Site icon Editia de Dimineata

Simona Halep, vindecată după ce a fost testată pozitiv cu COVID-19: „100% recuperată”

După ce, în urmă cu zece zile, jucătoarea de tenis Simona Halep anunța, prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina sa de socializare, că a fost testată pozitiv cu COVID-19, campioana româncă a precizat că s-a vindecat, fiind recuperată 100%.

„100% recuperată”, a transmis aceasta prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Simona Halep, testată pozitiv la COVID-19. “Vom trece peste asta împreună”

În urmă cu zece zile

În tot acest timp, Halep a stat izolată acasă, fiind optimistă că va trece cu bine peste asta.

Cu zece zile în urmă Simona Halep scria pe Twitter: „Salutare, tuturor! Am vrut să vă anunţ că am fost testată pozitiv la COVID-19. M-am autoizolat acasă şi sunt în recuperare, după ce am avut simptome uşoare. Mă simt bine, vom trece peste asta împreună”.

Sursă foto: infoprut.ro

 

Exit mobile version