Simona Halep intră luni în joc la ultimul mare turneu de Grand Slam al anului. A șaptea favorită de la US Open 2022 și-a aflat adversara din primul tur al turneului de la New York.
Simona va da în runda inaugurală peste ucraineanca Daria Snigur (125 WTA, jucătoare venită din calificări).
Cele două nu s-au mai întâlnit în circuitul WTA.
Meciul dintre Halep și Snigur va fi al doilea al zilei de luni pe arena Louis Armstrong (după Andy Murray vs Francisco Cerundolo). Partida va începe undeva în jurul orei 20:00 (ora României) și va fi transmisă de Eurosport.
Traseul Simonei Halep
Cum arată traseul virtual al Simonei Halep la US Open 2022:
Turul I: Daria Snigur
Turul II: Magdalena Frech / Rebecca Marino
Turul III: Jil Teichmann / Shuai Zhang
Optimi: Cori Gauff / Madison Keys
Sferturi: Maria Sakkari / Beatriz Haddad Maia / Caroline Garcia / Bianca Andreescu
Semifinale: Ons Jabeur / Anett Kontaveit / Serena Williams / Leylah Fernandez / Daria Kasatkina
Finala: Iga Swiatek / Paula Badosa / Aryna Sabalenka / Jessica Pegula.
US Open 2022 va avea loc în perioada 29 august – 11 septembrie.