea sa preocupată de idei și probleme și numai în discuții ce-i iscodeau gândirea privea în zare, atunci ochii îi erau mari și pătrunzători, chiar strălucitori…


„Nu ești mândru când te gândești, că zeii obișnuiți cu lumina și veșnicia, dacă s-ar coborî pe pământ n-ar putea suporta greul acestei vieți, în vreme ce tu învingi și năzuiești spre culmi?…”

Lucian Blaga, Pietre pentru templul meu, 1919


Imagini cover: Casa memorială ”Lucian Blaga”, Credit foto: Mira Kaliani | Lucian Blaga, Imagine din Arhiva MNLR


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol